0.4 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSportTăriceanu: La noi, mulți tineri, nu toți, și-au ales ca model binomul...

Tăriceanu: La noi, mulți tineri, nu toți, și-au ales ca model binomul Coldea-Codruța

Președintele Senatului, Călin Popesc Tăriceanu, a afirmat marți că există "o criză de modele" și chiar "de cultură civică" în rândul multor tineri, menționând că acestora trebuie să le fie redeschis "apetitul pentru valori ca libertatea, inițiativa personală sau competiția". Mesajul a fost postat pe pagina sa de Facebook.

"Tinerii de astăzi beneficiază de oportunități deosebite. Spre deosebire de generațiile trecute, care trăiau într-o lume plină de restricții și îngrădiri, generația de azi își poate valorifica din plin atuurile personale de inteligență și educație. Din păcate, nu pot să nu observ o criză de modele și, aș spune, de cultură civică, în rândul multor tineri. În Statele Unite sau în Uniunea Europeană, în țări ca Spania, tinerii au ieșit în stradă pentru mai multă libertate. La noi, mulți tineri, nu toți, și-au ales ca model binomul Coldea-Codruța. Este o alegere care vine dintr-o dezamăgire pe care o înțeleg și cred că este și datoria noastră de a îi face să creadă în valori pozitive și nu în modelele de tip autoritar, care duc la îngrădirea drepturilor și libertăților individuale și la distrugerea democrației", transmite Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

El mai spune că este nevoie ca tinerii să fie convinși că pot reuși în societate și că trebuie să susțină libertatea.

"Cred că putem să le redeschidem apetitul tinerilor pentru valori ca libertatea, inițiativa personală sau competiția. Este rolul nostru să îi convingem că pot să reușească în România de astăzi: că pot să își găsească un loc de muncă bine plătit, că pot să își deschidă o afacere, că trebuie să susțină libertatea și nu inchiziția modernă. Sunt convins că vom reuși și astăzi, de ziua lor, le doresc tuturor tinerilor mult succes pentru îndeplinirea proiectelor!", mai spune Tăriceanu.

Cele mai citite

Cererea lui Călin Georgescu împotriva anulării alegerilor, respinsă de Curtea de Apel București (CAB)

Curtea de Apel București a emis, pe 31 decembrie 2024, o hotărâre importantă privind contestațiile Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept și ale lui...

„Ronaldo spune prostii”. Adil Rami, replică dură pentru superstarul portughez

Campionul mondial cu Franța îl contrazice pe Cristiano Ronaldo, afirmând că Ligue 1 este mult mai puternică decât liga saudită. Campionul mondial cu Franța, critic...

Linie specială de Revelion în Bucureşti: Autobuzul N41, disponibil între Piaţa Presei şi Ghencea

Nicuşor Dan a anunţat şi devierea liniilor 19, 23, 311 şi 330, începând cu ora 23:00, pe 31 decembrie Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan,...
Ultima oră
Pe aceeași temă