Intr-un colt al faimosului restaurant Grill, la ultimul etaj al si mai celebrului Hotel de Paris, la Monte Carlo in Sambata Mare. Femei brunete, extrem de elegante, se amuza spunand bancul cu blonde intitulat "mai dati-le o sansa!", in timp ce barbatii lor insira avantajele si dezavantajele conservarii unui iaht in portul Antibes, fata de portul Saint-Tropez. Chelnerii sunt magrebini, domnii vorbesc ruseste, cucoanele romaneste. Cineva invoca pericolul furtului din marile proprietati, unde de la o ora la alta ramai si fara Bentley, si cu banii luati. Foste colege de an ale unui fost prim-ministru roman sunt indignate de ascensiunea lui Becali, iar acel domn carliontat cu pantecul proeminent insotit de Marina Vlady, cea de acum 50 de ani, e de parere ca rusii au ajuns la capatul rabdarilor si nu mai pot fi umiliti de occidentali. Maine sunt Pastile si nu avem oua colorate, remarca cineva. Important e sa fie proaspete, rade doctorul californian, a carui camerista si bucatareasa se numeste Georgica si e din Snagov. Ea asteapta, singura, in mijlocul imensei proprietati, acolo unde Picasso si-a pictat ultima iubita, inainte de moarte, faramele de paine muiata in vin. Pentru unii inseamna Inviere, pentru atii doar resturile uitate ale zilei.
Prim-ministrul Bavariei, Edmund Stoiber, este un om de dreapta, ajuns la capatul carierei politice. Auster si bun catolic, se remarca mereu fata de predecesorul sau, Franz Josef Strauss, pentru ca era suplu si mult mai putin inteligent. Intr-o noapte de toamna, prin l985, pe vremea cand era ministru de interne la München, l-am zarit coborand dintr-un BMW blindat, in intersectia parcului englezesc cu Oettingenstrasse, langa Radio Freies Europa. Cineva, un barbat in costum, intre doua varste, era lungit pe jos, fara suflare, la cateva minute dupa un accident. Stoiber i-a luat capul in maini. Este prietenul lui cel mai bun, spunea un politist altui politist. Acum Stoiber isi traieste ultimele luni de cariera politica. Din toamna, ca beneficiar al unui amestec perfect de cabala si amor, in stilul german, onest si distrugator, nu va mai fi la carma statului liber Bavaria. Inainte de plecare, Stoiber l-a propus pe Helmut Kohl pentru Premiul Nobel pentru Pace. Gorbaciov a luat Nobelul in 1990, pentru opera lui de pacificare a Europei si invrajbire a rusilor. Kohl si-a reunificat tara si a fost pentru rusi, americani si europenii de pe ambele tarmuri ale cortinei de fier politicianul providential de care aveau toti nevoie.
Il revad, la Bucuresti, in decembrie 2006, urcand greu scarile Ateneului Roman. Apoi la dineul de gala de la Hilton, intrebandu-ma brusc despre Ana Pauker si sfarsitul lui Antonescu. Cine a avut parte de un proces mai nedrept, maresalul sau Ceausescu? Intrebati-i pe comesenii dvs., ii raspund. Peste ochelari, dr. Kohl ii priveste pe Ion Iliescu, Petre Roman si Emil Constantinescu.
Imagini la televizor. Traian Basescu, impreuna cu sotia si cele doua fete, intr-o imagine a familiei reunite, de Pasti, la Sibiu. Buna idee de PR. Cei patru au aparut rareori impreuna. Acum simti ca alaturarea lor este efectul unui pericol, sesizat tardiv, dar exact de vreun consilier proaspat. Presedintele se opreste in Piata Mare, intreaba trecatorii de sanatate, se fotografiaza cu copiii, le da binete batranilor. Primarul sas priveste nesigur in jur, zambind stingher in timp ce presedintele rade zgmotos. E totusi copia palida a bailor de multime de altadata. Imaginea descinderii familiei Basescu la Sibiu, mi-aminteste, fara vreun motiv anume, de fuga generalului De Gaulle, la Baden-Baden, in toiul demonstratiilor de protest impotriva sa din Parisul anului 1968. Se spune ca atunci acesta avea de gand sa ceara sprijinul trupelor franceze din Germania, impotriva contestatarilor dezlantuiti pe bulevardele capitalei. Intre Basescu si Charles de Gaulle nu este vreo asemanare. si unul, si celalalt au simtit, poate, nevoia, atunci cand adversitatea meritata si nemeritata i-a incoltit in centrul puterii, sa-si daruiasca iluzia ca un sef de stat se poate departa de lumea dezlantuita. De Gaulle fugea la militari, de oameni. Basescu se-agata de oameni de frica politicienilor.
