Traian Băsescu a preferat să încalce regulile şi recomandările UE, decât să rişte numirea unor procurori şefi aflaţi în solda lui Dan Voiculescu. Nu doar pragmatismul l-a împins pe preşedinte spre această soluţie, ci şi buna cunoaşterea a sistemului care se autoreproduce şi tinde să-i respingă pe procurorii independenţi, fiindcă aceştia nu pot fi controlaţi.
Respectarea procedurilor înseamnă depunerea candidaturilor de către procurorii interesaţi să ocupe funcţiile de şefi, dar nominalizarea este făcută, potrivit legii, de ministrul Justiţiei, care de obicei este un om politic sau o persoană conectată la grupuri de interese politice, cum a fost cazul Monei Pivniceru. În cele din urmă nominalizările sunt făcute tot de oameni politici, după consultări mai mult sau mai puţin transparente. Din acest punct de vedere, corpul procurorilor ar trebui să asigure independenţa justiţiei prin profesionlism şi moralitate, într-o mai mare măsură decât politicienii.
O procedură din care ar fi rezultat nişte şefi de parchete obedineţi faţă de politicieni sau afacerişti influenţi ar fi produs într-adevăr critici din partea Comisiei Europene, dar îi pasă lui Felix de Bruxelles? Îi pasă lui Antonescu de rapoartele negative ale UE? În schimb dacă ar fi reuşit să-şi plaseze proprii pioni în posturi cheie, Dan Voiculescu ar fi răsuflat uşurat, mai ales că din datele dosarului în care este inculpat are acum toate şansele să urmeze drumul lui Adrian Năstase.
Regulile şi procedeele au adesea efecte adverse pe termen scurt, deşi aplicarea lor sistematică întăreşte, pe termen lung, sănătatea sistemului. Logica lui Traian Băsescu nu vizează în acest caz durata lungă a istoriei, ci doar evitarea privatizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Preşedintele preferă formula pierderilor minime, chiar dacă în viziunea lui această ecuaţie a dus la eliminarea lui Daniel Morar din sistem, prin numirea sa la Curtea Constituţională (CC). Pentru că, negocierile purtate cu Victor Ponta l-au luat în calcul şi pe cel mai titrat procuror anticorupţie, pe care Traian Băsescu a fost de acord să-l sacrifice, recompensându-l cu un fotoliu de judecător la CC. Daniel Morar nu le stătea în gât doar celor de la USL sau PDL, ci şi preşedintelui, fiindcă fostul şef al DNA a ştiut să-l înfrunte, la telefon, în spatele uşilor închise şi chiar în public.
Când a spus că Laura Codruţa Kovesi, favorita preşedintelui pentru conducerea DNA, nu are competenţe în domeniul anticorupţie, Daniel Morar ar fi vrut să-i spună preşedintelui mai mult decât atât, fiindcă el face curăţenie după ea la Parchetul General, de cinci luni. Fostul şef al DNA a înţeles între timp că ea face parte din regnul procurorilor adaptabili, flexibili, prietenoşi cu sistemul din care provin şi că bătălia cu marii corupţi nu s-ar mai duce în mod egal, aşa cum s-a întâmplat din 2005 încoace, ci pe alese în funcţie de rezultatele diverselor ecuaţii.
Tiberiu Niţu propus pentru Parchetul General, Bogdan Licu prim-adjunct, Codruţ Olaru adjunct, Alina Bica la DIICOT şi la Laura Codruţa Koveşi la DNA, oamenii negociaţi de Ponta şi de Băsescu, fac parte din aceeaşi categorie, a celor adaptabili, care respectă ierarhiile şi preţuiesc sistemul, dar nu sunt nici dedicaţi, nici arondaţi fostului informator al Securităţii, deţinător de Antene.
Ce este însă mai periculos: să respecţi proceduriile ştiind că ele aduc în fruntea parchetelor preferaţii lui Dan Voiculescu (cel care prin Antena 3 l-a ameninţat direct pe primul ministru pentru a-l convinge să nu o accepte pe Kovesi) sau să scurtezi procedura printr-un compromis? Preşedintele a ales pragmatismul în detrimentul procedurilor democratice, pentru a salva într-o oarecare măsură ceea ce a construit în ultimii ani Daniel Morar. E adevărat, pe de altă parte, că ceea ce este util pe termen scurt nu este întotdeauna moral şi avantajos pe termen lung.
