Relativizarea extremă a valorilor morale ale unui popor care şi aşa era destul de înțelegător cu furtul, mita şi orice altă metodă de „descurcăreală“ este cea mai nocivă consecință a celor trei ani de guvernare Victor Ponta.
Răul pe care actualul premier l-a făcut acestei țări nu vine din introducerea unor taxe inutile, dar costisitoare, precum supraacciza la carburanți, ori din încercările repetate ale partidului său de a schimba Codul Penal. România este supusă de decenii la abuzuri economice şi penale şi, în mod ciudat, a rezistat şi probabil că va rezista şi acum.
În schimb, Victor Ponta este liderul politic care, mai mult decât cei de dinaintea lui, a arătat românilor pe față, fără reținere, că poți păstra o funcție, poți scăpa de sancțiuni şi poți ascunde adevărul oricât vrei tu, dacă eşti dispus să-i calci în picioare şi să-i disprețuieşti pe ceilalți din jurul tău.
Rezultatele acestui efort al fostului preşedinte PSD de a îndoi regulile până la rupere se văd deja. Fapte care anterior erau criticate, fie şi doar la nivel verbal, de opinia publică românească au devenit acum dacă nu acceptabile, cel puțin tolerabile. Cine mai reacționează, de exemplu, la expresia „Ponta minte cum respiră“? Dacă o repeți, rişti cel mult să ți se atragă atenția că replica asta e învechită şi că ar trebui să vii cu ceva nou.
Poporul – o să îmi permit aici o generalizare – s-a obişnuit atât de mult cu faptul că pentru Victor Ponta minciuna e un stil de viață că deja nici nu mai simte asta ca o problemă. Cumva ca un miros urât cu care te obişnuieşti şi dispare. Mai mult, „toți politicienii mint“ şi, de fapt, „toți mințim în viață“, deci, într-un fel, nici nu e nimic atât de grav. Şi iată prima relativizare a unei norme morale: după trei ani de guvernare Ponta, în România nu mai e chiar atât de grav să minți.
Deşi plagiatul comis de actualul premier este evident chiar şi pentru un licean, acesta nu a suportat nici o sancțiune. Doctoratul nu i-a fost retras, sporurile la salariu luate pe seama titlului mincinos de doctor au rămas, românii au votat în masă PSD chiar la scurt timp după ce scandalul a izbucnit. Iar dacă subiectul a fost aproape uitat, consecințele lipsei de acțiune în acest caz se văd abia în prezent.
Toate dezvăluirile din ultimii doi ani, majoritatea bine documentate, despre plagiatele comise de alți politicieni au fost trecute de opinia publică românească la capitolul diverse. Sunt dispus să pariez că dacă întrebăm zece români la întâmplare, nouă nu au auzit de acuzațiile de plagiat la adresa liberalei Alina Gorghiu, a liderului UNPR Gabriel Oprea sau a ministrului Economiei, Mihai Tudose. (Că mulți nu au auzit nici de Mihai Tudose, ăsta e deja alt subiect.)
Aici relativizarea – cuvântul e prea uşor, îmi dau seama – normelor morale, reuşită de Victor Ponta şi în acest domeniu, a acționat pe mai multe direcții. Dacă nici premierul nu a fost sancționat, ce speranțe să mai aibă oamenii în ceea ce-i priveşte pe ceilalți politicieni? Şi, prin urmare, de ce să mai fie interesați? Oricum, opinia publică, chiar şi cea educată, nu era prea sensibilă la astfel de „banalități“ universitare.
Auziți deja, tot mai mult, răspunsuri de genul: „Să fim serioşi, ce absolvent de facultate nu a plagiat? Păi, eu mi-am cumpărat teza de licență“. Adică, dacă tot e un furt generalizat – o generalizare mincinoasă, desigur, eu unul, de exemplu, chiar am muncit la teza mea de licență –, de ce să-i blamăm doar pe unii? Ori pe toți, ori pe niciunul.
Iată a doua relativizare extremă a normelor morale (dar şi legale, în acest caz) obținută după trei ani de guvernare Ponta. O relativizare care a făcut ca suspiciunile de plagiat legate de Alina Gorghiu sau Gabriel Oprea (ce-i drept, cu complicitatea absolut şocantă, pentru un naiv, a unei mari părți a presei româneşti) să rămână doar în nişte articole indexate pe Google pe care nu le caută nimeni.
Victor Ponta a reuşit să facă şi mai tolerabil chiar şi cel mai imoral concept larg răspândit în România, şpaga la doctor. Anunțul său că va legaliza plicul dat de pacient medicului a stârnit dezbateri aprinse, care s-au terminat aproape invariabil cu afirmația „Hai, domnule, toată lumea a dat şpagă la doctor“. Ca şi cum Codul Penal ar prevedea că, dacă e populară, o infracțiune nu mai este o infracțiune. Deşi, Victor Ponta tocmai asta a propus, să legalizeze un fenomen absurd şi imoral doar pentru că este popular.
În fine, Victor Ponta e relativ şi cu propriile valori morale. După cum a povestit chiar mama lui pentru Antena 3, deşi se declara liberal şi chiar s-a înscris, în 1990, în Tineretul Național Liberal, fostul procuror devenit politician a trecut până la urmă în tabăra opusă, la PSD, doar din interes. „În 2000, când a intrat în PSD, a spus că au fost singurii care i-au oferit o şansă“, a povestit Cornelia Naum. Concluzia e simplă: Victor Ponta trebuie să plece nu doar din fruntea Guvernului, cum i se cere acum, ci pur şi simplu din politica românească.
Dar aici apare o altă problemă, independentă de actualul premier, dar la fel de nocivă ca relativitatea sa morală: cine vine în locul lui? Oferta celor mai importante partide politice din România este înfiorătoare. PSD este condus, în prezent, de Liviu Dragnea, un preşedinte interimar condamnat, în primă instanță, la un an de închisoare cu suspendare şi o are în conducere pe Rovana Plumb, ministrul care şi-a înmatriculat maşina în Bulgaria pentru a nu plăti taxa de mediu pe care tot ea a instituit-o.
UNPR-ul generalului Gabriel Oprea se conturează tot mai mult ca o formațiune chiar mai periculoasă pentru țară decât PSD. Condus de un personaj care vrea să scoată comunismul din celebra ladă de gunoi a istoriei şi care împarte cu generozitate doctorate la Academia SRI, UNPR este simbolul suprem al traseismului politic din România. Deşi în alegerile parlamentare din 2012 a obținut doar 15 mandate, a ajuns acum să aibă 55 de senatori şi deputați, unii cu probleme penale, preluați de la alte formațiuni.
Iar PNL, partidul în care încă îşi mai pun speranțe mulți antipesedişti, rămâne doar atât, o speranță. Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat luni că nu exclude formarea unui guvern cu ajutorul UNPR, pe care-l consideră „întotdeauna un partid cinstit“. Asta în condițiile în care UNPR susține în prezent Executivul controlat de PSD.
Pentru că în România totul e deja prea relativ.
