Când PDL o apără pe doamna Ridzi de mâna lungă a legii înseamnă că este un partid ticăloşit? Da! Când DNA arestează lideri PDL pe bandă rulantă ne confirmă implicit că partidul care a defilat în atâtea campanii electorale cu steagul anti-corupţiei în mână e pe cale să ajungă la fel de corupt ca şi PSD-ul sub Adrian Năstase? Da!
Dar când DNA îl saltă pe baronul PSD de Argeş Constantin Nicolescu, ce înseamnă? Că mafia politică este transpartinică şi că PDL nu are (deşi unii dintre şefii săi şi-ar dori) monopolul corupţiei? Nu, spune isteric opoziţia. Demonstrează doar tirania regimului Băsescu!
Dar zidul pe care PSD şi PNL îl fac pentru a apăra un mafiot cum se numeşte? Aţi ghicit! Alianţa de aur! Axa Cinste, Onoare şi Virtute! Viitorul luminos al României!
Iar faptul că vestea arestării i-a provocat lui Nicolescu un accident vascular ce ne spune? Că atât de mult a exersat traficul de influenţă încât a ajuns să i se pară la fel de firesc ca a bea apă şi că era previzibil că va face atac cerebral când judecătorul îi va spune că îl închide pentru că a băut apă? Nu! Înseamnă că Băsescu a trecut la executarea sfintei opoziţii, a martirilor politici cu conturi în euro cu şase zerouri.
Şi mai înseamnă că este un om de o cruzime fără margini, din moment ce pune să fie arestaţi oameni care nu au reprezentarea faptelor lor, suferinzi de Alzheimer de cod penal, care au luat atâta şpagă încât au uitat că fapta asta este incriminată de lege. Numai un preşedinte fără inimă poate băga la zdup un om ca Nicolescu, bolnav de sindromul Up, un soi de retard de castă care îi face pe toţi cei ce s-au jucat prea mult de-a păpuşarii să-şi imagineze că sindromul Down nu-i mai poate atinge, indiferent câte porcarii ar face.
Noroc că în lumea celor bolnavi de sindromul Up, cuvântul cheie este solidaritate. Fără să se sprijine unul pe celalalt la bine şi la rău cum ar fi reuşit să supravieţuiască şi să îşi perpetueze specia de aproape 70 de ani încoace? Oricât ar încerca unii să îi facă să plătească, ei ştiu că se pot baza întotdeauna pe fraţii lor de castă. Politicianul, popa, doctorul, miliţianul, generalul, securistul, toţi stâlpii societăţii noastre rurale, industrializată forţat şi civilizată cu forcepsul, sunt ca unul. Şi când pun de o morişcă de milioane de euro dar şi când li se taie salariile, pensiile sau sunt prinşi la furat.
Când doctorul Brădişteanu a fost prins cu mâna în borcanul de miere al licitaţiilor pentru aparatură medicală şi s-a trezit cu un dosar pentru patru milioane de euro şpagă care i-ar fi fost transferate în Elveţia, cine i-a sărit in ajutor? Fraţii săi de la Tribunalul Bucureşti. Ei l-au achitat, acceptând explicaţia ridicolă că de fapt mita i-ar fi fost destinată unei doamne care între timp decedase. Când Agenţia Naţională de Integritate a vrut să-i confişte cele patru milioane de euro, fraţii săi de la Curtea Constituţională au decis că ANI nu are de fapt dreptul de a controla averea nici unui demnitar.
Unde a fost dus baronul Nicolescu după ce i s-a făcut rău în sala de judecată? La spitalul de urgenţă Floreasca. Cine conduce secţia de chirurgie cardiacă şi cine îi va pune diagnosticul care l-ar putea ţine departe de arest? Colegul său de partid, medicul Brădişteanu. La ce doctor se înghesuie televiziunile alianţei PSD-PNL-cu-PC-în-coadă pentru a afla cât de grav bolnavă este victima lui Traian Basescu? La Brădisteanu. „Nu ştim încă dacă a fost un accident vascular cerebral (…) dar în principiu trebuie operat” declara grav şi un pic ilogic Brădişteanu joi noapte.
Nu doar Brădişteanu a fost asaltat de cameramani ci şi Mircea Beuran, şeful clinicii de chirurgie, şi el membru PSD, fost medic al preşedintelui Iliescu, fost ministru al Sănătăţii, plecat pe uşa din dos după ce Universitatea de Medicină a concluzionat că una dintre cărţile publicate de el a fost plagiată după o lucrare a unor specialişti din SUA. Asta a fost însă demult, pentru că, după câţiva ani, Beuran a atacat toate deciziile împotriva sa şi – surpriză? – a reuşit să le anuleze. L-au ajutat fraţii săi din Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii care nu au negat că Beuran şi-a pus numele pe o lucrare scrisă de alţii, dar au invocat în apărarea sa că este vorba de un ghid, iar ghidurile nu intră sub incidenţa drepturilor de autor.
Un alt frate, din presă de această dată, a desăvârşit opera de reabilitare şi, sub pseudonim, scrie: „Acum, Mircea Beuran este profesor universitar şi conduce cu aceeaşi dăruire toată Clinica de Chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. La 56 de ani, este recunoscut ca unul dintre cei mai mari chirurgi ai României şi este unul dintre cei mai iubiţi medici ai spitalului Floreasca”.
materialul se continuă în pagina 2
Acelaşi Beuran, care după tot scandalul plagiatului a găsit resurse de profesionalism şi l-a operat de cancer pe Omar Hayssam în închisoare, cu puţin timp înainte ca acesta să fugă definitiv din ţară, declara despre Nicolescu: „Situaţia medicală a preşedintelui CJ Argeş este „de exploatat” (…) Acest om merită orice efort”.
Diagnosticul pus de un alt medic arată clar cât valorează efortul fraţilor când te paşte puşcăria. Gabriel Popa, şeful serviciului de ambulanţă Argeş, susţine că nici o secundă nu s-a pus problema unui atac vascular, fiind vorba doar de un leşin. Diagnosticul oficial al Spitalului Floreasca sună însă altfel: ” accident vascular cerebral ischemic”.
Atunci când Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a descoperit note informative date de Calinic Argatu, episcopul Argeşului, despre preoţi şi călugări de la mai multe mănăstiri şi a cerut Curţii de Apel să constate calitatea acestuia de colaborator al securităţii, cine i-a sărit în apărare înaltului prelat? Fratele său judecătorul, care a respins argumentaţia CNSAS pe motiv că delaţiunile sale nu au făcut rău nimănui. Şi nu a fost singurul. Şi fratele-judecător de la Înalta Curte de Justiţie şi-a făcut treaba. A respins apelul CNSAS, ignorând printre altele notele informative pe care Calinic le-a dat despre părintele Arsenie Papacioc.
Când şeful Consiliului Judeţean Argeş a fost săltat, cine i-a sărit primul în ajutor? Prea Sfinţia sa Calinic. Şi nu doar din dragoste frăţească, ci pentru că are un interes direct ca Nicolescu să nu ajungă să ofere alte capete pe tava procurorilor pentru a şi-l scăpa pe al său. Ancheta vizează şi o sumă de bani pe care Consiliul Judeţean a dat-o Arhiepiscopiei conduse de Calinic, în schimbul cărora, se pare, Nicolescu ar fi primit recunoştinţa unor înalte feţe bisericeşti sub forma unei şpăgi grase.
Este greu să găseşti printre cei care se înghesuie de miercuri încoace să îl apere pe extraordinarul om care este Nicolescu vreunul care să nu datoreze, la rândul lui, altora, aceeaşi solidaritate pe care o manifestă faţă de baronul de Argeş. Adrian Năstase, cel care îşi acuză partidul că este de mămăligă pentru că nu organizează demonstraţii de stradă, se află în libertate tot datorită fraţilor din justiţie, dar şi din parlament. Ca să nu mai vorbim de liderul spiritual al mineriadelor, Ion Iliescu.
Şi ăştia sunt numai cei ce se văd. Câţi alţii or mai fi care nu ţopăie pe trambulinele politice din studiourile Realităţii şi Antenelor, dar care trag sfori pe sub masă şi scrâşnesc din dinţi la umilinţa de care au parte?!
Să nu uităm un amănunt important. Înainte de 1990, Nicolescu a fost ani buni reprezentantul Dacia în America de Sud. Cam ce şanse există ca Nicolescu să nu fi fost un securist de nădejde pentru a prinde un asemenea post? Una la un miliard? Nici atât! Şi cum vă sună acest amănunt pus alături de faptul că, până în 2004, a fost preşedintele Comisiei Parlamentare de Control al Serviciului de Informaţii Externe? Cât de bine plasat credeţi că este Nicolescu în ierarhia politico-securistică, dacă Serviciul pe care l-a slujit credincios în dictatură i-a permis să îl controleze în democraţie?
Ca de fiecare dată când SISTEMUL este lovit în plex, când oameni care au trăit ca belferii pe spatele majorităţii românilor şi care nu şi-au imaginat că vor da vreodată socoteală pentru lăcomia lor penală se trezesc goi puşcă în faţa legii, toată mizeria, promiscuitatea, imoralitatea şi violenţa care le definesc existenţa ies la iveală cu o forţă şocantă. În astfel de momente se vede exact cine a stăpânit această ţară în cele mai negre momente ale ei şi cine freamătă de nerăbdare la gândul că, în curând, o vor face din nou.
Cei ce ar putea înclina semnificativ balanţa în favoarea unei societăţi în care corupţia să fie excepţia şi nu regula sunt oamenii tineri din magistratură dar şi foşti agenţi ai SISTEMULUI care, de frică sau din dorinţa de a avea măcar un final de carieră onorabil, au schimbat taberele şi au ales să îşi facă meseria curajos. Efortul lor deja se vede şi cu cât vor fi mai mulţi politicieni isterizaţi de ofensiva pe care au început-o, cu atât mai bine îi va fi acestei ţări.
