Cu un sfert de veac in urma, intr-o dupa-amiaza rece de primavara, plimbandu-ma pe Corso-ul sibian sau pe Bretter, cum ii spuneam atunci noi, localnicii, romani si germani, am asistat la o scena neobisnuita. Un individ in salopeta noua a deschis pe furis fereastra de deasupra intrarii in hotelul Imparatul Romanilor si a agatat tricolorul vest-german cu pajura neagra in mijloc. In acel moment, ca la un semn, zeci, poate chiar sute de trecatori, indeosebi barbati intre doua varste, la costum, au umplut trotuarele dintre Piata Mare si Prima Ardeleana. Erau ofiteri de securitate si de militie deghizati in pietoni, doi cate doi, urmarind cu coada ochiului intrarea in hotel. Cu o seara inainte auzisem la Radio Europa Libera un articol din presa germana despre primirea presedintelui federal Carstens la Craiova. "Un oras selenar", se spunea acolo, pentru ca in cinstea oaspetelui accesul in centrul urbei fusese interzis. Incepuse penuria de alimente, se pregatea cea de electricitate si gaz, iar grija cea mai mare a regimului era evitarea situatiilor in care nemultumitii ar fi incercat sa transmita scrisori vizitatorilor straini. Situatia era cu atat mai valabila la Sibiu, capitala sasilor transilvaneni. Mii de etnici germani aveau cereri de parasire definitiva a tarii. Dupa episodul de la Craiova si ecourile lui in presa germana, gazdele au luat o decizie curajoasa: la Sibiu, urmatoarea escala a lui Carstens, strazile trebuiau umplute iar la Imparatul Romanilor steagul Germaniei federale avea voie sa flurure atat cat sa-l zareasca oaspetele. A doua zi, presa germana nota schimbarea de atitudine.
Nu cred ca oaspetii occidentali ai lui Ceausescu, la inceputul anilor ‘80, nu stiau ce se intampla in Romania. Ei au avut insa mereu interesul sa accepte jocul aparentelor intretinut de regim. Indeosebi relatiile romano-vest-germane au stat decenii in sir sub semnul unei duble inselaciuni, reciproc avantajoase. Regimul de la Bucuresti a recunoscut cu mult inaintea altora, in lumea comunista, avantajele cooperarii economice cu RFG. Romania a deschis prima ambasada a unui stat comunist la Bonn, in 1967. In acei ani, industria romaneasca, in domeniul energetic mai ales, a fost tehnologizata de firme vest-germane, in timp ce bulgarii sau ungurii aveau parte de cadourile sovietice. Dupa acordurile cu cancelarul Willy Brandt si succesorul acestuia, Helmuth Schmidt, in 1978, etnicii germani din Romania se puteau stabli in RFG in schimbul unei sume consistente de marci pe cap de emigrant. Ea depindea de studii si de averea rudelor care-l asteptau in Germania. Se adaugau alte "taxe", complet ilegale, percepute de misitii Securitatii si, mai ales, trecerea in posesia activistilor de partid sau a protejatilor regimului a caselor lasate in Romania de cei plecati.
Romania, in ciuda milioanelor scurse in conturile regimului, a pierdut sute de mii de cetateni vrednici si un model de civilizatie de tip occidental care a contribuit la europenizarea noastra cu mult inainte de intrarea in UE.
In anii din urma, dupa terminarea razboiului rece, relatiile dintre aceste tari au cunoscut doua perioade distincte. In prima, Romania a fost lasata chiar in urma Bulgariei, in al doilea cerc de interese germane in Europa central-rasariteana. Situatia s-a schimbat in bine dupa 1996, cand, datorita Frantei indeosebi, germanii au sprijinit consecvent Romania pe drumul spre NATO si apoi UE.
Desi Romania s-a golit de germani in primii doi ani dupa revolutie, interesul Bonnului si al Berlinului pentru minoritatea germana si traditiile ei a fost unul dintre putinele motive afisate ale dezvoltarii relatiilor cu Romania. Din pacate, in memoria geopolitica a nemtilor mai palpaie tradarea Romaniei din 1916 si 1944. Astfel de invariabile joaca mereu un rol important, chiar daca el este rareori marturisit.
Astazi, Germania "republicii de la Berlin", cu 81 de milioane de locuitori si cu una dintre cele mai performante economii mondiale, a redevenit tara-far a Uniunii Europene. Stridentele din dialogul dintre Berlin si Varsovia, pe teme europene, sau Berlin si Praga, pe tema expulzarii fortate a etnicilor germani din Cehoslovacia, prin decretele Benes, inca in vigoare, au aruncat indirect, in ultimii ani, o lumina mai pozitiva asupra Romaniei. Aici, dupa al doilea razboi mondial, dupa paranteza tragica a deportarii a sute de mii de germani nevinovati la munca fortata in URSS, intre 1945 si 1950, au functionat, fara intrerupere, scoli, teatre si biserici in limba germana, iar germanilor "nostri" nu le-au fost impuse privatiuni suplimentare in raport cu cele ale majoritatii. Amintirea unei "omenii" romanesti, cu toate suisurile si coborasurile vremurilor, a ramas un liant puternic pentru atatia germani, devenind, in timp, un argument cultural-politic, tot mai explicit.
Horst Köhler viziteaza Romania, astazi la Bucuresti si maine la Sibiu, ca oaspete aliat si prieten al celui mai important stat din sud-estul Europei, membru in UE si NATO.
Presedintele are ascendenti germani originari din Basarabia. Are o biografie de profesor si tehnocat, cu experiente si viziuni globale, care tin inclusiv de raporturi privilegiate ale Europei cu America. A propus recent ca titularul functiei de presedinte federal sa nu mai fie ales de Bundestag, ci de electorat, prin vot universal. Banuim ca Traian Basescu o sa-si intrebe oaspetele daca presedintele va avea astfel mai multa putere decat cancelarul. Tariceanu va fi interesat de Eurofighter si prietenia paradoxala a germanilor cu rusii. Doar sibienii ii vor face un semn sincer si dezinteresat cu mana, in fata la Roemischer Kaiser.
