10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Mediului, despre reclamaţia Gabriel Resources: România şi-a îndeplinit TOATE ATRIBUŢIILE

Ministrul Mediului, despre reclamaţia Gabriel Resources: România şi-a îndeplinit TOATE ATRIBUŢIILE

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a declarat, vineri, că România a făcut toate demersurile şi şi-a îndeplinit toate atribuţiile în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană.

Statul român a făcut toate demersurile şi şi-a îndeplinit conform legii absolut toate atribuţiile (…). Noi ne vom apăra şi vom depune toate probele noastre în instanţă. Guvernul României a făcut toate demersurile, efectiv am epuizat ca instituţie executivă tot ce puteam să facem. Am trimis inclusiv Parlamentului – care este legiuitor – să se poată exprima pro sau contra modului de exploatare sau dacă să se facă în România”, a declarat Grațiela Gavrilescu într-o conferinţă de presă la Alba Iulia.

CITEŞTE ŞI  “Roşia Montană” se mută la TRIBUNAL

Ministrul Mediului a afirmat că este dreptul oricărei companii să se adreseze unei anumite instanţe, iar instanţa va decide cine a greşit. “Dacă cumva am greşit noi, instanţa va spune da sau nu (…). Noi ne-am îndeplinit misiunea (…). Procedura a fost respectată şi într-adevăr termenul a fost mai lung, fiindcă fiecare pas care a fost făcut a trebuit să fie extrem de riguros analizat astfel încât să nu avem probleme în momentul în care am putea să ajungem în instanţă cu această speţă”, a adăugat Gavrilescu, citată de Mediafax.

Gabriel Resources a reclamat România la Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor de Investiţii al Băncii Mondiale în legătură cu disputa legată de proiectul Roşia Montană şi cere compensaţii pentru pierderile provocate de blocarea acestuia. Compania a înaintat o cerere de arbitraj în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale bilaterale de protejare a investiţiilor încheiate de România cu guvernele Canadei, Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se arăta într-un comunicat al Gabriel Resources.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă