Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, i-a transmis, marţi, un mesaj premierului Victor Ponta prin intermediul Facebook-ului. Fostul şef de stat îl roagă să îl trădeze pe el şi să renunţe la funcţia de prim-ministru deoarece alianţa care l-a adus în fruntea Executivului nu mai există.
"Ponta, te rog, trădează-mă !!!!!
Rămîn consecvent ideii că acuzaţia de conflict de interese nu este justificată, dar participarea la fals şi spălare de bani în relaţia cu Dan Şova în afacerea Rovinari – Turceni pare a fi temeinic documentată de procurori şi numai un judecător poate decide definitiv, indiferent ce eforturi mediatice s-ar face pentru a-l spăla pe Ponta cu anticipaţie de mîzga groasă a minciunii".
Traian Băsescu îi cere să nu mai mintă când spune că pe el românii l-au ales premier. Ba mai mult, Traian Băsescu îi reaminteşte că el l-a desemnat prim-ministru şi Parlamentul a aprobat propunerea.
"Mincinosul naţional încearcă să ne convingă că, dacă ar demisiona, ar trăda electoratul. Bietul mitoman a ajuns să creadă şi vrea să convingă o lume întreagă că el a fost ales de popor.Nu, dragule, pe tine nu te-a ales niciun popor, ci te-am desemnat eu pentru funcţia de PM respectînd principiul constituţional că o alianţă care a cîştigat alegerile cu 68% poate propune premierul. Acum nici măcar alianţa USL care a cîştigat alegerile nu mai există, deci tu cam vii de nicăieri la Palatul Victoria. Nu îndrăzni să mai vorbeşti de legitimitate cînd alianţa, dar şi înţelegerea politică ce te-a propulsat au dispărut".
Fostul preşedinte îi reaminteşte lui Victor Ponta că în acest moment este singurul prim-ministru din Europa care este urmărit penal.
"Între timp, ai devenit şi singurul PM din Europa urmărit penal.
În concluzie, nu poporul te-a făcut PM, ci eu te-am desemnat pentru această funcţie, iar Parlamentul a aprobat propunerea mea.
De aceea, te rog, TRĂDEAZĂ-MĂ PE MINE, care te-am desemnat, demisionînd şi nu trăda interesele ţării tale rămînînd în funcţie", a mai scris Traian Băsescu pe Facebook.