Interviu cu general-magistrat Dan Voinea
Cele mai importante dosare din istoria post-decembrista, dosarele revolutiei si ale mineriadei, sunt instrumentate in prezent de procurorii militari de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. De coordonarea si conducerea acestor anchete se ocupa, in prezent, generalul-magistrat Dan Voinea. Dosarul „Revolutia” a fost redeschis dintr-o intamplare, prin demersurile Asociatiei „21 Decembrie”, cu putin timp inainte de termenul la care ar fi trebuit sa intervina prescrierea faptelor. Generalul Dan Voinea a fost si procurorul in cazul procesului sotilor Ceausescu, la acea data avand gradul de maior la Directia Procuraturii Militare.
Secvente imprastiate din dosar
– La 16 ani de la evenimentele din decembrie 1989, Dosarul „Revolutia” este inca nefinalizat. Exista persoane sau institutii interesate care urmaresc blocarea anchetei?
– In primul rand, persoanele care au fost implicate, intr-un fel sau al-tul, in represiunea din decembrie 1989, sunt cele care spera ca ancheta sa fie dusa la bun sfarsit. Cei care au iesit in strada la Bucuresti, Timisoara, Arad, Oradea, Sibiu, Brasov si in alte zone ale tarii, au contestat puterea comunista. Au solicitat nu numai schimbarea presedintelui Ceausescu, ci si a regimului comunist. Cei impotriva carora s-a protestat atunci sunt interesati de tergiversarea dosarului.
Au fost necazuri mari in legatura cu solutionarea acestui dosar. Initial, dirijarea anchetei in aceste dosare s-a facut centralizat si la ordinul procurorului general de la acea vreme. Cei care au dirijat primele anchete ale revolutiei au fost procurorul general Robu si adjunctul lui, Gheorghe Diaconescu. Atunci, acest dosar a fost impartit in doua: o parte despre ceea ce s-a intamplat pana in 22 decembrie 1989 si, cealalta parte, diverse cauze care privesc victimele de dupa 22 decembrie '89. Pentru evenimentele ce s-au desfasurat pana in 22 decembrie s-a constituit „Lotul Timisoara”, care a fost acuzat de represiunea de la Timisoara si Bucuresti. Acest dosar, „Lotul Timisoara”, a avut o desfasurare destul de curioasa, la final nimeni nu s-a facut vinovat, din punct de vedere al justitiei, de uciderea si mutilarea manifestantilor din 17 decembrie '89 (la Timisoara) si din 21 decembrie '89 (la Bucuresti). Celelalte dosare care au privit victimele care au urmat datei de 22 decembrie 1989 nici macar nu au fost finalizate in vreun fel, in primii ani ai deceniului trecut. Dosarele victimelor contineau informatii despre adevarul care trebuia transmis cetatenilor acestei tari. Aceste dosare nu au fost instrumentate nici in ceea ce priveste totalul victimelor, nici in ceea ce priveste cauzele care au condus la acel macel, nici in ceea ce priveste conturarea responsabilitatilor pentru represiunea care a urmat dupa 22 decembrie 1989. Dosarele au ramas, ani de zile, la un nivel de cercetare prealabila si contineau un act medical sau medico-legal privind leziunile victimei si una-doua declaratii in legatura cu ce s-a intamplat. Insa nu se ajungea la cei vinovati de impuscarea acestor victime, deci nu se mergea cu ancheta pana la capat.
Procesul cuplului Ceausescu – ratat procedural
– De ce nu au reactionat victimele: ranitii, retinutii, urmasii de eroi-martiri?
– Am gasit sute de dosare cu mentiunea „neinceperea urmaririi penale”, dosare de altfel, foarte „subtiri”. Ceea ce e mai grav, solutiile care s-au dat nu au fost comunicate victimelor care poate daca ar fi stiut s-ar fi indreptat impotriva acestor solutii, ar fi facut plangeri la organele competente, plangeri la instante si atunci cercetarile, vrand-nevrand, s-ar fi reluat. Solutiile acestea nu au fost comunicate victimelor si au stat asa, in arhiva institutiei, cu rezolutia care s-a dat si cercetarea neterminata. Eu, ca urmare a plangerilor facute de Asociatia victimelor din 21 decembrie 1989, le-am considerat nelegale si netemeinice si, din acest motiv, le-am infirmat. Am reluat ancheta, anul trecut, in octombrie.
– Ati afirmat despre dezinformarile si manipularile evidente, practicate in perioada decembrie '89-ianuarie '90, ca se pot incadra la categoria „diversiuni calificate”. Dumneavoastra, in calitatea pe care ati avut-o, de procuror la procesul sotilor Ceausescu, nu ati putea fi acuzat sau aratat cu degetul pentru un posibil rol avut intr-un scenariu bine pus la punct?
– Am jucat rolul pe care il aveam: de procuror. Am fost chemat atunci sa particip la judecarea cuplului Ceausescu, lucru pe care nu-l puteam refuza. Am fost trimis de conducerea de atunci a Parchetului si ne-am dus ca sa judecam. Cu noi nu a discutat nimeni despre executia si finalizarea procesului, la modul in care s-a procedat.
– A fost un ordin?
– La vremea respectiva, ne-am dus la Targoviste ca urmare a ordinului pe care l-am primit de la conducerea Parchetului! Nu m-am dus de capul meu acolo! M-am dus pentru ca asa se procedeaza in procuratura: orice lucrare ti se da spre cercetare, se repartizeaza de catre sefi!
– Cum apreciati, dupa 16 ani, procesul sotilor Elena si Nicolae Ceausescu?
– Aici este o problema de imagine a Justitiei. Eu sunt la fel de nemultumit de acel proces: a fost ratat din punct de vedere procedural. Pentru a nu se repeta ceea ce s-a intamplat atunci, este nevoie ca macar acum, in aceste imense dosare care privesc miile de victime din decembrie 1989, sa respectam toate regulile de procedura, sa facem un dosar care sa fie cladit numai pe procedurile legale, deci sa nu se mai intample ca cineva sa ne reproseze ca nu am facut un proces dupa toate regulile justitiei.
Alarma de razboi pentru solidaritatea antiterorista
– Care este dimensiunea „manipularii calificate”, in ce fel a fost ea perceputa in acele zile ale revolutiei?
– Am afirmat ca a fost o „diversiune calificata” pentru ca nu a fost una intamplatoare. Cand am vorbit despre „diversiune calificata” am avut in vedere faptul ca a fost imaginat un inamic invizibil: teroristii. Despre teroristi s-au facut afirmatii, descrieri, atat la televiziunea si radioul public, cat si in presa scrisa din perioada 22-28 decembrie '89 si a zilelor care au urmat. De aici, calificarea acestui fenomen. Se transmiteau manifestantilor din strada acest tip de mesaje-afirmatii tocmai in scopul de a-i deturna de la ideile pe care ei le aveau ca revolutionari: opiniile anticomuniste s-au transformat rapid intr-o solidaritate antiterorista. Nu mai conta cine cu cine se solidariza: trebuia sa fie acolo militianul, securistul, indrumatorul PCR, deoarece tocmai ei erau cei care erau „experimentati” in astfel de activitati antiteroriste. S-a dat alarma de lupta de razboi in decembrie '89 si a fost mentinuta pana in ianuarie 1990. Toti alergau dupa un inamic invizibil. Era un inamic invizibil deoarece, pana la ora actuala, nu am reusit, mai bine spus, nu avem din punct de vedere al probelor nici un terorist dovedit in sensul legii.
– Au existat niste scenarii prestabilite, au fost dezinformari si manipulari premeditate?
– Acest fenomen al teroristilor trebuie urmarit in dinamica lui, dar si de la inceputurile lui. Primul care a folosit cuvantul terorist a fost Nicolae Ceausescu care asa i-a calificat pe revolutionarii timisoreni. La inceput erau „huligani”, „iredentisti”, apoi a folosit de mai multe ori calificativul de „teroristi” la adresa manifestantilor. Aceasta idee si termenii au fost ulterior raspanditi prin intermediul fratelui presedintelui. Ilie Ceausescu a mers la Cluj unde, in fata militarilor din cadrul Armatei a IV-a, a incercat sa acrediteze aceste idei, cum ca protestatarii din strada sunt huligani, iredentisti si teroristi. Termenul care definea teroristii a ramas intiparit in mintea unora, nimeni nu-l contrazicea. Toti s-au mobilizat. Intreg aparatul de represiune comunist era pregatit pentru anihilarea huliganilor, iredentistilor si teroristilor. Imensul dispozitiv de lupta format in tara, in majoritatea marilor orase, a ramas in functiune si dupa data de 22 decembrie 1989. Cei care au format la vremea respectiva dispozitivul si conduceau represiunea au folosit ca laitmotiv al actiunilor lor militare lupta impotriva teroristilor. Justificarea a ramas si dupa data de 22 decembrie '89, folosita cand nimeni nu mai striga impotriva puterii, moment prielnic pentru a ocupa cu militari principalele institutii ale statului. S-au format astfel de dispozitive la radioul si televiziunea publica, CC-PCR, ministere, primarii si chiar intreprinderi. Centralizarea informatiilor se facea la comandamentele militare care fusesera constituite la fiecare institutie. La Televiziune, la comandamentul militar, functiona un grup de ofiteri din armata, securitate, de la Interne, garzi patriotice, care aveau misiunea sa adune informatii si sa le predea centralizat. Si la CC a existat un comandament militar, la Primaria Capitalei si la alte institutii. Comandamentele dirijau si supravegheau activitatile militare in zona respectiva, tineau legatura cu radioul si televiziunea. La astfel de niveluri se miscau informatiile.
Toate persoanele suspectate de terorism au fost cercetate
– Totusi, in acele zile erau morti si raniti peste tot. La televizor erau prezentate zeci de persoane arestate si categorisite drept teroristi straini, „mercenari” in transa legati cu catuse de patul de spital si care strigau indemnuri la lupta. Cine au fost acele persoane, cine sunt cei acuzati de terorism?
– Toate persoanele retinute in timpul revolutiei ca suspecte de terorism au fost cercetate. Nu a ramas nici o persoana neanchetata din punct de vedere al acuzatiilor de terorism. La Sibiu, au fost cercetate peste 600 de persoane. Nu eu i-am anchetat, a fost o echipa formata din peste 50 de procurori. La inceput, cand s-au declansat aceste cercetari, fiecarei persoane retinute la unitatea militara din Sibiu i s-a facut un dosar. In dosarul acela, persoana respectiva a trebuit sa fie studiata sub mai multe aspecte: unde lucra, ce a facut in acele zile, motivul pentru care a fost arestata. Trebuiau cercetate aspectele pe care le-au sesizat cei care au retinut persoana respectiva: unii aveau prea multe legitimatii, altii nu aveau acte de nici un fel, nesupunere la somatiile celor care efectuau filtre si altele. Dintre toate persoanele anchetate nu s-a retinut nici un caz de activitate terorista. Deci acele persoane au fost retinute ilegal, lipsite de libertate si, acum, au devenit victime in dosar.
– Daca teroristi nu au existat, despre lunetisti ce ne puteti spune?
– Lunetisti au existat, toti cei care aveau in dotare arma cu luneta si au fost introdusi in dispozitivul de lupta de atunci. S-a tras si cu arma cu luneta. Lunetistii erau din armata.
– Exista victime ale lunetistilor?
– Exista si victime ale acestor lunetisti. Sunt si victime ale luptatorilor din garzile patriotice, victime si ale unor civili care au primit arme etc. Dar cele peste o mie de victime si miile de raniti nu sunt din cauza lunetistilor, ci ca urmare a activitatii si actiunilor militare desfasurate in anumite dispozitive constituite inca din data de 22 decembrie 1989.
– Despre demonstrantii impuscati in cap ce ne puteti spune?
– Au circulat diverse informatii. Exista victime impuscate in cap, si la data de 21, si dupa 22 decembrie '89. Tocmai cu asta ne ocupam, trebuie sa gasim tragatorul real pentru fiecare victima, tocmai ca sa nu mai existe confuzii.
Razboiul electronic, un joc pe calculator
– A fost practicat razboiul electronic pe durata evenimentelor din decembrie 1989? Ce dovezi exista?
– Acest razboi electronic a fost deseori invocat ca un factor care a creat perturbari, confuzii. Prin acest razboi electronic s-ar fi simulat anumite tinte considerate initial elicoptere teroriste. Poate ca in realitate erau simple jocuri pe calculator sau mai stiu eu ce… Este insa clar ca nu avem victime ale razboiului electronic. Oameni macelariti au fost pe strada, la televiziunea publica, la CC-PCR, in jurul unitatilor militare, langa marile intreprinderi si unde nu au fost semnalate actiuni ale elicopterelor sau alte fenomene ale razboiului electronic.
– Au fost descoperite undeva dispozitive automate de tragere sau simulatoare?
– Nu! Nici o confirmare despre astfel de dispozitive de simulare a focului de arma! Pana in prezent nu suntem in posesia a nici unui astfel de dispozitiv. Nimeni nu a vazut un astfel de simulator de tragere. A fost prezentat la TV un dispozitiv ca simulator, dar care nici pe departe nu era asa ceva. A fost o minciuna! Inainte de '89, orice dispozitiv trebuia sa fie in inventarul unei institutii. Nici o institutie de la noi, de la armata, interne sau servicii de informatii nu a avut in dotare o astfel de instalatie. Nu numai ca nu au existat in dotare, nu au fost gasite, dar nici nu avem dovezi ca asemenea aparate au fost aduse in tara. In alta ordine de idei, trebuie sa precizez ca noi ii cautam pe cei vinovati de uciderea si ranirea unor oameni. Nu ucizi oameni cu simulatorul. Interesul nostru se indreapta spre tragatorii reali, nu simulatoare.
– Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
– Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.
Tunelurile secrete ale mincinosilor
– Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?
– Nu putem califica aceste informatii nici macar ca tinand de domeniul legendei. E o minciuna! O alta minciuna! Bucurestiul, ca de altfel toate marile orase, e brazdat subteran de tot felul de tuneluri, unele pentru canalizare, gospodarirea apei, electricitate si alte scopuri. De altfel, Capitala are in subteran tuneluri realizate in urma cu sute de ani. Aceste tuneluri nu au constituit adaposturi pentru teroristi. Recent, am participat la o reconstituire pe teren, la asemenea asa-zise tuneluri secrete folosite de teroristi. Era un simplu canal pentru distribuirea apei potabile. Deci am constatat ca a fost vorba de o minciuna.
– Au aparut in ultima perioada de timp documente care sa ateste imixtiuni externe pe durata revolutiei?
– Nu exista nici o dovada care sa ateste ca vreo putere straina s-a implicat, in decembrie 1989, in evenimentele de aici. Nu s-a dovedit nici ca vreo organizatie terorista a atacat populatia Romaniei. Organizatiile teroriste au un program de actiuni pe care nu-l ascund dupa atac, confirma fapta si argumenteaza cumva care a fost scopul. Afirmatiile ca teroristii straini ar fi actionat in Romania, in sprijinul dictaturii, in acele zile de decembrie 1989 sunt false!
– Cum s-a ajuns in situatia ca unele cadre, de la armata sau militie, sa se impuste intre ele?
– Au existat tot felul de incidente dubioase, in care si inferiorii si-au impuscat superiorii, dar si viceversa. Aceste fapte s-au petrecut tocmai din cauza existentei unor temeri ca celalalt ar putea fi terorist. Orice aparitie neasteptata putea sa insemne, pentru un militar, un motiv de a declansa focul. De aceea isi impusesera unele reguli, cei care circulau trebuiau sa foloseasca anumite parole. Dar au fost cazuri cand persoane neavizate, fara sa stie parola, au patruns intr-un astfel de dispozitiv, au fost categorisiti teroristi si impuscati.
Cosmarul s-ar putea termina intr-un an
– Daca lucrurile ar decurge normal, daca nu ar mai exista piedici diverse in desfasurarea anchetei, in cat timp apreciati ca s-ar putea finaliza „Dosarul Revolutia”?
– Facem tot ce putem ca sa finalizam acest dosar. Incercam sa scapam de acest cosmar… Nu pot face un angajament. Dar, daca toate etapele ar decurge asa cum trebuie, fara piedici, normal ar fi ca la finele anului viitor sa nu mai ramana dosare nesolutionate in institutia noastra, referitoare la aceste evenimente. O asemenea ancheta e grea. E normal sa fie grea, investigam crimele din decembrie '89. Nu vine nimeni cu placere sa discute ceea ce s-a intamplat acolo. Dar trebuie sa ai rabdare cu fiecare om in parte, cu fiecare martor, cu fiecare persoana vatamata. Trebuie documentate activitatile militare, trebuie adunate jurnalele unitatilor de lupta, jurnalele actiunile militare, orice document din acele vremuri. Nu vad de ce trebuie secretizate crime. Acestea trebuie demascate si aduse in fata justitiei. Este imoral sa secretizezi date care privesc crimele din decembrie '89. Nu prea s-au facut consemnari in jurnale de lupta in acele zile. La lupta s-a plecat pe baza unor ordine verbale, nu scrise. E nevoie sa vorbim cu foarte multe persoane, sa avem cat mai multe marturii, ca sa putem convinge instanta. Sunt o multitudine de activitati care trebuie desfasurate, implicand un numar mare de persoane. Am in echipa politisti de la Inspectoratul General al Politiei, de la Brigada Omoruri, si care fac o treaba foarte buna. Ministerul Administratiei si Internelor este singurul care ne-a ajutat efectiv cu oameni. Procurorul general ne-a asigurat logistic pentru a ne putea desfasura activitatea mai bine decat pana in prezent, iar din partea ministrului Justitiei exista toata deschiderea si intelegerea pentru activitatile pe care le desfasuram. Incercam sa rezolvam totul cat mai repede, cat mai bine si corect.
