Ţările nu sunt entităţi naturale, lăsate de la Dumnezeu. Nu există „România Eternă” la fel cum nu există Germania Eternă, America Eternă, sau ca să-l parafrazăm pe Cioran, Paraguay-ul Etern. Ţările sunt construcţii artificiale ale oamenilor, care trebuie întreţinute cu multă grijă, cultivate, îngrijite în permanenţă, pentru că succesul sau dezastrul unei naţiuni se poate produce în interval de o generaţie. România moare încet în fiecare zi sub povara propriei guvernări.
Comisarul european pentru energie, domnul Günther Oettinger, şi-a exprimat îngrijorarea că România este o ţară neguvernabilă. Domnul ministru de Externe, Corlăţean, s-a declarat „surprins” şi a solicitat „explicaţii oficiale, publice şi convingătoare”.Doamna europarlamentar Corina Creţu ca orice socialist care se respectă, l-a „spus” pe Oettinger la şefu’ şi i-a cerut preşedintelui Comisiei, Barroso, „să se delimiteze” de declaraţiile lui Oettinger pe motiv că n-ar fi democratic şi frumos să vorbeşti de rău un guvern ales de 56% din populaţie. Domnul prim-ministru, Victor Ponta, a spus că lui i „se pare că suntem guvernabili” şi, în plus, „gazde bune”. Ai zice că neamţul nu ştie ce vorbeşte iar guvernul de la Bucureşti este cel mai performant, competent şi responsabil guvern din Europa, aşa cum ne spune zi de zi aparatul de propagandă al televiziunilor de partid şi de stat.
Dar dacă România este atât de guvernabilă şi de guvernată, atunci de ce a fost nevoie de un pact de coabitare între preşedinte şi prim-ministru validat şi parafat de Uniunea Europeană şi Statele Unite? Dacă toate lucrurile erau cât se poate de la locul lor în actul de guvernare, de ce-a fost nevoie ca europenii şi americanii să forţeze un acord între preşedinte şi premier care să constituie baza minimă a guvernării în România? Pentru că după orgia de arbitrar, legiferare abuzivă şi anticonstituţională şi atentat la statul de drept de vara trecută, clasa politică a revelat lumii falimentul politic al României. Dacă România este guvernată astăzi, acest lucru se datorează faptului că există doi paznici care au grijă ca lucrurile să nu degenereze din nou: SUA şi UE. Cam aşa stau lucrurile cu caracterul „guvernabil” al României din punct de vedere politic.
Dacă ne uităm însă la ceea ce se întâmplă în economia şi societatea românească, atunci dimensiunile dezastrului ies cu adevărat la lumină. Acelaşi guvern şi aceleaşi televiziuni au proclamat ieri triumfal că Recomandările Comisiei Europene privind Programul de reforme publicate miercuri la Bruxelles, scot România din procedura de deficit excesiv. Aşa este. România şi-a redus deficitul bugetar dar a făcut-o pe seama tăierii investiţiilor – inclusiv a construcţiei liniei de metrou Drumul Taberei care a lăsat o treime de capitală europeană să arate ca după bombardament – şi a faptului că guvernul nu mai alocă fonduri la primării, care cheltuie bani pe care nu îi au şi acumulează arierate. NU ca urmare a bunei guvernări.
Dacă cineva ar fi avut curiozitatea să vadă ce scrie de fapt în recomandările Comisiei, ar fi descoperit una din cele mai revelatoare radiografii ale societăţii şi economiei româneşti, dură, nemiloasă şi complet nefardată de propaganda de partid. Iar ceea ce se vede pe această radiografie, este că România este o ţară care moare încet, zi de zi sub povara propriei guvernări incompetente, ineficiente şi, am adăuga noi, corupte.
Sistemul de pensii este nesustenabil, populaţia îmbătrâneşte iar gradul de ocupare este redus. „Sistemul de sănătate este caracterizat de inegalităţi importante din punctul de vedere al accesului la servicii şi al calităţii acestora, ca urmare a a utilizării ineficiente a resurselor şi gestionării defectuoase”. Adică a incompetenţei şi corupţiei. Rata de ocupare este scăzută şi n-avem nicio şansă să atingem 70% pâniă în 2020. „Productivitatea forţei de muncă este printre cele mai scăzute din UE”. Ratele de ocupare şi activitate în rândul tinerilor a fost, anul trecut, printre cele mai scăzute din Europa, în vreme ce rata şomajului în rândul tinerilor a fost de 22.7%. „În România, procentul tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi care nu urmează vreun program educaţional sau de formare este ridicat şi în creştere (16,8% în 2012). Nici să faci o şcoală nu mai ajută pentru că rata şomajului în rândurile absolvenţilor de studii superioare este mare iar rata supercalificării de asemenea, ceea ce înseamnă că tinerii noştri se angajează unde apucă şi pe orice posturi, indiferent de studii. „În 2011, 40,3% din populaţia ţării era expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, cu două treimi peste media UE”, iar în rândul copiilor, proporţia celor ameninţaţi de sărăcie este de 49,1%. O jumătate din copii sunt săraci, aproape un sfert dintre tineri sunt şomeri, iar gradul de abandon şcolar este în creştere pentru că să faci o şcoală nu mai ajută la nimic.
Mai mult România se confruntă cu probleme de competitivitate pentru că productivitatea în sectorul industrial şi al serviciilor se menţine scăzută. Principalele probleme sunt mediul de afaceri slab şi susţinerea insuficientă a cercetării şi dezvoltării.
Când Comisia Europeană scrie că în România „capacitatea adminstrativă insuficientă este o sursă principală de preocupare” înseamnă că respectiva „capacitate administrativă” este, de fapt, catastrofală. „Administraţia publică se caracterizează printr-un cadru juridic incoerent, prin recurgerea frecventă la ordonanţe de urgenţă, printr-un nivel scăzut de cooperare interministerială şi printr-o birocraţie excesivă. Eficienţa acesteia este, de asemenea subminată de o carenţă a competenţelor şi de lipsa transparenţei în recrutarea personalului” Bineînţeles, slaba capacitate administrativă se reflectă în rata slabă de absorbţie a fondurilor europene.
Adăugaţi Justiţia, adăugaţi corupţia, care răzbate din fiecare rând al acestui document dar şi al rapoartelor MCV şi veţi avea portretul exact al României. Dar acesta nu este portretul unei ţări guvernabile, aşa cum „crede” domnul Ponta. Acesta este chipul unei ţări care se stinge.
