Curtea Constituţională a României a decis, miercuri, să amâne analizarea sesizării făcută de președintele Klaus Iohannis privind legea PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, inclusiv a cea radio-TV. Astfel, magistrații vor discuta actul normativ vineri, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu.
Sesizarea a fost făcută în noiembrie, iar termenul a fost stabilit de la început de judecători pentru 14 decembrie, după alegerile parlamentare. Iohannis susţine în motivarea deciziei că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.
Preşedintele a acuzat atât încălcarea normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spune că se aplică şi în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecinţe imediate, fiind afectată execuţia în curs a bugetului de stat, şi nu doar a bugetului viitor.
Klaus Iohannis a mai prcizat, în sesizarea de neconstituţionalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să găsească soluţii concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.
Iohannis a precizat că Legea este lipsită de predictibilitate şi coerenţă, deoarece nu cuprinde soluţii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.
Şeful a vorbit în sesizare şi despre situaţia TVR şi a Radioului public, arătând că eliminarea taxei radio-TV este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaţilor, în cazul în care instituţiile ar rămâne bugetate doar de la stat, şi poate afecta autonomia serviciilor publice de radio şi televiziune.