0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăEurodeputată socialistă: "Guvernul român dezinformează"

Eurodeputată socialistă: „Guvernul român dezinformează”

Guvernul României este criticat la Bruxelles de un oficial care face parte din aceeaşi familie politică cu PSD, cea a socialiştilor europeni. Eurodeputata Ana Gomes spune că prin cererea de revocare a şefei DNA, Guvernul României confirmă temerile conform cărora încearcă să saboteze lupta anticorupţie. Oficialul european mai atrage atenţia ministrului Justiţiei şi asupra faptului că europarlamentarii si alţi funcţionari de la Bruxelles nu sunt proşti şi cunosc în detaliu situaţia din România pentru că se informează din mai multe surse.

„Dacă cineva îi dezinformează (pe oficialii europeni n.r.), Guvernul României este cel care face asta, pretinzând că această reformă a justiţiei nu are nimic de-a face cu lupta anticorupţie şi omiţând faptul că există o anchetă foarte serioasă a OLAF (Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă, n.r.) şi care lansează acuzaţii foarte grave la adresa multor oameni din România din diverse zone ale administraţiei, dar în special din partidul de guvernare, condus de domnul Liviu Dragnea.

Cred că nu doar cetăţenii români au o problemă. Şi noi în familia socialiştilor avem o problemă dacă nu putem să vedem şi să cerem responsabilitate din partea unui partid, a unui Guvern. Deci nu cred că există o dezinformare, ci tentative de dezinformare a oficialilor europeni, dar oficialii europeni nu sunt proşti, ei obţin informaţii din multe surse din România. Sunt convinsă că şi în rândul social-democraţilor există mulţi oameni care resping vehement corupţia.

Regret că ministrul Justiţiei a propus acest lucru (revocarea şefei DNA, n.r.), dar nu pot spune că mă surprinde.(…) Demonstrează ceea ce cred eu şi anume că aceste schimbări din sistemul judiciar, deşi o parte dintre ele ar putea fi justificate şi utile, ar putea fi doar un pretext pentru a bloca lupta anticorupţie”, declară Ana Gomes, europarlamentar socialist din Spania.

Cele mai citite

Elon Musk lansează aplicația Grok: funcții avansate de chatbot, generare de imagini și informații în timp real

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk a început testarea unei aplicații mobile dedicate chatbot-ului Grok, destinată să ofere utilizatorilor o gamă largă...

China prelungește ancheta antidumping asupra coniacului european

Ministerul Comerțului din China a anunțat prelungirea cu trei luni a anchetei antidumping asupra coniacului din Uniunea Europeană, decizie ce va duce la o...

Pickford, maestrul penalty-urilor! Cum a știut unde va executa Haaland

Portarul Angliei, Jordan Pickford, demonstrează încă o dată că este un specialist al penalty-urilor Jordan Pickford a reușit să facă din nou istorie, apărarea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă