Controalele anunțate de premierul PSD Mihai Tudose la Tarom și Compania Națională de Investiții (CNI) au fost declanșate, de fapt, în perioada guvernării Cioloș, în 2016. Rezultatele nu au fost făcute publice.
Potrivit unui document de pe site-ul Corpului de Control al Guvernului, la data de 31.10.2016, erau în curs de desfășurare două verificări la CNI. Prima viza „verificarea respectării dispozițiilor legale în legătură cu organizarea și funcționarea acestei entități, începând cu anul 2009”. A doua acțiune avea obiective ceva mai clare și anume atribuirea unor contracte pentru lucrări de interes local. Era cercetate contractele de la bazinele de înot din Mioveni, Petroșani, Slănic Moldova și Timișoara, la sala de sport din Slatina, precum și reabilitarea unui „așezământ cultural” din Băile Herculane.
La acel moment, ministerul Dezvoltării, care coordona CNI, era condus de Vasile Dâncu, iar secretar general adjunct era Mihai Busuioc, unul din oamenii de încredere a lui Dragnea. În prezent, Busuioc este secretar general al Guvernului.
Un alt control se desfășura la Tarom. Aici, instituția condusă la acel moment de către Valentin Mircea, verifica numirea persoanelor care au ocupat funcții de conducere, plata consiliului de administrație, modul în care se efectuează angajările la Tarom sau atribuirea unor contracte de achiziție.
Pe site-ul instituției nu există informații legate de finalizarea acestor controale. De altfel, după ce PSD a preluat guvernarea, Corpul de Control nu a mai prezentat rezultatul vreunui control și nici nu a anunțat noi acțiuni.
De la revista Rebus la CNI
La conducerea CNI se află, din 2013, Manuela Irina Pătrășconiu. Ea era directoare economică a companiei, dar Dragnea, pe atunci ministru al Dezvoltării, a numit-o în fruntea instituției. Până în 2001, când a ajuns la CNI și a avut o evoluție spectaculoasă, ea era directoare economică la revistele Rebus, Flacăra sau Femeia. Ea a intrat la ASE când avea 29 de ani și, după ce a terminat facultatea, a făcut și un curs de specializare în securitate națională la Colegiul de Apărare a ministerului Apărării. Salariul ei este de circa 3.000 de euro pe lună, ceea ce îi permite să dețină, printre altele, un VW Touareg și un BMW X5.
Tarom, schimbări pe bandă rulantă
După ce premierul Tudose a anunțat că trimite corpul de control peste Tarom, directorul general Eugen Davidoiu a demisionat, deși susținea că rezultatele sale sunt bune. Scandalul de la Tarom vine după ce ministrul Răzvan Cuc a fost certat în şedinţa Guvernului, după ce compania a ajuns în al 10-lea an de prăbuşire, iar pierderea de 104 milioane de lei pe primele 6 luni este una dintre cele mai mari de până acum. Cuc a trimis în conducerea Tarom persoane care nu aveau nicio legătură cu domeniul. Printre aceștia, Alina Velicu, de 33 de ani, fosta agent de vânzări la un magazin de telefonie mobilă, fără vreo legătură cu aviaţia. Ea vine din Giurgiu, judeţul din care este, coincidenţă, şi ministrul Cuc. Tot în CA-ul Taroma fost trimisă Adriana Ionescu, care a lucrat în presă şi a fost consiliera mai multor miniştri PSD – şi ea fără nico legătură cu domeniul aviaţiei. Ei încasează o indemnizație lunară de 6.100 de lei.
Consiliul de administraţie al companiei de stat Tarom l-a numit, luni seară, în funcţia de director general interimar pe Alexandru Susanu – un director cu vechime în companie, responsabil cu operaţiunile de zbor. Susanu are contract de mandat de o lună, a fost desemnat şi accountable manager şi îşi va păstra responabilitatea de post holder flight operations.