15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportNici Cioloș nu a putut VOTA la Bruxelles în anul 2014. El...

Nici Cioloș nu a putut VOTA la Bruxelles în anul 2014. El promite că va organiza mai bine alegerile din 2016

Premierul Dacian Cioloş le-a promis, marţi seară, reprezentanţilor comunităţii româneşti din Belgia că Guvernul va încerca să organizeze alegerile “cu mai mult respect” pentru românii din afara ţării, ţinând cont şi de experienţa pe care şi el a avut-o la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014. 

“La sfârşitul anului o să fie alegerile parlamentare şi sper ca şi (…) comunitatea românească din Belgia să fie la fel de prezentă şi de proactivă aşa cum a fost şi la alte tipuri de alegeri. La alegerile prezidenţiale şi eu am avut plăcerea, nu ştiu dacă pot să-i spun plăcerea, să votez aici sau să am tentativa de a vota aici în primul tur. Vă daţi seama că, cu atât mai mult cu cât am trecut şi eu şi alţi membri ai Guvernului care erau în perioada respectivă aici prin experienţa asta, unul dintre obiectivele noastre anul acesta este să organizăm alegerile, inclusiv pentru românii din afară, într-un alt mod, cu mult mai mult respect pentru dumneavoastră în primul rând”, a spus premierul, citat de Agerpres

Acesta a adăugat că o astfel de organizare a scrutinului “se face cu costuri destul de mari, nu doar costuri financiare, dar şi de mobilizare a resurselor umane”. “Cred că e un efort care nu numai că merită să fie făcut, dar pe care trebuie să îl facem şi trebuie să obişnuim şi administraţia de acasă, din România, că efortul ăsta e obligatoriu dacă vrem să ne simţim toată comunitatea românească, fie că trăim în România sau în altă parte (…), că aderăm la acelaşi neam, la acelaşi popor şi că avem împreună aceeaşi responsabilitate legat de cum merg sau nu merg lucrurile acasă. Deci din punctul ăsta de vedere pot să vă asigur că o să facem tot ce ţine de noi să organizăm alegerile cât mai bine”, a afirmat Dacian Cioloş. 

Premierul s-a întâlnit marţi seară, la finalul vizitei oficiale la Bruxelles, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Belgia, la sediul ambasadei României. După ce a ţinut un discurs de câteva minute, Cioloş a vorbit cu mulţi dintre cei prezenţi şi a oferit flori cu ocazia zilei de 8 martie.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă