DNA arată încă o dată că şeful Guvernului l-a convocat la Palatul Victoria pe şeful Poliţiei pentru ca un baron PSD să obţină avansarea, „la centru”, a unui poliţist care să îi asigure liniştea. În cel mai bun caz, premierul e vinovat de intermedierea întâlnirii dintre un oficial al statului care putea face obiectul unei anchete penale cu şeful unei instituţii care l-ar fi putut avea în anchetă pe respectivul oficial. Nu e un caz de demisie?
"Mă duc la premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia"*. La 11 iunie 2013, cel care rostea vorbele de mai sus era pe cai mari: statutul de baron local îi fusese de mai multe ori confirmat şi reconfirmat, iar la referendumul pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, judeţul său, Mehedinţi, reuşise performanţa de a rivaliza cu temutele Teleorman şi Olt.
Practic, în faţa şefilor săi pe linie de partid de la Bucureşti, împricinatul avea, la momentul 2013, un ascendent periculos.
Prin acel „o să-l pun şi pe premier să sune”, inculpatul Adrian Duicu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a bătut cu mâna sa în cuie eticheta pe care toţi jurnaliştii şi analiştii de bun simţ i-o puseseră cu mult înainte lui Victor Ponta – aceea de premier şi şef de partid aflat la cheremul baronilor şi, în sens larg, al mafiei politice; de politician care nu are nici un proiect pentru ţară, dar multe, foarte multe proiecte pentru el însuşi; de politician care, pentru a se menţine la putere, va încăleca fără să clipească instituţiile statului, inclusiv pe cele mai sensibile.
Ce mai! Guvernul însuşi a fost transformat de către „tigrul regional”, Victor Ponta, într-o rolă de scripete, prin care trec toate sforile.
Unii stau jos, alţii stau sus, iar rolul premierului este acela de a se asigura că nu le pică profitorilor marfa în cap.
Referatul procurorilor DNA, de prelungire a arestului preventiv pentru baronul Adrian Duicu, arată cât se poate de clar cum stau lucrurile.
Citatul de mai sus apare chiar în acest document, dat publicităţii recent, şi tot acolo se precizează negru pe alb că liderul social-democrat poartă, peste tot unde se duce, o culpă încă şi mai mare: "Aici, de la cabinetul prim-ministrului, (Adrian Duicu – n.r.) l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţându-i că la premier se află ministrul afacerilor interne. Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord".
În primăvară, când primele informaţii în acest sens au început să apară public, Victor Ponta a recurs la două artificii: unul scenografic, altul regizoral.
Pe de o parte, folosind televiziunile prietene (Antena 3 şi RTV), a negat orice implicare a sa în poveste, accentele isterice cu care a încercat să se delimiteze verbal fiind la doar un pas distanţă.
Pe de altă parte, s-a apucat să deturneze atenţia publică de la esenţa problemei printr-o manevră de circ: a anunţat mutarea biroului său de la Palatul Victoria la sediul Ministerului Apărării, pe motiv că se va feri mai uşor de „înscenările” ale căror victimă este.
Din informaţiile existente, rezultă că Ponta nu s-a învecinat niciodată cu ministrul Duşa, continuând să îşi primească oaspeţii, inclusiv pe vicepreşedintele SUA, Joe Biden, în locul din care, de fapt, nu plecase niciodată – la Palatul Victoria.
Din nefericire pentru el, în ciuda abnegaţiei cu care a negat rolul său în afacerea „Duicu-Ponea-Tobă”, Victor Ponta se ciocneşte de insistenţa procurorilor anticorupţie.
Practic, în timpul care s-a scurs, DNA nu s-a lăsat intimidat nici de circul făcut de premier, nici de ameninţările mai mult sau mai puţin voalate lansate de acesta şi nici de faptul că, în ultima vreme, majoritatea parlamentară pe care o controlează a relansat ofensiva contra justiţiei.
Apropo, ultimul episod de acest gen s-a concretizat zilele trecute, prin lovirea în plex a Agenţiei Naţionale de Integritate, o veritabilă reeditare a momentului „marţea neagră”.
Din contră, DNA spune că traficul de influenţă din cazul Duicu s-a consumat în proximitatea premierului şi ne mai spune că domnul prim-ministru din România lui 2013 acţiona în bunul spirit al tovarăşului secretar general al PCR din România lui 1980, cu diferenţa că Ponta l-a chemat la el pe şeful Poliţiei, în timp ce Ceauşescu îl convoca la prelucrare pe şeful Miliţiei.
Dat fiind contextul, Victor Ponta, în calitatea sa de prim-ministru al României, este mai dator ca oricând opiniei publice şi partenerilor externi ai ţării cu noi explicaţii la vechile întrebări:
1. L-a chemat pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, la Guvern?
2. În caz că Ponta însuşi admite că l-a chemat pe Tobă, atunci să ne spună: cum l-a chemat (verbal, în scris, direct sau prin intermediar) şi motivul pentru care l-a chemat.
3. Contextul în care a ajuns să-l convoace pe Tobă. I-o ceruse însuşi Duicu sau avusese el, Victor Ponta, premoniţia că Duicu avea nevoie să discute cu Tobă?
4. Cum i-a cerut Duicu acest lucru? L-a sunat, s-au întâlnit? Respectiv, când au vorbit – data şi locul?
P.S.: *CONTEXT. Primul citat este desprins din referatul DNA şi a fost rostit în discuţia purtată de preşedintele CJ Mehedinţi de la acea vreme, Adrian Duicu, cu Doru Dumitrescu, la data respectivă adjunct al secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şef al Departamentului Ordine Publică din MAI. Din referatul procurorilor, rezultă că Duicu şi Dumitrescu au avut cel puţin trei convorbiri legate de promovarea şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, în aparatul central.
Pe 20 martie 2013 – când Duicu i-a cerut lui Dumitrescu să îi transmită dorinţa sa lui Petre Tobă, şeful Poliţiei Române.
Pe 3 aprilie 2013 – când au stabilit să se întâlnească a doua zi, ei doi plus Ponea, pentru a aborda acelaşi subiect.
Pe 11 iunie 2013 – când Duicu i-a comunicat lui Dumitrescu că, în 13 iunie, urma să meagră la Victor Ponta („o să-l pun şi pe premier să sune”).
De menţionat că Dumitrescu era piesă-cheie în această poveste, pentru că Adrian Duicu urmărea promovarea lui Ştefan Ponea ca adjunct al şefului Departamentului Ordine Publică din MAI, deci al lui Doru Dumitrescu.
