Într-o țară care a pierdut în ultimii 20 de ani 20% din populație, în care jumătate de populație se ușurează în fundul curții, în care se moare în spitale de alte boli decât cele pentru care se intră, în care copiii ies din școală analfabeți, în care trenurile merg mai încet decât cu 100 de ani în urmă și în care autostrăzile… eram și noi numărul 1 la ceva. La anticorupție!
Aveam cei mai anticorupți procurori, în fruntea cărora se afla cea mai anticoruptă șefă de parchete.
Tot răul venea din corupția autohtonă, care, odată stârpită, ar fi descătușat energiile căpușate de acești paraziți ai neamului nostru. Toată speranța poporului se afla pe umerii celei care coordona magistral legiunile de anticorupți ce luptau pentru binele poporului.
Ei bine, cele din urmă zile au avut darul de a spulbera și acest din urmă vis, și această ultimă speranță. Și ne dăm seama că, odată visul terminat, am rămas doar… ultimii!
Și din poziția noastră de nație aflată la coada clasamentelor lumii, trăind într-o țară în care ambasadorii fac vizite de lucru la Guvern și în care corporațiile străine dictează politici și legi prin voci neștiute în deal la Cotroceni sau prin Parlament, ne trezim într-un plin coșmar: anticorupții cu care ne mândream și în care ne puneam atâtea speranțe erau de fapt… corupți și corupători!
Aflăm acum că „anticorupții“ forțau „ieșirea unor dosare“ pentru a împiedica anumite persoane să ajungă premieri și, respectiv, miniștri de Justiție. Aflăm că șefii anticorupților își amenințau subalternii în stil mafiot, făcând referiri la viața și copiii acestora. Auzim despre mari corupți care discutau în privat cu șefa anticorupților (prin vii, vile sau chiar la dânsa în birou) și care primeau în mod generos de la aceasta imunități penale… rămânând și cu banii „comisionați“ de la bugetul de stat.
Constatăm că apropierea anticorupților de corupții lor, ai licuricilor – mai mari sau mai mici –, avea ca efect clasarea unor dosare cu nume și renume de corporație multinațională, iar asta ca urmare a unor „prescrieri“ inexplicabile din punct de vedere strict juridic.
Da. Ca nație, suntem ultimii. Suntem ultimii care ne dăm seama că asistăm la înlocuirea unui sistem mafiot de „colțul străzii“, național, cu un altul – transnațional, cu ascultare la înalte porți. Asistăm la anihilarea corupției naționale și înlocuirea acesteia cu una globală – mult mai cinică și mai eficientă, „instalată“ prin cozile de topor deghizate sub masca anticorupției. Suntem ultimii care reacționăm…
Ce ar trebui să mai aflăm pentru a renunța la comoditatea acceptării minciunii în care trăim? Ce știri bombă care ne îngălbenesc ecranele televizoarelor ar trebui să mai apară pentru a accepta crunta realitate în care ne ducem zilele? Și mai ales la câte mârșăvii ar trebui să mai fim victime sau doar martori pentru a ieși din amorțeala nepăsării?
Acest moment istoric este în mod obligatoriu unul de sfârșit. De sfârșit a ipocririziei și minciunii unui sistem bolnav și de trezire la o realitate dureroasă, din care va trebui să găsim ieșire.
Sau doar de sfârșit.
