5.2 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSportSenatorii și deputații au devenit bugetari privilegiați. Parlamentarii primesc majorările din prima,...

Senatorii și deputații au devenit bugetari privilegiați. Parlamentarii primesc majorările din prima, restul bugetarilor, treptat

Deputații și senatorii sunt principalii beneficiari ai legii salarizării bugetarilor. Pe lângă creșterea indemnizațiilor, actul normativ atrage creșterea sumelor forfetare, a celor pentru cazare și a pensiilor foștilor parlamentari.

Potrivit noii legi a salarizării, de la 1 iulie indemnizaţiile lunare ale senatorilor şi deputaţilor au crescut de la aproximativ 7.700 lei brut la 13.050 lei. Spre deosebire de restul bugetarilor, care vor încasa majorările promise pe baza unui grafic eșalonat pe patru ani de zile, parlamentarii vor încasa, din prima lună a aplicării legii, întreaga majorare. În varianta inițială a legii, indemnizațiile parlamentarilor trebuiau să crească de la 1 ianuarie 2018, însă Camera Deputaților a modificat actul normativ. Cu alte cuvinte, deputații și-au devansat singuri data măririi salariului cu șase luni de zile, în paralel cu retorica liderilor PSD despre o lege a „salarizării unitare“. Mai cresc și salariile militarilor şi a personalul contractual din Ministerul Apărării Naţionale,  cu 15%, tot de la 1 iulie.
 
Legea salarizării unitare prevede majorări de 25% şi pentru profesori şi medici, însă creşterile salariale vor fi aplicate abia de la 1 ianuarie 2018, când toţi bugetarii vor avea salarii mărite cu 25%. Tot de atunci, majorările vor fi acordate etapizat până în 2022. Medicii şi asistenţii medicali vor prim salarii mărite de la 1 martie 2018. Totodată, şi pentru cei din învăţământ salariile se vor majora cu 20% faţă de nivelul acordat pentru februarie 2018.

Majorarea indemnizațiilor parlamentarilor produce și alte creșteri. Potrivit legii privind statutul senatorilor şi deputaţilor (96/2006), “în scopul exercitării mandatului în circumscrip­ţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului“. Acest lucru înseamnă o sumă forfetară de 19.575 lei/lună, mai mare cu aproximativ 7.000 de lei faţă de cea de până acum.
Pentru liderii de grupuri parlamentare, preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente, sumele forfetare vor fi şi mai mari, peste 20.000 lei/lună, deoarece şi indemnizaţiile acestora vor fi mai mari faţă de cele ale simplilor parlamentari. Cele mai consistente sume forfetare, ca de altfel şi indemnizaţii, le vor avea Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, alături de toţi membrii conducerilor Parlamentului. Dragnea şi Tăriceanu vor avea o sumă forfetară lunară de 25.012 lei la o indemnizaţie brută de 16.675 lei/lună. Aceste majorări se petrec în contextul în care parlamentarii își justifică o parte din suma forfetară printr-o declarație pe proprie răspundere.
De asemenea, suma pentru cazarea senatorilor și deputaților care nu au domiciliul în București a crescut la 6.525 de lei, fiind jumătate din indemnizația de parlamentar.

Plafonare de imagine

Pentru a încerca să contracareze prejudiciile de imagine, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a insistat pe faptul că va propune plafonarea sumelor forfetare. La propunerea sa, Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au decis, ieri,  ca, la începutul sesiunii de toamnă a Legislativului, Statutul deputaţilor şi senatorilor să fie modificat astfel încât sumele forfetare să rămână la nivelul actual. De fapt, este doar o operațiune de imagine. Dacă ar fi dorit să modifice statutul parlamentarilor, Dragnea și Tăriceanu ar fi putut convoca Legislativul înainte de 1 iulie, când a intrat în vigoare noua lege a salarizării. Până atunci, mai-marii Parlamentului se vor sacrifica și vor încasa sumele majorate.
„Din păcate, suntem în impas. Trebuie modificată Legea 96 privind Statutul senatorilor şi deputaţilor, care este suportul ce ne obligă să acordăm în acest moment sumele forfetare indexate cu indemnizaţia parlamentarilor. (Sumele forfetare – n.r.) se majorează, pentru că sunt indexate cu indemnizaţia, se majorează în baza legii, nu le decidem noi“, a comentat  preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Totul ar fi fost o uriașă neînțelegere. „Am crezut, iniţial, că această chestiune se poate rezolva printr-o decizie a Birourilor Permanente. Analiza ulterioară făcută de jurişti ne-a adus la cunoştinţă că aceste hotărâri ale Bpr nu pot să înfrângă prevederile legale în vigoare“, a explicat Tăriceanu. Mai sincer, Mihai Goțiu (USR) a recunoscut că subiectul a fost deja rezolvat. “La Camera Deputaţilor s-au dat deja nişte sume în avans pentru cheltuielile deputaţilor“, a precizat Goțiu, recunoscând, implicit, că scenariul plafonării nu a fost unul serios.   

Cum cresc pensiile foștilor parlamentari

Noua lege influențează și pensiile foștilor parlamentari, care sunt calculate direct proporțional cu indemnizațiile în plată, și nu pe bază de contribuție, potrivit unei legi adoptate în 2015. „Cuantumul   indemnizaţiei   pentru   limită  de  vârstă  prevăzut  se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată“, menționează actul normativ inițiat de 228 de parlamentari, majoritatea din PSD. Pe baza acestui act normativ, în jur de 600 de foști parlamentari beneficiază de pensii speciale de aproximativ 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 lei pentru două mandate şi 4.600 lei pentru trei. Acum, dublarea indemnizațiilor va atrage dublarea pensiilor și pentru foștii parlamentari.
Recent, mai mulți foști senatori și deputați au primit notificări potrivit cărora nu își vor mai încasa pensiile de la 1 iulie, din cauza epuizării fondurilor. Foștii parlamentari sunt convinși că premierul Mihai Tudose le va rezolva problema, printr-o rectificare bugetară.  „Încă de anul trecut, după aprobarea acestor indemnizaţii, finanţarea a fost asigurată până în luna iunie a acestui an, anunţând că se va face completarea la rectificarea de buget. Din cauza situaţiei Guvernului, rectificarea bugetară nu a avut loc. În consecinţă, când se va face rectificarea bugetară se va face corecţia necesară şi ne vom primi indemnizaţiile“, a declarat Anghel Stanciu, fost parlamentar, unul dintre inițiatorii legii privind pensiile senatorilor și deputaților.  

”Costurile legate de un parlamentar se ridică la un anumit nivel. Resping populismele ieftine. Vreţi să avem democraţie, atunci Parlamentul trebuie să funcţioneze.“

CĂLIN POPESCU
TĂRICEANU,
PREŞEDINTELE
SENATULUI

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Soluții Inovative pentru Păstrarea Igienei și Curățeniei în spațiile de business

În orice mediu profesional, menținerea standardelor de igienă și curățenie este esențială pentru a asigura un spațiu sănătos și primitor. Sanito.ro oferă o gamă...

Donald Trump revine în forță pe scena politică. Ce roluri ar putea avea în noua administrație cei din familia sa

După câștigarea unui nou mandat, Donald Trump nu este singurul membru al familiei sale care revine în atenție. În seara victoriei, alături de el,...

Obezitatea și riscul de polipi endometriali – Ce trebuie să știi?

Obezitatea este una dintre principalele probleme ale lumii actuale și poate reduce șansele de a concepe un copil. Astăzi, aproximativ 30% din întreaga populație...
Ultima oră
Pe aceeași temă