Despărţirea partidelor din coaliţia la putere este opţiunea cea mai logică, dar dificultăţile de care se izbesc liderii USL transcend registrul unui calcul politic normal.
În seara lui 28 noiembrie 2012, Crin Antonescu se destăiunia la Antena 3: „Pe 7 decembrie, sper într-o fericită coincidenţă, chiar în ultima zi de campanie electorală, se împlinesc doi ani de când, pornind de la o discuţie privată între mine şi Liviu Dragnea, după aceea evident şi cu Victor Ponta, cu toată lumea, cu partidele noastre, a crescut un proiect care se constituie în cea mai puternică alianţă, construcţie politică din România acestor ultimi 20 de ani”.
Un an mai târziu de la declaraţia lui Antonescu privind originile noului Univers, legea descentralizării trecea în Parlament prin angajarea răspunderii.
Cu acel prilej, baronii locali şi-au frecat mâinile în care li se dădeau mult visatele chei de la cămările statului, iar Guvernul Ponta dădea încă o dată un semnal extrem de periculos.
Practic, prin asumarea răspunderii în condiţiile unei majorităţi parlamentare comparabilă cu cea existentă în Marea Adunare Naţională, Executivul de la Bucureşti demonstra – pentru a câta oară?! – că puii lui Ion Iliescu şi ciracii lui Dan Voiculescu au făcut în sfârşit “Marele Salt Înainte”, care în România începutului de secol XXI ar fi echivalent cu trecerea de la “proprietatea e un moft” la “dezbaterea este pentru naivi”, iar “statul de drept pentru proşti”.
Din fericire, în 10 ianuarie 2014 legea descentralizării a fost declarată neconstituţională, iar joi, 13 februarie 2014, Curtea Constituţională a publicat motivarea care a stat la baza deciziei-bombă pentru proiectul Dragnea şi pentru speranţele atâtor baroni care văzuseră în soţul penalei Bombonica un Greuceanu transformat în zmeu.
De ce contează atât de mult documentul remis joi de CCR?
Pentru că decizia în sine de a trimite la coşul de gunoi al istoriei netransparenta descentralizare, rezultată din negocierile interne din USL, capătă dimensiuni chiar mai vaste după lectura celor peste o sută de pagini.
În esenţă, motivarea Curţii Constituţionale relevă două lucruri mari şi late: legea descentralizării încalcă mai multe acte normative în vigoare, respectiv conferă autorităţilor publice dreptul medieval de a dispune în mod discreţionar aplicarea legii.
Suprapuneţi acum cele două observaţii pe ceea ce înseamnă statul de drept, societatea deschisă şi valorile la care România a aderat prin tratatele care consfinţesc sincronizarea noastră cu Uniunea Europeană şi NATO şi nu e dificil să vă daţi seama care ar fi rezultatul.
Prin comparaţie cu posibilul hazard politic, juridic şi moral astfel creat, faptul că nu au fost reactualizate nici măcar valorile de inventar ale unor bunuri şi proprietăţi (într-un număr covârşitor, dacă avem în vedere că descentralizarea atinge mii şi mii de localităţi cu instituţiile lor cu tot) devine un biet şi benign amănunt.
Nu am deschis fără motiv textul de faţă cu declaraţia făcută de Crin Antonescu, în noiembrie 2012, la Antena 3.
Acum, după ce judecătorii Curţii Constituţionale au despicat firul în patru, reliefând cât de vulnerabilă ar fi devenit România şi fiecare cetăţean al ei dacă descentralizarea ar fi fost lansată efectiv la apă, vorbele liderului PNL capătă un sens lipsit de echivoc.
Puse faţă în faţă, spusele lui Crin Antonescu şi concluziile Curţii Constituţionale pe descentralizare confirmă practic ipoteza la care s-a raportat în timp orice comentator onest, aceea că înfiinţarea USL a fost arma cu care baronii locali au avut în gând să dea ultimul asalt pentru sporirea privilegiilor şi obţinerea impunităţii.
Evident că pentru a-şi atinge scopul aceşti cavaleri ai nedreptăţii aveau nevoie de cai şi argaţi care să le deschidă drumul, aceasta fiind unica explicaţie raţională pentru catapultarea în politica mare a unor oameni incompetenţi şi fără scrupule ca Victor Ponta, Crin Antonescu sau Daniel Constantin (iar ei sunt doar cei mai vizibili).
Aşadar, Antonescu însuşi recunoştea acum un an şi jumătate că discuţia despre USL se consumase la umbra lui Liviu Dragnea, voinic ambasador extraordinar al baronetului postmodern românesc.
Ţineţi minte, în acest context, că preocupările majore ale USL au fost în permanenţă cel puţin cinci: *punerea căluşului în gura justiţiei; *preluarea controlului asupra unor instituţii fundamentale ca Avocatul Poporului (din păcate, reuşită) şi Curtea Constituţională (din fericire, eşec pe linie); *lărgirea canalelor prin care sunt direcţionaţi banii publici şi scurtcircuitarea procedurilor; *evitarea dezbaterilor şi luarea deciziilor în spatele uşilor închise (Guvernul însuşi e un exemplu cumplit în acest sens, măcar prin modul în care gestionează agenda şedinţelor săptămânale şi publicarea hotărârilor şi ordonanţelor sale în Monitorul Oficial); *cumpărarea sau intimidarea presei libere, în paralel cu redimensionarea propagandei (care în perioada de faţă a atins culmi de care nu i-ar fi fost ruşine nici lui Gheorghiu-Dej).
Pe de altă parte, oricât de sigur e acum faptul că tot ceea ce înseamnă USL a fost opera baronilor locali, parcurgerea textului motivării CCR cu privire la descentralizare te face totuşi să te întrebi două lucruri: 1. A fost legea patronată de Dragnea pur şi simplu opera unor incompetenţi alienaţi? 2. Sau, din contră, numeroasele şi chiar ilarele lacune identificate de Curte sugerează o trădare mare cât casa din partea celor care au lucrat efectiv la scrierea ei? O trădare a baronilor, executată de nişte politicieni care, cu toate că le sunt argaţi feudalilor de la judeţe, şi-au dat seama pe parcurs că le e practic imposibil să facă legea funcţională, iar asta până şi în România noastră cea de toate zilele, unde baronul agramat se închipuie un soi de faraon?
Greu de spus. Părerea mea e că a fost câte puţin din fiecare.
Mult mai important, însă, este ce va urma, iar declararea legii descentralizării ca neconstituţională, la pachet cu umilirea publică a USL de către judecătorii Curţii Constituţionale, prin intermediul motivării apărute joi, poate avea efectul specific dezintegrării unei maşini-capcană într-o piaţă circulată.
PSD, PNL şi PC nu ar fi construit niciodată USL fără ideea şi girul nucleelor dure din fiecare partid, controlate evident de baronii locali.
Ei deţin maşinăria de vot, ei îi ţin din scurt pe puberi ca Victor Ponta, ei le cunosc acestor puştani de soi incert micile sau marile mizerii care le-au maculat tinereţea.
Acum, bătrânii vulpoi privesc în gol ca la poarta nouă şi sunt conştienţi că, în ciuda faptului că se află la guvernare, în perioada imediată îi pândesc două pericole.
Măcar de atâta luciditate tot îi suspectez.
Pe de o parte, ar fi vorba de reluarea jocului de la zero, căci în termeni practici asta înseamnă neconstituţionalitatea descentralizării.
Nereuşitei de mai sus i se va mai adăuga şi probabila soartă similară pe care o va avea proiectul noii Constituţii.
Or, reluarea jocului de la zero ar însemna întocmirea unui nou plan, alocarea de resurse suplimentare, asumarea unor pierderi financiare şi de imagine grele, ca şi găsirea unor marionete noi, mai capabile şi cu stomac chiar mai tare decât păpuşile folosite până acum.
Oricum ar da-o, efortul ar fi unul uriaş.
Pe de altă parte, însă, apare marea întrebare: vor mai avea timp?
Problemele acestor baroni par să se înmulţească cu rapiditate în ultima vreme.
Dacă ne uităm la ofensiva procurorilor DNA din ultimele două luni, care merge înainte chiar şi pe fondul tentativelor semi-reuşite ale politicienilor puterii de a mazili Codul Penal şi legea de punere în aplicare a acestuia, semnalele date de instituţiile angrenate în lupta anticorupţie sunt încurajatoare.
Nu pentru şefii de la judeţe, ci pentru cetăţenii oneşti care văd o relaţie de strictă dependenţă între conservarea statului de drept şi bunăstarea lor, între practicile asociate transparenţei şi libertăţile individuale cele mai diverse.
Constantin Nicolescu, Mircea Cosma şi fiul, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Gheorghe Nichita, Liviu Dragnea însuşi şi alţi corifei ai disoluţiei autorităţii şi ai devierii României de pe traseul stabilităţii îşi încep mai nou ziua cu declaraţii date în faţa procurorilor, cu învoiri de la anchetatori pentru a merge la o ciorbă în oraş sau află că au rămas fără mandat ori că sunt pe cale să-l piardă din cauza ANI şi a unor judecători care preţuiesc rolul decisiv în menţinerea normalităţii al criteriilor de integritate.
Există indicii tot mai evidente că primitivismul cu care face politică această categorie de privilegiaţi ai vremurilor a produs antagonizarea unor instituţii vitale.
Fenomenul nu a luat naştere subit, distilarea s-a produs în timp.
Spre deosebire de anii anteriori, diferenţa este că acum s-a ajuns la o masă critică de magistraţi imuni la complexe şi dispuşi să-şi facă pur şi simplu meseria. Nu văd altă explicaţie.
Semnalele lor se văd, de pildă, şi în rapiditatea cu care procurorii DNA au finalizat ancheta în dosarul şpăgii de 3 milioane de euro, anchetă în urma căreia mogulul căilor ferate, Gruia Stoica, are posibilitatea să desluşeească tainele arestului preventiv.
Judecătorii de la Curtea Constituţională sunt până acum un alt exemplu solid în acest sens. Deciziile CCR au blocat numeroase tentative prin care Parlamentul şi Guvernul, controlate de USL, ar fi putut să dea peste cap, cu consecinţe dezastruoase, funcţionarea instituţiilor în România.
Iar desfiinţarea legii descentralizării nu doar că pune definitiv piciorul în prag, ci lasă senzaţia, aşa cum o spuneam în trecere şi mai sus, că, joi, CCR a dat şi un mesaj clar puterii politice.
Mesajul a fost încapsulat în acea motivare de peste o sută de pagini, care umileşte practic USL, punând clar în lumină totul: de la incompetenţa parlamentarilor şi minştrilor de la putere, până la intenţiile lor perfide de a transforma instituţiile statului şi cetăţenii României în vasalii unor grupări structurate în stil mafiot.
E cu atât mai interesant ce se întâmplă, dacă stai să te gândeşti că actuala putere s-a dat peste cap pentru a dezechilibra raportul de forţe în Curtea Constituţională. Asta, după ce în prealabil eşuase să pună Curtea în subordinea celui mai penal Parlament din istoria post-decembristă.
Or, reţineţi cel puţin două moment de referinţă: descentralizarea a fost declarată neconstituţională cu tot cu Toni Greblă şi Mona Pivniceru în complet, în condiţiile unui vot acordat în unanimitate.
În al doilea rând, jocul mudar al USL în privinţa poziţiei de şef al instituţiei Avocatul Poporului a dus la performanţa ca Mona Pivniceru să împărtăşească opinia lui Daniel Morar, cei doi, alături de judecătorul Ştefan Minea, semnând o opinie separată. O opinie care spune limpede că Avocatul interimar al Poporului, Ecaterina-Gica Teodorescu, nu are niciun drept constituţional de a ocupa această funcţie, din moment ce nu are studiile cerute de lege.
În această perioadă, atenţia publică este captată, e şi normal, de escaladarea conflictelor din USL. În condiţiile în care o parte semnificativă a obiectivelor asumate de liderii uniunii la momentul înfiinţării nu au fost atinse, despărţirea PSD (USD) de PNL ar fi şi logică, şi în total acord cu înţelegerea iniţială.
Amânarea acestui deznodământ ţine nu doar de purul calcul electoral, potrivit căruia cel pe care alegătorii îl vor percepe ca fiind la originea separării ar avea cel mai mult de pierdut.
Ţine într-o mare măsură şi de o dilemă de fond: dacă şi atunci când suntem împreună, mulţi dintre noi riscă puşcăria cum nu se întâmplase nici măcar atunci când eram în opoziţie, atunci ce se va întâmpla cu noi când fiecare va fi pe cont propriu? Şi, mai mult decât atât, atunci când, date fiind interesele electorale divergente, fiecare va fi liber şi extrem de co-interesat să-i toarne pe cei cu care până deunăzi fusese partener?
În USL, întrebarea asta e ca un nod Gordian: nimeni nu a găsit un răspuns.
Iar Curtea Constituţională şi DNA tocmai le-au sugerat că nu au terminat de împletit nodul.
