0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăComisia SRI, sesizată în cazul morții lui Dan Adamescu

Comisia SRI, sesizată în cazul morții lui Dan Adamescu

Locotenent – colonelul (r) Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, precizează că a sesizat personal Comisia SRI cu privire la cazul Dan Adamescu.

„În ultima perioadă, am primit informații credibile cu privire la condițiile în care a decedat pe 23 ianuarie 2017 Dan Adamescu.
Situația în cauză ar face parte dintr-un angrenaj mai complicat al statului paralel, fiind vorba despre implicarea unor factori politici, ai serviciilor de informații și DNA în cazul Adamescu. Având în vedere aceste aspecte, am sesizat Comisia parlamentară de control a SRI pentru clarificarea implicării unor înalți oficiali ai SRI în acest caz”, a anunțat, pe blog, la data de 13 decembrie, Daniel Dragomir.

Fostul ofițer explică de ce se implică în acest caz prin faptul că „nici până astăzi nu există un raport cu privire la condițiile decesului lui Dan Adamescu. Este sfidător că după un an instituțiile statului nu au putut clarifica situația morții unui om. Aceste suspiciuni trebuie clarificate”.

„Nimeni nu răspunde pentru nimic, nu mai există stat de drept, nu mai vorbim de demnitatea umană și nimănui nu îi pasă”, constată Daniel Dragomir.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă