Acum, că Ponta a rupt Pactul de coabitare într-un mod atât de teatral și lipsit de bun-gust, întrebarea care se ridică este: care sunt consecințele acestui gest? Ce se va schimba și ce anume va face Ponta din ceea ce nu ar fi făcut sub constrângerile Pactului de coabitare? Ponta a spus că orice relație instituțională între Guvern și Parlament, pe de o parte, și Traian Băsescu „ca persoană“ încetează, ceea ce este pur și simplu un nonsens. Nu există nici un fel de relație instituțională între Guvern, Parlament și Băsescu „ca persoană“, ci între Executiv, Legislativ și Președinție. Rezultă că Guvernul și Parlamentul își vor asuma decizii ce revin prin Constituție președintelui, ceea ce ar reprezenta, de facto, o lovitură de stat. Sau, mai exact, lovitura de stat din 2012 reloaded. Spre această concluzie conduc și afirmațiile lui Ponta că Băsescu nu se mai reprezintă decât pe sine „și familia sa infracțională“ (las’ că PSD nu e familie infracțională, e cor de biserică) „şi orice fel de declaraţii, decizii, acţiuni ale lui nu trebuie să fie interpretate ca ale României (subl. n.)“. Concret, asta înseamnă că Ponta va prelua atribuțiile prezidențiale și își va asuma „reprezentarea“ României pe plan extern. De aici și declarațiile sale că europenii și americanii ar fi fost înșelați și manipulați de Băsescu.
Ce atâta grabă, când Băsescu mai are mai puțin de patru luni de mandat, iar Ponta are prima șansă să preia atribuțiile prezidențiale în mod constituțional și democratic, prin alegeri? Sunt posibile mai multe explicații, dintre care cea mai benignă ar fi că nu e vorba decât de un simplu artificiu electoral al lui Ponta, care mizează în mod clar, dar dubios, în această campanie prezidențială tot pe lupta contra „regimului Băsescu“, în condițiile în care Băsescu nu mai candidează. Pentru a putea înțelege care sunt intențiile lui Ponta ar trebui să știm ce anume a denunțat Ponta. Punctul 5 din cele 7 ale Acordului de Colaborare Instituțională reglementează conduita publică a celor doi. Se vorbește acolo de „adresare respectuoasă“, „adresarea la plural“, „evitarea expresiilor dure și atacurilor de orice fel“, precum și despre respectarea „cu strictețe“ a regulii „de a nu expune public discuțiile oficiale“. În mod clar, nici Ponta, nici Băsescu nu au respectat acest punct și dacă ar fi vorba numai despre asta, atunci n-ar fi decât un gest superfluu marca Ponta.
Dar Pactul conține și prevederi de substanță. Astfel, se vorbește despre „elemente fundamentale acceptate de toate părțile, elemente ce nu vor fi alterate (…) de nici o inițiativă a părților“. Printre acestea se află orientarea strategică a României, securitatea națională, independența Justiției și statul de drept. Cu alte cuvinte, despre apartenența la NATO și UE, parteneriatul strategic cu Statele Unite, caracterul democratic al statului, despre instituțiile de securitate națională, adică în special serviciile secrete, despre numirile în funcțiile de procuror-general și procuror-șef al DNA, despre respectarea Constituției și recunoașterea deciziilor Curții Constituționale. Or, dacă aceste prevederi ale Pactului de coabitare sunt ceea ce denunță Ponta, atunci asistăm la cea mai gravă criză din istoria postdecembristă a României. Își dorește Ponta să scoată țara din NATO și UE și să instaureze un regim autoritar de inspirație putinistă care să readucă România în sfera de influență rusă? Nu este exclus și dovezi în acest sens există deja cu prisosință, dar nu credem că Ponta are curajul să facă acest lucru în acest moment de maximă tensiune între Europa și Rusia. Cel puțin nu câtă vreme nu are legitimitatea democratică, validată prin alegeri, să o facă. În schimb este nu doar plauzibil, ci foarte probabil să încerce o lovitură de forță anticonstituțională prin care să preia controlul asupra serviciilor secrete și să decapiteze DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curțile independente, la cererea baronilor PSD și a lui Dan Voiculescu. În acest sens este relevant faptul că Ponta a denunțat Pactul în urma unui ultimatum rudimentar emis de Radu Tudor, un căpitan credincios din armata de bufoni siniștri ai lui Voiculescu de la Antena 3, care și-a ieșit din minți în fața perspectivei condamnării stăpânului. Scoaterea din joc a serviciilor secrete și a DNA, fie prin eliminarea Laurei Kovesi și înlocuirea cu o marionetă după modelul Ciorbea ca Avocat al Poporului sau Tăriceanu la șefia Senatului, fie prin comasarea cu DIICOT și „topirea“ atribuțiilor anticorupție, este exact ceea ce i-au cerut lui Ponta baronii și Voiculescu de la alegerile din 2012 până acum. Dacă va reuși, atunci în mod cert va schimba și orientarea strategică a României, pentru că atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite au făcut din statul de drept și lupta anticorupție o condiție indispensabilă a parteneriatului cu România și orice atac la instituțiile Justiției independente va arunca în aer acest parteneriat și ne va aduce mai aproape de Moscova.
În această perspectivă Pactul de coabitare se va dovedi a fi un compromis grav, dar nu din partea lui Ponta, așa cum acuză Crin Antonescu, ci din partea lui Traian Băsescu. Pactul prevede, printre altele, colaborarea Guvern-președinte în privința numirilor de procurori și în baza Pactului a fost făcut compromisul Tiberiu Nițu – procuror general, Kovesi la DNA, nu pentru că președintele „era cu spatele la zid“, așa cum a afirmat deunăzi. Băsescu minte și este necinstit când o acuză pe Monica Macovei că este lipsită de caracter deoarece l-ar fi atacat pentru că l-ar fi abandonat pe Daniel Morar când el se afla în fața unei majorități de 70% care „putea să nu discute cu mine“. Băsescu ar fi putut, din punct de vedere constituțional, să nu-l abandoneze pe Morar și să meargă pe varianta maximală, cu riscul de a fi din nou suspendat, dar a ales să respecte Pactul de coabitare. În plus, pe președinte pare să-l fi lăsat și memoria, pentru că nu au trecut nici trei săptămâni de când afirma cu gura lui: „Eu de la bun început am susţinut Morar – procuror general, Kovesi la DNA. Am obţinut în acele mizerabile negocieri: Niţu – procuror general, Kovesi la DNA. Aceste numiri nu trebuiau negociate în mod normal. Aveam în faţă o putere politică ce câştigase cu 70%. Aveam şi purtătorii de opinie de dreapta care mă terfeleau că o propun pe Kovesi la DNA şi am obţinut ce am putut. Asta e.“ Păi, ori admiți că au fost niște negocieri „mizerabile“ care nu ar fi trebuit să aibă loc, ori te vaiți că „erai cu spatele la zid“?
Pactul de coabitare a avut drept scop evitarea unui conflict care să ducă la o nouă criză constituțională și la o nouă suspendare a președintelui. Din acest punct de vedere, Băsescu a făcut un compromis care s-a materializat prin trecerea lui Morar pe linie moartă și instalarea lui Nițu ca procuror general. Nițu a fost prețul plătit de Băsescu pentru a evita o nouă suspendare. Acum, același Băsescu o acuză grobian pe Macovei că a făcut compromisuri în PDL pentru o pensie de europarlamentar. Las’ că Macovei a candidat pe locul ei și tot pe locul ei ar fi candidat și la PDL și la PMP, dar, chiar și așa să fie, una e să faci compromisuri politice în partid și alta e să faci compromisuri naționale cu Ponta pe seama Justiției. În plus, Băsescu pare să fi ajuns să creadă că tentativa de lovitură de stat din 2012 a fost despre el. Nu a fost; a fost despre instituții și statul de drept.
Și acum, imaginați-v-o pe Monica Macovei discutând cu Ponta varianta numirii lui Nițu la Procuratura Generală! Credeți că ar fi ales compromisul sau suspendarea, eventual un lung șir de suspendări și referendumuri? După nici șase luni, Ponta ar fi ieșit distrus, cu credibilitatea externă făcută praf și cu legitimitatea internă zdruncinată. De aceea e nevoie de candidatura Monicăi Macovei la președinție.
