3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialTăceau adânc ministrele de Plumb | OPINIE

Tăceau adânc ministrele de Plumb | OPINIE

Credeam că Rovana Plumb e doar o tovarășă cu coc, asamblată în laboratoarele ultimilor ani ai comunismului românesc și supraviețui­toare, arc peste timp, până în era atacurilor cibernetice. M-am înșelat. Plumb e, de fapt, o prădătoare care s-ar fi bătut cu succes pentru un loc în CC al PCR, dacă regimul ar mai fi supraviețuit niște ani.

La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, la jumătatea campaniei electorale pentru parlamentare, scriam că PSD a scos în față doar figuri feminine, greii de gen masculin ai partidului fiind dosiți în culisele partidului: „Trei. Doar trei. Și toate femei: Gabriela Firea, Lia Olguța Vasilescu și Rovana Plumb. Probabil că scumpii consultanți ai PSD au scos din sondaje, analize și focus-grupuri concluzia că românii nu ar înjura așa vârtos niște femei, chiar dacă membre de partid. Prin urmare, ele au liber la aburit votantul.

Ceva argumente în alegerea a cel puțin două dintre cele trei grații ar fi, dacă cercetăm cifrele de la locale: atât Firea, cât și Vasilescu au câștigat primăriile din orașele în care au candidat. Nu e de colo: Gabi a câștigat Bucureștiul, Olguța izbândi la Craiova.

Dar ce caută în triada amazoanelor pesediste Rovana Plumb? E dificil de crezut că această Ana Pauker trecută pe la hairstylist are priză la public. Cel mai probabil, la mijloc este vorba despre bifarea, de către consultanții PSD, a unui electorat constituit din foste tovarășe cu funcții mici în birocrația comunistă, ajunse acum la vârsta a treia și care se simt reprezentate de către Plumb“.

A venit momentul, însă, să‑mi cer scuze și să admit că m-am înșelat: doar regretele unor mămăici nostalgice după marele cârmaci nu justifică prezența Rovanei Plumb în Guvern. La mijloc trebuie să fie ceva cu adevărat important pentru fibra pesedistă. Am înțeles și despre ce e vorba: nu doar o avere cu totul de neexplicat pentru o angajată la stat aproape toată viața, ci și capacitatea de a transforma succesul politic în trafic de influență. Până la urmă, cele două caracteristici sunt, de fapt, cât se poate de complementare și doar împreună pot descrie mecanismul prin care pesedistul/pesedista ajunge la vârful lanțului politico-trofic. Pentru cei mai puțin familiarizați cu cariera doamnei Plumb, precizez că mă refer la împrumutul bancar de 800.000 de euro, dar și la relația directă între parașutarea ca secretar de stat a unui târgoviștean și finanțarea de către tatăl acestuia a campaniei electorale a Rovanei.

N-o veți auzi pe ministra Plumb vorbind despre incredibila ei avere și metodele de constituire a acesteia, nu a făcut-o nici la cererea RL. Din banalul motiv că, exact ca pe vremea PCR, pentru pesedistă doar sprijinul barosanilor de la partid contează, nu transparența față de societate.  

Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă