Politizarea companiilor de stat este o afacere foarte proastă pentru România şi foarte bună pentru partide. A trebuit să o spună şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffry Franks, pentru ca Guvernul să se angajeze că va înlocui de la conducerea firmelor de stat oamenii partidelor cu manageri profesionişti. Măcar pentru acest lucru, ar trebui să-l iertăm pe oficialul FMI că a cutezat (ce obraznic!) să vină cu pantofii rupţi în talpă la întâlnirea cu preşedintele României.
În timp ce români, politicieni şi ziarişti au găsit subiect de analiză în calitatea încălţărilor lui Franks- care, „vezi Doamne, la banii lui şi-ar permite o pereche de pantofi noi când vine să se întâlnească cu oficialii români”- reprezentantul FMI a repurtat o victorie importantă în războiul cu clientela politică românească.
Franks a declarat ieri că toate companiile de stat trebuie conduse de manageri profesionişti, români sau străini, aleşi printr-un proces de selecţie transparent, derulat prin companii de recrutare independente. Potrivit Hotnews, care citează surse guvernamentale, noul sistem de angajare al managerilor companiilor de stat ar fi fost deja inclus într-o scrisoarea de intenţie semnată de Guvern şi FMI. Franks a împins astfel lucrurile într-o direcţie, ocolită cu îndârjire atât de Guvernul Boc, cât şi de cele precedente.
Companiile de stat reprezintă de mulţi ani o vacă bună de muls pentru toate partidele care s-au aflat la putere. Managerii acestora sunt numiţi pe criterii politice, în urma negocierilor care au loc între partidele din coaliţia guvernamentală. Bătălia pentru aceste posturi a fost întotdeauna direct proporţională cu sumele de bani scoase din companii prin contractele păguboase încheiate cu firmele de partid. De altfel, „performanţele” realizate de cei numiţi să conducă societăţile statului sunt cel mai bine scoase în evidenţă de pierderile imense înregistrate în fiecare an. Astfel, spre exemplu, în 2010, datoriile totale înregistrate la bugetele publice ale societăţilor de stat s-au ridicat la 1,6 miliarde de euro, în topul datornicilor figurând CFR, Compania Naţională a Huilei sau Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Paradoxal este însă faptul că, până acum, nici un manager politic nu a fost tras la răspundere pentru situaţia în care şi-a adus compania.
Începând din 2010, FMI a dorit monitorizarea mai multor societăţi cu pierdere (numărul acestora a ajuns la 18 în 2011) legat de contractele încheiate, cheltuielile făcute, etc. Concluzia a fost exprimată cel mai bine tot de Jeffry Franks:
„Scandalos este că oameni care nu sunt calificaţi, dar au conexiuni politice, conduc aceste companii în beneficiul propriu, nu al poporului”.
Singura soluţie rămâne aşadar angajarea unor noi manageri, de data aceasta profesionişti, care să aibă ca obiectiv eficientizarea companiilor. Evident că aici putem ridica multe întrebări de genul: ” Ce salarii trebuie să le dai unor manageri competenţi ca să-i convingi să lucreze într-o companie de stat românească?” , ” Va accepta un profesionist să vină fară o întreagă echipă care să-l ajute la conducere?” sau ” Cum va reuşi un manager din afară să învingă sistemul corupt, bine închegat, şi care parazitează de zeci de ani societăţile de stat?”. La acest moment, sunt mai puţin importante răspunsurile detaliate la aceste întrebări decât victoria repurtată ieri de reprezentantul FMI. O victorie obţinută de un oficial străin cu pantoful rupt în faţa unei clase politice româneşti cu haine scumpe dar cu moravuri ieftine.
