Istoricul Marius Oprea crede că nu există nici un domeniu care să nu fie afectat de influenţa „sistemului”, adică de vechea reţea extrem de eficientă a foştilor activişti şi securişti, „continuată astăzi” de odraslele lor. Unul dintre exemplele acestei continuităţi se află chiar în partidul de unde provine Marius Oprea, fiindcă istoricul a fost pus la colţ în PNL de un fost colaboraţionist al regimului comunist.
Mai sunteţi membru PNL?
M.O.: Da, pentru că este partidul în care m-am înscris în 2004. Nu fusesem în nici un partid, nici în PCR. O să rămân în PNL, dacă nu voi fi dat afară. Nu voi schimba niciodată un partid cu altul, rămân aici indiferent de ceea ce se întâmplă, deşi uneori am probleme…
Ce fel de probleme?
M.O.: A existat în PNL un fel de „noapte a cuţitelor lungi” după schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu, iar eu am fost perceput drept omul fostului premier, fiindcă am fost consilierul lui personal. Mă simt marginalizat acum, am avut parte şi de o experienţă tragicomică…
Cum?
M.O.: … să zic doar că am fost chemat la o şedinţă tipică de înfierare, în care Dan Radu Ruşanu mi-a aruncat în faţă că sunt un nimeni, Norica Nicolai a devenit un fel de acuzator public alături de alţii, m-au acuzat că fac jocurile PDL. Asta doar pentru că am afirmat public că Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a fost informator al Securităţii, iar Biroul Permanent al PNL nu a luat împotriva lui aceeaşi măsură ca în cazul Mona Muscă, de pildă, sau altele. În perioada în care Tăriceanu conducea partidul, nici nu se punea problema ca un om care a semnat angajament cu Securitatea să rămână într-o funcţie sau chiar în partid. De astă dată, am fost tras la răspundere eu, că am spus, nu Moloţ, că a fost informator.
De ce îl protejează actuala conducere PNL pe şeful Consiliului Judeţean Hunedoara?
M.O.: Nu ştiu, întrebaţi-l pe dl Ruşanu, înverşunatul lui apărător. În orice caz, Moloţ m-a dat în judecată. Sunt în situaţia, deloc nouă pentru mine, de a fi supus unei urmăriri penale – reamintesc că m-au mai dat în judecată unii, dar securişti grei, ca Ristea Priboi sau generalul Ureche. Inedit e că sunt simplu membru PNL şi sunt anchetat în urma plângerii penale a unei persoane din conducerea partidului. Moloţ a colaborat încă din liceu, apoi în armată, iar ca profesor de educaţie fizică a devenit informator cu nume conspirativ, am găsit inclusiv o notă informativă semnată cu acest nume conspirativ. După noua lege din 2008, el a colaborat cu Securitatea, căci vechea sintagmă „securitate ca poliţie politică”, de care el se prevalează, a fost abrogată. În 19 octombrie am fost citat a doua oară la poliţia din Deva, am declarat că Moloţ se face vinovat de denunţ calomnios, fals şi uz de fals, pentru că susţine în continuare, fiind preşedinte al Consiliului Judeţean, că nu a colaborat cu Securitatea.
Măcar pe vremea Guvernului Năstase vă dădeau în judecată adversarii. Dar cum vă explicaţi că şi acum, la 20 de ani după căderea regimului Ceauşescu, mai descoperiţi colaboraţionişti printre liberali?
M.O.: E o problemă de selectare a „cadrelor” în partid, mai funcţionează, din păcate, şi la PNL principiul care s-a consacrat în comunism şi a continuat în tranziţie, „ginta şi geanta”, adică promovarea pe criterii de „al cui eşti şi pe cine serveşti”, care la PSD şi la PDL sunt practici interne consacrate. A fost şi un fel de repartizare a moştenirii comuniste, la partidele din fostul FSN îi întâlnim pe foştii activişti sau securişti, iar la partidele istorice, pe informatori…
Mai sunt şi alţii?
M.O.: Să vedem dacă CNSAS mai găseşte ceva. Dar nu prea cred. După ce Traian Băsescu a dat arhiva fostei Securităţi de la serviciile secrete la CNSAS, primele dosare găsite au fost ale unor persoane incomode sau din zona Palatului Victoria şi a PNL. E ciudat că au apărut prea multe dosare dintr-o parte şi prea puţine din cealaltă.
Pare mai degrabă o problemă a liberalilor faptul că au vorbit atât de mult de lustraţie, dar nu au reuşit să o facă nici în propriul partid, bănuiţi că ar fi şi oameni de la PDL cu dosare, pe care CNSAS îi ţine ascunşi?
M.O.: Este foarte posibil, dar nu cred că e problema CNSAS. Ei lucrează cu ce au primit. Nu cunoaştem situaţia ofiţerilor acoperiţi, nu ştim exact, de pildă, situaţia lui Stolojan. De pildă, Theodor Stolojan lucra şi pentru Securitate, câtă vreme era contabilul conturilor de aport valutar special (AVS), pe scurt, conturile lui Ceauşescu, rezultate din vânzarea saşilor, evreilor, plus afacerile intermediate prin Crescent a lui Voiculescu şi alte firme de la ICE Dunărea. Toţi aceşti bani veneau la AVS, iar Stolojan le ţinea contabilitatea, ceea ce presupune o strânsă legătură cu Securitatea, chiar dacă aceştia îl numeau „personal militar civil” (PMC). Erau în jur de 2.000 – 3.000 de astfel de PMC-işti, iar Theodor Stolojan este unul dintre ei, însă dosarele lor nu au fost scoase la iveală.
Dvs. l-aţi văzut, sau ceea ce spuneţi se bazează mai degrabă pe intuiţii, decât pe informaţii?
M.O.: Sunt destule documente publicate despre activitatea lui la AVS. Dosarele personale ale securiştilor se află în regim secret la Ministerul de Interne, care gestionează de fapt şi pensiile lor. Când conduceam Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, am încercat să obţinem anumite date şi am obţinut. Acum Institutul nu mai investighează, iar prin voinţa Guvernului, din februarie, s-a transformat mai degrabă într-un institut de analiză, face sondaje, preferă simpozioanele în locul investigaţiilor. După ce am fost înlăturat, am continuat cercetările pe cont propriu. Am înfiinţat Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, organizaţie non-guvernamentală, susţinută de două fundaţii, Konrad Adenauer şi, mai recent, Institutul pentru Liberă Iniţiativă.
Sugeraţi că în acest moment Institutul nu ar mai vrea să facă investigaţii?
M.O.: Nu sugerez, spun. Şi dacă ar vrea, nu mai poate, nu mai are în atribuţii. Reprezentanţii Institutului au spus că vor continua şi au reluat o plângere penală împotriva fostului colonel de securitate Gheorghe Enoiu, dar pe care o semnasem şi o înaintasem eu în 2009. Ei au mai adăugat aşa, nişte consideraţii. Nu ştiu să fi făcut alte investigaţii. Aţi auzit că au mai găsit ceva prin arhive? Eu nu.
V-aţi plâns de mai multe ori că Raportul prin care a fost condamnat comunismul a rămas doar o vorbă în vânt, totuşi ce a împiedicat Guvernul Tăriceanu să facă un pachet de legi care să pună în practică această condamnare?
M.O.: Unele legi au fost făcute, de pildă, acordarea unor reparaţii deţinuţilor politici, am lucrat la această lege cât am fost la Guvern, a fost promulgată în 2009. O altă lege, prin care propuneam reducerea drastică a pensiilor securiştilor găsiţi de CNSAS şi confirmaţi de instanţe, a rămas prin sertarele Guvernului. Am publicat şi un manual opţional de istorie a comunismului, care se predă în licee… Dar nimeni nu a fost tras la răspundere pentru faptele sale. Apoi, am participat la elaborarea şi susţinerea alături de PNL a Legii lustraţiei.
A susţinut-o, dar când era la putere şi avea toate instrumentele să o treacă prin Parlament, lucrul acesta nu s-a mai întâmplat.
M.O.: Legea lustraţiei în forma ei iniţială, adoptată în legislatura trecută la Senat, a fost schimbată la Cameră după alegeri, ar fi afectat multe persoane mai ales din PDL, inclusiv pe şeful statului. Apoi, după ce a fost declarată neconstituţională, nu a fost reluată, deşi aveau termen de 30 de zile să o corecteze.
Cert este că ceea ce poate fi consemnat în cărţile de istorie este că Legea lustraţiei a rămas în perioada guvernării liberale, blocată în Parlament.
M.O.: Şi că PDL a modificat-o astfel încât să poată fi contestată cu uşurinţă la Curtea Constituţională. S-a mai introdus şi sintagma de „activişti retribuiţi”, altfel cei mai afectaţi ar fi fost reprezentanţii PSD şi PDL. Dacă trecea în forma adoptată, ar fi fost lustraţi numai Hrebenciuc şi Văcăroiu. În forma în care trecuse de Senat, ar fi fost un semnal bun, nu era acelaşi lucru ca acum 20 de ani, dar eu spun că niciodată nu e prea târziu pentru adevăr. Acum 20 de ani nu ne puteam aştepta ca vechiul regim să se condamne pe sine. Primul deceniu după revoluţie, România a fost condusă direct de eşalonul doi al PCR. Nu se puteau autolustra. De-aia avem în toate un handicap de zece ani în raport cu celelalte foste ţări comuniste.
De ce atacaţi declaraţia preşedintelui Băsescu de condamnare a comunismului?
M.O.: Eu nu cred nici în buna credinţă a preşedintelui când condamnă comunismul. Legea lustraţiei era singura pârghie pentru a-i înlătura din viaţa publică pe activişti, securişti, colaboratori. A fost un regim într-adevăr criminal. Cadavrele pe care le descoperim acum arată cât de brutală era Securitatea, care, în opinia mea, a împuşcat peste 10 mii de oameni. Dar nimeni nu a fost condamnat, nici măcar anchetat pentru crime sau abuzuri în numele regimului. A fost condamnat comunismul, comuniştii au scăpat. Eu pornesc de la victimă şi în cele din urmă ajungem la călăi. Am găsit recent un fost locotenent de securitate criminal, acum colonel în rezervă, Pongraţiu, care trăieşte la Cluj şi este vicepreşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război. Victimele lui nu au putut fi îngropate în Cimitirul Eroilor, pe motiv că acolo se îngroapă doar veteranii de război. În cele din urmă, Pongraţiu, când va muri, va avea el un loc în Cimitirul Eroilor. Nu s-a făcut nici o anchetă, deşi sediul Asociaţiei Veteranilor de Război, unde colonelul Pongraţiu are o funcţie de conducere, se află chiar în clădirea Parchetului la Cluj, deci îl puteau găsi, practic, pe acelaşi culoar.
E vorba despre o rea-voinţă a justiţiei?
M.O.: Fără îndoială că da. Dar nu numai. Cuvântul de ordine în România este continuitatea. Dacă Securitatea a dispărut, securiştii n-au dispărut, dacă PCR a dispărut, activiştii lui au rămas, iar UTC-iştii de ieri sunt azi în plină activitate şi ocupă funcţii importante de decizie. Sunt inamovibili. Marile grupuri de afaceri din România s-au fondat pe această continuitate, au participat la privatizările din primii ani după ’90, au luat credite nerambursate la Bancorex şi acum joacă partitura oamenilor de afaceri corecţi, fraţii Păunescu, de exemplu. La fel în ceea ce-l priveşte pe Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a ajutat foarte mult fostul adjunct al SRI, din perioada 1996 – 2000, Mircea Gheordunescu. Acesta le-a aprobat mai multor ofiţeri SRI să treacă în rezervă şi să lucreze pentru FNI şi pentru Vîntu, iar aceşti ofiţeri au plecat cu un mare capital de informaţii, aşa s-a trecut la etapa a doua de privatizare a Securităţii, prin Gelsor. Nu există domeniu care să nu fi fost afectat de ceea ce Bukovski numea „sistemul”, o reţea influentă şi eficientă a foştilor activişti şi securişti, continuată de odraslele lor. Am şi obosit să o spun: cum să condamnăm comunismul, când el prosperă, s-a privatizat şi face politică?
CV: Marius Oprea (46 de ani)
2010 – preşedinte al Asociaţiei pentru Memoria Victimelor Comunismului şi coordonator al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România.
decembrie 2005-februarie 2010 – preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România.
2009 – apare la Polirom, „Şase feluri dea muri”.
2005-2010 – consilier de stat şi consilier personal al primu-ministrului Călin Popescu Tăriceanu.
2006 – apare la Polirom „Chipul morţii. Dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului”.
2005 – director de expertiză la Institutul Diplomatic Român.
2000-2004 – redactor la „România liberă” şi „Ziua”.
2002 – doctor în istorie al Universităţii Bucureşti, cu tema „Rolul şi evoluţia Securităţii (1948 – 1964)”, apare la Polirom „Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente”.
1998-2000 – consilier de stat la Preşedinţia României.
1997-1998 – redactor şef la Transilvania Jurnal.
1994-1997 – corespondent la Radio Europa Liberă.
1993 – redactor-şef la Mesager (Braşov).
1991 – 1992 – reporter special la revista Cuvântul.
1990 – redactor la revista Interval.
„Sunt în situaţia, deloc nouă pentru mine, de a fi supus unei urmăriri penale – reamintesc că m-au mai dat în judecată unii, dar securişti grei, ca Ristea Priboi sau generalul Ureche. Inedit e că sunt simplu membru PNL şi sunt anchetat în urma plângerii penale a unei persoane din conducerea partidului.”
„Nu există domeniu care să nu fi fost afectat de ceea ce Bukovski numea «sistemul», o reţea influentă şi eficientă a foştilor activişti şi securişti, continuată de odraslele lor.”
