Curtea Constituţională (CC) discută în 4 noiembrie sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii de abrogare a articolului 276 din Codul Penal privind presiunile asupra justiţiei.
Potrivit unor oficiali din cadrul Curţii Constituţionale, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu a fost înregistrată vineri şi urmează să fie luată în discuţie de judecătorii CC în 4 noiembrie.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că atacă la CC legea de abrogare a articolului 276 din Codul Penal privind presiunile asupra justiţiei, pe motivul independenţei justiţiei, arătând că sunt cazuri de "campanii furibunde" împotriva magistraţilor, "declaraţii ticăloase ale unora din dubă".
"Din păcate, Parlamentul şi-a menţinut poziţia, pentru că eu am trimis o dată la Parlament legea, propunând să nu se abroge acest articol. Parlamentul, Guvernul de asemenea, a încuviinţat abrogarea acestui articol. Atac legea aşa cum ea a fost votată de Parlament, cu acceptul Guvernului, o atac la Curtea Constituţională. Motivul fundamental pentru care o atac este legat de independenţa justiţiei. Avem cazuri pe care le trăim cu ochii noştri, campaniile furibunde pe care le-a dus trustul Intact împotriva procurorilor, judecătorilor, declaraţiile ticăloase ale unora de prin dubă: «I-am dat bani şefului DNA şi preşedintei Înaltei Curţi». De aceea, cel puţin în acest stadiu, menţinerea acestui articol pentru independenţa justiţiei este necesar", a afirmat Băsescu.
El a adăugat că spera ca la Curtea Constituţională să aibă câştig de cauză, arătând că Guvernul susţine abrogarea articolului 276 "în numele unei iluzorii libertăţi de exprimare".
"Atac propunerea legislativă de abrogare la CC în speranţa că acolo voi avea câştig de cauză, dacă nu am avut în relaţia cu Guvernul, care susţine abrogarea articolului în numele unei iluzorii libertăţi de exprimare. Libertatea de exprimare are limitele ei până când afectează dreptul tău la imagine, dreptul tău la o viaţă decentă şi nesupusă oprobiului public doar pentru că cineva are interes să murdărească imaginea unui magistrat", a arătat şeful statului.
Textul de lege a cărui abrogare a fost votată de Parlament prevede că "fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influența sau intimida, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă".
Legea de abrogare a articolul 276 din Codul Penal a fost adoptată de Parlament şi după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea ei pe motiv că ar afecta independenţa justiţiei.
În sesizarea către Curtea Constituţională trimisă de şeful statului se arată că legea este neconstituţională deoarece contravine articolelor 1, 30 şi 124 din Constituţie.
"Legea pentru abrogarea Art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal transmisă președintelui României spre promulgare este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor Art. 1 alin (3) din Constituția României, republicată, potrivit cărora «România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate», Art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, prin care se stipulează că «(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. (3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii», precum și prevederilor Art. 30 alin. (6) din Constituţia României, republicată, prin care se stipulează următoarele: «(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine»", potrivit sesizării.
De asemenea, în sesizare se mai arată că infracţiunea stabilită în articolul 276 din Codul Penal face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi instituie o protecție atât pentru judecător, cât și pentru organele de urmărire penală. Potrivit şefului statului, principiul imparţialităţii justiţiei şi independenţei judecătorilor pot fi afectate prin abrogarea articolului 276.
"Astfel, persoana care, pe parcursul procedurilor judiciare, va face declarații publice ce nu sunt reale, care privesc săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, având drept scop să influențeze soluția sau să intimideze pe cei care sunt răspunzători pentru soluția pronunțată, nu va mai răspunde penal, potrivit noii legi. Considerăm că prin abrogarea acestei infracțiuni este eliminată protecția ce se acordă justiției, necesară pentru ca aceasta să fie imparțială și înfăptuită de judecători independenți, astfel cum prevede Constituția", se mai arată în sesizare.
Băsescu a explicat "rațiunile" care au vizat introducerea acestei infracțiuni în Codul penal, acestea fiind "asigurarea și protejarea imparțialității și libertății judecătorilor și organelor de urmărire penală în exercitarea atribuțiilor judiciare conferite de lege față de încercările de intimidare sau influențare a acestora".
"Faptele incriminate sunt inspirate din realitățile practicii judiciare, dar mai ales de frecvența, intensitatea și de modul de manifestare a acestor fapte în ultimii ani, constând în încercările de influențare sau intimidare din partea părților sau a reprezentanților acestora, în modalitățile arătate, pe durata desfășurării unui proces, obținându-se astfel o atmosferă de natură să vicieze grav imparțialitatea judecătorilor sau procurorilor, atmosferă care poate fie să profite celor ce recurg la asemenea mijloace în cazul obținerii efectului scontat, fie să-i dezavantajeze prin obținerea unei atitudini ostile din partea magistraților", conform sursei citate.
Preşedintele a mai arătat că existența statului de drept implică acțiuni din partea statului prin care să se garanteze buna funcționare a autorităților publice, inclusiv a autorității judecătorești.
"Justiția este imparțială, fiind strâns legată de independența judecătorului. Totodată, justiția trebuie să hotărască în cauzele aduse în fața ei pe baza faptelor și în conformitate cu legea, fără restricții, fără influențe nedorite, amăgiri, presiuni, amenințări sau amestecuri, directe ori indirecte, ale nimănui, indiferent de motiv", se mai menţionează în sesizare.
Preşedintele a mai arătat în sesizare că imparțialitatea fără independență nu poate exista, iar "un judecător imparțial este cel care menține balanța și judecă fără frică sau favoare". În consecință, împiedicarea justiției de a-și îndeplini rolul său în societate, în condiții de imparțialitate și independență, se impune a fi sancționată, iar Codul penal reprezintă instrumentul juridic adecvat.
Preşedintele Traian Băsescu invocă în argumentele sale Decizia Curţii Constituţionale nr.70/2000, dar şi punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii adresat Parlamentului în care "subliniază importanța menținerii acestei incriminări, precizând că actuala infracțiune prevăzută la Art. 276 din Codul penal are în vedere doar declarațiile publice nereale făcute cu scopul de a influența sau intimida, ceea ce echivalează cu o distorsionare a realității, operată cu rea-credință care, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), depășește limitele unei critici acceptabile".
Potrivit lui Băsescu, incriminarea anumitor fapte ce au rolul de a influența sau intimida magistratul este în acord cu recomandarea Comisiei Europene privind introducerea unui cadru clar privind interdicția de a critica hotărâri judecătorești și de a submina activitatea magistraților sau de a face presiuni asupra acestora.
"Libertatea de exprimare trebuie să se exercite în limitele bunei-credințe, sens în care considerăm că menținerea în Codul penal a infracțiunii de «presiuni asupra justiției» ar avea un efect descurajant pentru posibilele încercări de a influența sau a intimida magistrații, prin declarații publice nereale referitoare la săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze pe durata unei proceduri judiciare în curs", se mai arată în sesizare, adăugându-se că abrogarea articolului 276 ar intra în contradicţie cu articolul 30 din Constituţie.