-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSportPNL nu mai vrea ca primarii să fie aleși într-un SINGUR tur

PNL nu mai vrea ca primarii să fie aleși într-un SINGUR tur

Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a declarat, că liberalii vor depune miercuri un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost aplicată pentru prima oară la scrutinul local din 2012. Până atunci, primarii erau aleşi în două tururi de scrutin, scrie Mediafax.

După cum ştiţi, în cursul şedinţei ligii aleşilor locali de la Braşov s-a adoptat o rezoluţie cu privire la susţinerea, în pofida votului majorităţii PSD, UNPR, ALDE, a alegerii primarilor în două tururi de scrutin şi am spus că vom redepune un proiect de modificare şi completare a legii alegerilor locale strict în acest sens, al alegerii primarilor în două tururi de scutin. Proiecutl este redactat, în cursul zilei de astăzi va fi semnat de copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, de liderii grupurilor parlamentare din Cameră şi de Senat şi de ce cinci membri ai Comisiei de Cod electoral”, a declarat Mihai Voicu.

El a adăugat că acest proiect va fi depus miercuri şi trebuie să fie pus pe ordinea de zi a Comisiei de cod electoral.

În sesiunea trecută, Comisia de Cod electoral a adoptat legea alegerilor locale, menţinându-se aceeaşi procedură de alegere a primarilor într-un singur tur de scrutin, în schimb, introducându-se alegerea indirectă a preşedintelui de consiliu judeţean, de către majoritatea din consiliu şi nu prin vot direct. Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de un an înaintea alegerilor. Astfel, chiar dacă proiectul PNL ar întruni majoritatea, el nu mai poate fi pus în practică la alegerile locale din 2016.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă