Premierul Victor Ponta a comemorat, sâmbătă, Holocaustul romilor, din 2 august 1944, conform unui comunicat transmis de Guvernul României.
"În urmă cu 71 de ani, într-o singură zi, la 2 august, cele aproape 3 mii de romi – copii, femei și bărbați – din lagărul familial pentru țigani de la Auschwitz au fost trimiși în camerele de gazare, adăugându-se altfel celorlalte multe mii de romi exterminați în Porajmos, multă vreme uitatul Holocaust al romilor. În această zi, comunitatea internațională își amintește cu respect de genocidul împotriva romilor, comemorând una din puținele tentative de revoltă împotriva barbariei și dezumanizării, celebrând în același timp solidaritatea, toleranța, înțelegerea între toți cetățenii lumii", a transmis Victor Ponta.
În acest context, Ponta a ţinut să precizeze că Guvernul României salută inițiativa societății civile rome din țara noastră de a comemora "acest tragic moment din istoria modernă a umanității".
Astfel, primul ministru i-a rugat pe toţi românii să păstreze un minut de reculegere în amintirea victimelor care au pierit fie la Auschwitz, fie în lagărele din Transnistria și de la Bug.
În mesajul transmis de Victor Ponta se mai precizează că secretarul de stat Ciprian Necula va reprezenta Guvernul României în cadrul evenimentelor de comemorare a victimelor Holocaustului.