Tot mai mulți jurnaliști și membri ai societății civile privesc cu îngrijorare – ce-i drept, mai degrabă în culise – capacitatea în creștere a generalului Gabriel Oprea de a elimina tot ceea ce apare negativ despre domnia sa în presă. Nu mai departe de ieri, actualul președinte director general al TVR, Stelian Tănase, a afirmat că “s-a decis «lichidarea» sa de la conducerea instituției la cererea vicepremierului Gabriel Oprea", el susţinând că Oprea l-ar fi sunat "foarte opărit", cerându-i să scoată de pe post un material despre plagiatul său.
Această obsesie a pozitivului din partea campionului “interesului național” poate părea cel puțin desuetă într-o societate în care sursele de informare s-au diversificat în on-line, iar scoaterea la suprafață a dedesubturile negative este, tocmai de aceea, mai greu de stăvilit. Dar obsesia are – dincolo de toate teoriile conspiraționiste – și o explicație mai banală. Pur și simplu, așa s-a obișnuit omul din cariera sa de militar, în care ierarhiile sunt stricte, iar aspectul gardului este mai important decât realitatea leopardului.
Iată de ce cred astfel. Căutând pe internet date despre societatea civilă din România, am găsit un volumaș de 64 de pagini editat de Universitatea Națională de Apărare “Carol I” din București, care conține un capitol ce poate explica modul cum se raportează militarii la mass-media și societatea civilă. De altfel, lucrarea, apărută în 2005, este intitulată chiar așa: “Raporturile dintre Armata României și societatea civilă”, fiind semnată de către Nicolae Dolghin, Petre Duțu și Alexandra Sarcinschi. Subcapitolul care mi-a atras atenția, și din care voi cita în continuare, se numește “Relaţiile de influenţă dintre armată şi unele organizaţii ale societăţii civile”.
“Armata, ca instituţie a statului de drept cu un statut înalt şi un rol important în societate, şi Biserica, sindicatele şi mass-media, ca elemente componente ale societăţii civile cu statute clar definite şi cu roluri conştient asumate, statornicesc între ele raporturi de influenţă, datorită condiţiilor sociale, economice, politice şi culturale în care fiinţează şi îşi desfăşoară activitatea specifică”, se arată chiar de la începutul respectivului subcapitol.
Relațiile de influență nu se stabilesc instantaneu și automat, dezvăluie cei trei autori, e nevoie de “un proces îndelungat, stadial, etapizat”. “Este de dorit instaurarea unor raporturi de influenţă optime între armată şi mass-media. Aceasta pentru că ambele dispun de forţa necesară pentru a-şi crea greutăţi serioase, în mod reciproc, în ceea ce priveşte înfăptuirea activităţilor specifice. (….) Existenţa unor raporturi de influenţă normale permite atât armatei, cât şi mass-media să-şi modeleze reciproc comportamentul, spre binele ambelor instituţii şi, implicit, al societăţii româneşti”, se menționează în documentul care m-a surprins cu afirmația că armata poate crea greutăți serioase presei.
Căci, dacă mass-media calcă strâmb, armata își declanșează “mecanismele de auto-apărare”. “Practic, atitudinea mass-media faţă de armată declanşează sau nu mecanismele de «apărare» ale grupului militar.În cazul unei atitudini critice, prin care sunt vizate interese sau aspecte intime ale grupului militar, atunci membrii acestuia devin solidari, uniţi şi declanşează acţiuni de protecţie a valorilor şi normelor proprii. Dacă atitudinea mass-media este una favorabilă grupului militar, atunci membrii acestuia caută ca, prin opiniile exprimate, atitudinile manifestate şi comportamentul individual şi colectiv, să demonstreze că sunt coezivi, uniţi, solidari în promovarea şi apărarea intereselor lor şi ale armatei, în general, dar şi a valorilor şi normelor proprii”, scriu cei trei autori în volumul din 2005.
În această cursă de pozitivizarea a imaginii armatei, un rol important îl joacă Biserica Ortodoxă Română. “BOR, ca biserică naţională, face tot ceea ce depinde de ea pentru susţinerea legitimităţii armatei, mai ales că între aceste două instituţii există şi se desfăşoară relaţii de comunicare, cunoaştere şi colaborare foarte bune”, se menționează în volum. Iar armata vrea raporturi de influențare și cu sindicatele, mai ales că unele greve pot deveni rapid “periculoase”, cum le caracterizează autorii. “Unele acţiuni ale sindicatelor la nivel naţional (de pildă, greva generală sau grevele spontane într-un sector de importanţă strategică) pot să afecteze negativ activitatea proprie a instituţiei militare. Dar, o bună comunicare şi o bună cunoaştere între cele două (armată, ca instituţie a statului şi sindicatele, ca asociaţii profesionale) pot elimina asemenea situaţii periculoase, cu grad ridicat”.
Desigur, citatele pe care le-am prezentat din această lucrare, publică de altfel, au un scop mult mai inofensiv decât poate părea la prima citire. Dintr-un anumit punct de vedere, e de înțeles că o instituție ca armata este preocupată de imaginea sa în societate și că își dorește să influențeze spre pozitiv această imagine. Dar parcurgerea lor ne ajută să pricepem cum gândesc și cum funcționează în prezent unele structuri din societatea românească care doresc să ne controleze viața și să ne oblige pe toți să gândim pozitiv, adică cum vor ei.
