2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportBomba alegerilor, amorsată de senatorii juriști: incompatibilii, liberi să candideze

Bomba alegerilor, amorsată de senatorii juriști: incompatibilii, liberi să candideze

“Un proiect de lege care se plimbă prin Parlament de un an și jumătate poate arunca în aer campania electorală pentru locale. Toți aleșii (locali sau parlamentari) care acum au interdicție să candideze (în urma definitivării în instanță a unor dosare de conflict de interese și incompatibilitate ale ANI) vor primi verde să-și depună candidaturile dacă acest proiect va fi adoptat. Pentru a intra în vigoare, documentul mai are de bifat doar votul final pozitiv în plenul Senatului”. 

Așa suna începutul unui articol publicat de România Liberă pe 28 martie a.c. Marți, 26 aprilie, proiectul de lege a fost votat favorabil de către majoritatea membrilor Comisiei Juridice a Senatului României. Surpriză, însă, proiectul de lege nu este cel inițiat de senatoarea Cristiana Anghel, cel despre care România liberă a scris acum aproape o lună. Ci unul aproape identic, care duce la aceleași efecte, dar depus de către deputați de la PSD, UDMR și UNPR.

Tonul, dat de Cristiana Anghel

Proiectul legislativ a fost depus în Parlament de către senatoarea Cristiana Anghel în septembrie 2014 și vizează modificarea alineatului 2 al articolului 25 din Legea 176/2010 (legea de funcționare a Agenției Naționale de Integritate – ANI). Conform formei actuale a actului normativ, orice persoană care a ocupat o funcție publică, dar are un verdict definitiv în instanță de conflict de interese sau incompatibilitate, nu mai poate ocupa altă funcție publică (cu excepția celor electorale) timp de trei ani. De asemenea, Legea 176 prevede că, „dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“.

Modificarea pe care senatoarea Cristiana Anghel o vrea introdusă în lege sună astfel: „Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie care a generat starea de incompatibilitate ori existenţa conflictului de interese, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“.

Diferența, așadar, este că în le­ge s-ar introduce formula­rea (referitoare la „aceeași funcție“) „care a generat starea de incompatibilitate ori existenţa conflictului de interese“.

Bomba, preluată de deputați UNPR, PSD și UDMR

Acest proiect de lege, însă, al senatoarei Anghel, nu s-a discutat în ședința Comisiei Juridice de marți, 26 aprilie a.c. A fost, însă, discutat un proiect aproape identic, depus în Parlament în octombrie 2014 și aprobat tacit de către Camera Deputaților. Printre alții, inițiatori au fost Daniel Florea (deputat PSD) și Eugen Nicolicea (deputat UNPR), dar și deputații UDMR Kerekes Karoly și Marton Arpad-Francisc. Practic, acești deputați cer același lucru ca senatoarea Anghel: dacă un ales a fost declarat definitiv incompatibil, să piardă numai funcția în care a fost declarat incompatibil. Adică, un primar incompatibil poate candida la o funcție de parlamentar iar un parlamentar incompatibil poate candida la o funcție de ales local.

ANI, ignorată în Comisia Juridică

După ce RL a scris de intenția senatorilor de a detona această bombă înainte de alegerile locale, senatorii juriști au amânat fără termen inițiativa legislativă a Cristianei Anghel, dar au luat-o în discuție pe cea a deputaților PSD, UDMR și UNPR. Pe care au și avizat-o favorabil în ședința din 26 aprilie a.c. Șefa departamentului juridic de la ANI, Ioana Lazăr, prezentă la ședința Comisiei Juridice a Senatului, a fost sfidată de senatori. Lazăr a scris pe Facebook ce s-a întâmplat în comisie: „Astăzi la Comisia Juridica din cadrul Senatului a fost votată modificarea art.25 alin.2 privind sintagma <aceeasi functie> mult dezbătută de-a lungul anilor si subiect al unor dezbateri politice ample. Practic aceasta modificare va permite categoriilor de funcții alese „rotirea” pe funcții chiar si atunci cand exista incompatibilități rămase definitive prin decizii ale instantelor de judecată. Inclusiv cei cu averi nejustificate dovedite vor putea fi aleși in alte funcții elective. Am explicat in cadrul comisiei problemele care sunt generate din perspectiva aplicării legii , al angajamentelor asumate de Romania prin MCV si nu in ultimul rând faptul ca exista o decizie a Curții Constiutionale care validează această prevedere legală asa cum este aplicată acum. Din păcate nici măcar aceste argumente nu au convins membrii comisiei. Raportul va fi trimis la plen pentru vot.”

Chelaru de la PSD a jucat dur cu ANI și MJ

Contactat de RL, senatorul PSD Ioan Chelaru a confirmat informațiile, dar nu a oferit amănunte suplimentare. Din informațiile noastre, numai președintele comisiei, senatorul PNL Cătălin Boboc, și un coleg de partid al acestuia, au votat împotrivă, restul senatorilor votând favorabil. Nici argumentele Gabrielei Scutea, secretar de stat în Ministerul Justiției pentru relația cu Parlamentul, de asemenea prezentă la ședința comisiei, nu au fost acceptate de senatori. Ioan Chelaru a insistat că parlamentarii sunt suverani și pot vota oricum iar decizia Curții Constituționale care atestă neconstituționalitatea schimbărilor votate de senatori nu poate fi „izvor de drept”.

CCR a decis: propunerea e neconstituțională

Modificarea pe care Cristiana Anghel și deputații UNPR, PSD și UDMR și-o doresc este esențială. Astfel, în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR) din 2014), s-a stabilit că „atribuirea pentru sintagma «aceeași funcție» a înțelesului unic de funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflict de interese este de natură să lipsească de eficacitate norma juridică respectivă, contrar spiritului Legii nr. 176/2010. (…) De asemenea, a accepta interpretarea conform căreia unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese îi este interzis să mai ocupe doar funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, putând, în schimb, ocupa orice altă funcție eligibilă, ar pune, prac­tic, la îndemâna categoriilor de persoane vizate de Legea nr. 176/2010 un procedeu extrem de simplu de eludare a legii și a aplicabilității sancțiunilor instituite de aceasta, aspect de neconceput într-un stat de drept“.

Invocând argumentele CCR, Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul de lege al senatoarei Cristiana Anghel, concluzionând că „propunerea legislativă este neconstituțională“.

Miza: alegerile locale și parlamentare

În ciuda unor detalii tehnice care se pot dovedi esențiale, proiectul deputaților UNPR, PSD și UDMR poate fi decisiv în campania electorală pentru locale. Astfel, dacă legea trece, un fost șef de consiliu județean sau un parlamentar, de exemplu, declarat în trecut în conflict de interese sau incompatibil, poate candida la o funcție de primar. De asemenea, în perspectiva alegerilor parlamentare, un senator declarat în trecut în conflict de interese sau incompatibil poate candida pentru un loc de deputat sau invers. Este, însă, de discutat dacă legea s-ar putea aplica și celor pentru care interdicția funcționează în acest moment sau li s-ar aplica doar celor care ar fi declarați incompatibili și în conflict de interese, definitiv, după intrarea în vigoare a legii.  

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă