26.6 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSportGabriel Oprea a obţinut ce a vrut: Pensii speciale pentru militari

Gabriel Oprea a obţinut ce a vrut: Pensii speciale pentru militari

UPDATE 15:36  Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege a pensiilor speciale pentru militari, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării Mircea Duşa apreciind că este "o lege a reccunoaşterii riscurilor, sacrificiilor pe care le fac militarii, o reparare a nedreptăţilor făcute militarilor".Proiectul a fost adoptat cu 289 voturi "pentru", 13 abţineri şi un vot împotrivă. 

***

Gabriel Oprea, premierul interimar al României, a venit, marţi, în plecnul Camerei Deputaţilor pentu a susţine proiectul de lege privind pensiile militare de stat care consideră că este un gest de solidaritate față de această categorie.

"Când suntem la greu ne bazăm pe militari. Când sunt ei la greu trebuie să știe că se pot baza pe noi, pe România. Acesta este sensul votului de azi și mesajul pe care vrem să îl transmitem – solidaritate. Asigurarea unei pensii corecte pe măsura riscurilor și privațiunilor e un gest de solidaritate pe care societatea îl aprobă și îl susține", a declart oprea de la tribuna Camerei Deputaşilor.

Oprea a reamintit că militarii nu cer nimic, nu vor privilegii, dar acest act normativ nu este altceva decât recunoaşterea "locului pe care vrem să îl asigurăm militarilor în societate și locul armatei între instituțiile statului, ce statut vrem să avem în viitor în cadrul NATO, cum înțelegem și ne asigurăm viitorul și țara". "Nu există un stat puternic fără o armată puternică, militari respectați de populație care pleacă în misiune fără grija zilei de mâine. Legea e recunoașterea meritelor, riscurilor și sacrificiilor făcute de militari", a adăugat Oprea..

 

Cele mai citite

A început Evaluarea Națională. Recomandările Ministerului Educației pentru elevi

Evaluarea Națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a începe astăzi, iar Ministerul Educației (ME) a transmis, pe pagina sa oficială de Facebook, o serie...

Iohannis le arată Tricolorilor că n-a fost așa rău cu Belgia: pe el Rutte l-a bătut de la vestiare

Ilustrație: Marian Avramescu Spre deosebire de prima partidă a Naționalei României la Turneul Final al Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024, în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă