21.5 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSportGeorge Maior: Există state care au interesul de a ataca cibernetic România

George Maior: Există state care au interesul de a ataca cibernetic România

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat într-un interviu acordat paginii electronice a Mediafax că "există state care au interesul de a ataca cibernetic România".

"Există state care au aceste interese, fie de a culege informaţii prin aceste metode sofisticate, fie mai ales în plan economic, dar nu numai, şi în plan diplomatic, în plan militar sau de a crea elemente de destabilizare în infrastructura informatică a unui stat care este extrem de importantă din punct de vedere al funcţionării acestuia în parametri normali, interni sau externi", a spus George Maior.

Directorul SRI a declarat că aceasta "este o zonă în care este foarte greu de probat, din punct de vedere public, dacă vreţi. Dar din punct de vedere al cunoaşterii şi al analizei, este clar că este vorba şi de state".

 George Maior a susținut că SRI a anticipat "evoluţia extraordinară" a acestei noi ameninţări, dincolo de cea teroristă.

 "Am decis să înfiinţăm un Centru naţional de securitate cibernetică, coordonat de noi, care a făcut progrese, a putut detecta adesea atacuri punctuale sau generalizate la adresa unor infrastructuri critice de acest tip, importante în stat, din diverse ministere semnificative şi să avem o cunoaştere bună pe acest palier".

Datorită acestui lucru, SRI va coordona sistemul de apărare cibernetică realizat de NATO pentru Ucraina.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă are un plan pentru relansarea industriei românești: „România produce”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că i-a cerut ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să prezinte şi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL planul...

INS: Câştigul salarial mediu brut în 2022 a fost de 77.416 lei

Salariaţii cu studii superioare au avut o pondere de 36,5%, iar femeile au reprezentat majoritatea, cu 58,5% La nivelul anului 2022, câştigul salarial mediu brut...

Termoenergetica începe pregătirile pentru sezonul de încălzire: Încărcarea instalațiilor și testele de presiune, în desfășurare

Compania Termoenergetica va începe miercuri, 18 septembrie, procedurile de încărcare cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și testele de presiune la...
Ultima oră
Pe aceeași temă