3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportLOVITURĂ pentru Iohannis din partea Diasporei. De ce se opune numirii lui...

LOVITURĂ pentru Iohannis din partea Diasporei. De ce se opune numirii lui George Maior la Washington

Asociaţia Jurnaliştilor Români din America de Nord (NARPA) a publicat, miercuri, o scrisoare adresată preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi solicită să reconsidere argumentele care au stat la baza nominalizării fostului director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, pentru postul de ambasador al României în Statele Unite. Jurnaliştii sunt de părere că, din această poziţie, George Maior „va ţine departe de Ambasadă comunitatea de români„, dar şi că prin numirea lui Maior într-o asemenea poziţie, SRI şi-a depăşit atribuţiile legale, influentând justiţia și implicându-se în politică.

CITEŞTE ŞI  Maior, aviz favorabil pentru postul de la Washington

Jurnaliştii români din America i-au mai cerut preşedintelui Iohannis să desemneze o alta persoană care să aibă credibilitatea necesară pentru a putea conlucra cu comunităţile româneşti de aici„. Având în vedere istoricul relației tensionate dintre comunitatea româno-americană și fostă Securitate, precum și acțiunile și atribuțiile actualului SRI, numirea unui fost director al acestui serviciu în poziția de ambasador în SUA va crea automat un zid care va face aproape imposibilă o conlucrare între Ambasada și comunitate „, se mai arată în scrisoarea trimisă şefului statului.

CITEŞTE ŞI  Şi-a dat demisia George Maior sau a fost demis

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, pe 30 aprilie, propunerea de numire a fostului director al SRI, George Maior, în postul de ambasador în SUA. George Maior şi-a dat demisia de la conducerea Serviciului Român de Informaţii pe 27 ianuarie. Pe 19 mai, George Maior a primit aviz favorabil în comisiile reunite de politică externă ale Parlamentului pentru postul de ambasador la Washington. Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii a primit 18 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere. George Maior a declarat că este „o onoare şi o provocare” să participe la aceste audieri „având în vedere importanţa relaţiilor strategice dintre România şi SUA”, subliniind că a discutat elementele principale ale mandatului său de ambasador cu preşedintele  Iohannis, cu premierul Ponta şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

 

România liberă prezintă integral, mai jos, textul scrisorii trimise preşedintelui Klaus Iohannis de către jurnaliştii NARPA:

27 mai 2015

Către Domnul Klaus Iohannis
Preşedintele României

Subiect: Reconsiderarea numirii Domnului George Maior ca ambasador al României în SUA

Stimate Domnule Preşedinte,

Ca urmare a reacțiilor venite din comunitatea românilor din Statele Unite ale Americii va solicităm să reconsiderați decizia de a-l numi pe Domnul George Cristian Maior, fost director SRI, în poziția de ambasador al României la Washington D.C. și să desemnați în această poziție o altă persoană care să aibă credibilitatea necesară pentru a putea conlucra cu comunitățile românești de aici

Având în vedere istoricul relației tensionate dintre comunitatea româno-americană și fostă Securitate, precum și acțiunile și atribuțiile actualului SRI, numirea unui fost director al acestui serviciu în poziția de ambasador în SUA va creă automat un zid care va face aproape imposibilă o conlucrare între Ambasada și comunitate.

Mai mult, dat fiind faptul că SRI și-a asumat trecutul fostei Securități, nominalizarea Domnului Maior ar redeschide răni adânci în comunitatea românească din SUA, răni care abia s-au cicatrizat după 25 de ani. 

În două ipostaze din ultimele luni, ultima la lansarea Monografiei SRI, actual și foști directori SRI l-au avut alături pe Generalul de Securitate Iulian Vlad. Acesta a avut un rol activ în suprimarea Revoluției din 1989 și, prin activitatea opresiva a Securității pe care a condus-o, a persecutat familiile românilor care au reușit să scape din România înainte de 1989. 

De asemenea, două situații recente ne arată că SRI, sub Domnul Maior, s-a îndepărtat de la standardele unui serviciu secret dintr-o democrație, făcând enormi păși înapoi în procesul de reformare. 

Prima acțiune este legată de implicarea SRI în actul de justiție, care deja a stârnit reacții fără precedent ale magistraților din România. Ultimele dezvăluiri ale Domnului General SRI Dumitru Dumbrava, întărite și de actualul Director SRI, Domnul Eduard Hellvig, confirmă că, pe timpul Domnului Maior, SRI s-a implicat în justiție dincolo de limitele legii. 

O implicare a SRI în justiție este nesănătoasă pentru o democrație, vulnerabilizează România și discreditează întreagă luptă anticorupție, generând îndoială că nu s-ar face profesionist și imparțial. Afirmația că SRI monitorizeaza toate cazurile din instanțe și aplică scheme analitice, asemenea celor de identificare a potențialilor teroriști, la judecători, pe care-i categorizeaza apriori după „pattern-uri” infracționale, arată o operațiune de controlare a justiției care ar trebui să înspăimânte orice român ce își caută dreptatea în instanță. 

A două acțiune care ne-a îngrijorat profund este implicarea SRI, pe timpul Domnului Maior, în politică. Într-un recent interviu Domnul Maior a afirmat că în campania electorală pentru președinție a vorbit cu Doamnă Elena Udrea la sediul SRI, informandu-o că vor apărea pozele compromițătoare de la Paris. Dânsul și-a motivat această decizie spunând: „Pot să discut cu oricine și e normal să fac acest lucru în calitate de director dacă eu consider că există un interes al serviciului”. Întrebat de reporter care e acest „interes”, Domnul Maior a spus că nu comentează mai mult, însă „întotdeauna există un interes al serviciului”. 

Pentru un serviciu de informații care se prezintă că partener al serviciilor americane, un astfel de comportament al SRI sfidează regulile de bază dintr-o democrație care interzic categoric unui serviciu să se implice în politică, cu atât mai mult într-o campanie electorală. 

La cele spuse mai sus se adaugă afirmația recentă a Domnului Maior că SRI este „un fel de creier al statului, de ochi, de urechi ale statului”. Este înspăimântător că după 25 de ani de la căderea regimului comunist, SRI da impresia că a ajuns sub conducerea Domnului Maior ce era Securitatea înainte 1989 sub Generalul Iulian Vlad. În nici o democrație din lume un serviciu secret nu este „creierul” statului. 
Comunitatea românească din SUA s-a implicat activ în multe acțiuni în favoarea României, însă nu poate legitimă necondiționat pe cineva care a creat un astfel de sistem de control a societății românești, ce aduce aminte de fostă Securitate. După 25 de ani de la căderea regimului comunist, cel mai mare pericol pentru societatea românească este existența unei instituții necontrolabile care „mișcă”, „vede” și „aude” tot. Presă a relatat că în cadrul audierii de către Comisia comună parlamentară de politică externă, Domnul Maior a declarat că „o preocupare constanța a proiectului sau de ambasador va fi consolidarea relației cu comunitatea românească”. 

Din păcate, numirea Domnului Maior că ambasador al României în SUA nu doar că nu va consolida, dar va șubrezi relația Ambasadei cu comunitatea românească. Relația comunității cu Ambasada României la Washington D.C., chiar dacă s-a ameliorat în ultima perioadă, păstrează o doză de neîncredere datorită atitudinii din trecut a statului Român față de românii din SUA. Este de notorietate faptul că în perioadă comunistă agenți români, coordonați de securiști aflați sub acoperire diplomatică în cadrul Ambasadei României la Washington D.C., au întreprins acțiuni de dezbinare a comunității românești din SUA cu efecte negative care se văd și azi. 

O eventuală numire a Domnului Maior că ambasador în SUA va readuce în discuție eternă poveste a „agenților sub acoperire”, ceea ce va face că orice contact al Ambasadei cu cineva din comunitatea românească să creeze suspiciunea rezonabilă că acea persoană este un agent de influența român. Acest lucru va face greoaie, dacă nu imposibilă susținerea de către comunitate a unor acțiuni comune cu Ambasada.  

Potențialul enorm pe care comunitatea din SUA îl are pentru a sprijini România va putea fi fructificat la maxim numai dacă în poziția de ambasador va există o persoană necontroversata. Dat fiind faptul că avizul Comisiei comune de politică externă din Parlament este doar consultativ, decizia ultima a nominalizării Domnului Maior că ambasador în Statele Unite va aparține în exclusivitate. 
  
Vă solicităm, de aceea, stimate Domnule Președinte, să luați serios în considerare nominalizarea unei alte persoane în poziția de ambasador al României în SUA, o persoană care să ne inspire încredere și cu care să putem conlucra pentru a ajută România în continuare.  

Cu stimă şi consideraţie,

Marian Petruta – Presedinte North American Romanian Press Association (NARPA)
Viorel Nicula – Director „Miorita” USA Newspaper, Sacramento, California
Lucian Oprea – Director Gandacul de Colorado Newspaper, Colorado
Sorin Pintiliuc – Romanian Portal Chicago, Illinois
Dwight Luchian Patton – Director Clipa Magazine, Anaheim, California
Ioan Ciorba – Director Romanian Times Newspaper, Portland, Oregon
Stefan Strajeri – Director Curentul International, Detroit, Michigan
Grigore Culian – Director New York Magazin, New York
Cristian Terhes – Romanian Community Coalition
Daniel Feraru – Romanian Cultural Center Chicago
Simona Botezan – „Miorita USA” Cultural Association, Washington D.C.
Ady Simion – Romani in Los Angeles
Costin Movila – Admin grup „Senatul Romanilor Chicago”
Adrian Bogdan – Admin grup „Romani in USA – East Coast”
Daniel Suciu – Admin grup „Comunitatea romanilor din Los Angeles”
Cristina Sirca – Admin grup „Diaspora romana unita americana si canadiana”
Vasile Cosofret – Illinois
Viore Vintila – California
Ana Stanut – Illinois
Anastasia Bud – Illinois
Carmen Samson – Illinois
Claudia Luca – Illinois
Raluca Usery – Illinois
Mihaela Lomora – Texas
Lucian Lintean – Illinois
Radu Bulgaru- Illinois
Bianca Rusu – Illinois
Mihai Jurcau – Colorado
Diana Camara – Illinois
Mihaela Matei – California
Larisa Coman – Illinois
Nicolai Tomici- Arizona
Delia Ghetie – Washington
Ioana Stoica-Arizona
Aghata Porfir- Illinois
Marcel Ciscai – Washington, DC
Amalia Ardelean – California
Florin Mocanu – California
Ioana Ciupe – California
Petru Stinea – Cleveland, Ohio
Cristian Laslo – Michigan
Carmen Popescu – New Jersey
Ionela Kloes – California

 

 

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă