Declarativ, cu toţii ne dorim o ţară fără corupţie, în care toţi cei ce iau şi dau mită să ajungă după gratii. În special cei ce primesc cota parte din jefuirea banului public. În realitate, este suficient să înceapă investigarea unei reţele mafiote la nivel înalt, precum cea a senatorului Cătălin Voicu, pentru ca acest consens formal şi mincinos să se crape, lăsând să se întrevadă cine îşi doreşte cu adevărat ca România să stea pe un fundament solid de lege şi ordine şi cine nu.
Brusc, pentru unii, politicieni şi oameni de rând deopotrivă, este mult mai important să atragă atenţia că o astfel de anchetă este folosită ca o perdea de fum pentru a abate atenţia de la probleme economice. Şi că, de fapt, totul este doar o răfuială politică pentru a-i băga la apă pe cei din opoziţie. Şi că, oricum, cei arestaţi săptămâna trecută vor rămâne nepedepsiţi, pentru că, uitaţi-vă în urmă, nici un personaj sus-pus nu a fost condamnat până acum pentru corupţie. Suntem blestemaţi să trăim în băltoaca asta fără lege până vom crăpa, este concluzia implicită a celor ce nu văd absolut nimic pozitiv în faptul că un senator, un judecător şi doi oameni de afaceri sunt puşi să dea socoteală pentru fărădelegile lor.
Şi nu sunt puţini cei care gândesc aşa. Doar că unii predică deliberat fatalismul antijustiţiar, în timp ce restul, marea majoritate, de fapt, sunt doar victimele acestei retorici. În prima categorie intră politicienii, magistraţii, oamenii de afaceri şi jurnaliştii care fac parte ei înşişi dintr-o reţea similară celei intrate azi pe mâna DNA. În a doua se află toţi care nu îşi pot depăşi condiţia de victime ale propriei neputinţe şi care nu vor să accepte că depinde şi de ei ca lucurile să se schimbe în bine în această ţară.
Hoarda de politicieni mânjiţi le spune: „Toată povestea cu Voicu este doar o diversiune a lui Băsescu, ca să bată atenţia de la problemele reale ale României!”, iar ei spun: „Aşa e, mare ticălos Băsescu ăsta!”. În loc să se întrebe: Dar corupţia nu este, şi ea, o problemă reală a României? Criza economică nu a fost amplificată la noi şi de amploarea corupţiei, care a sifonat de la buget zeci de miliarde de euro din 1990 încoace? De 20 de ani nu faceţi nimic să o rezolvaţi, cât ar mai trebui să aşteptăm? De ce nu i-aţi oprit voi pe Voicu şi pe magistraţii lui corupţi?
„Băsescu îi bagă doar pe ăştia din PSD la răcoare, dar cei din PDL sunt chiar mai corupţi!” Este foarte posibil, dar de ce nu ne-au arătat PSD şi PNL, cât s-au aflat la putere, cât de corupţi sunt cei din PDL? Doar ar fi avut toate motivele: îşi făceau imagine şi îşi eliminau adversarii dintr-o singură mişcare!
„E unul din «arcul guvernamental» care venea noaptea în pijama dacă îl chema Voicu.” Asta este o veste extraordinară, pentru că, odată intrat la apâ, când îşi va da seama că nu mai are nimic de pierdut, Voicu îi va turna pe toţi politicienii din reţeaua sa, indiferent de partid. Aveam vreo şansă să-i aflăm dacă Voicu nu ar fi fost prins şi anchetat?
„Ăsta este circ, uitaţi-vă cum le-au pus o singură pereche de cătuşe lui Costiniu şi Căşuneanu şi cum i-au scos pe uşa din faţă, ca să-i filmeze televiziunile.” De acord, dar de ce nu sunteţi la fel de indignaţi că sub nasul vostru a înflorit o reţea mafiotă care vindea sentinţe ca pe cartofi? Până la urmă, ce este mai grav: că un judecător şi doi oameni de afaceri au fost făcuţi de ruşine sau că ei se numără printre cei ce fac de ruşine o ţară întreagă, pervertind justiţia şi mediul de afaceri şi perpetuând convingerea că în această ţară nu ai nici o şansă să reuşeşti dacă nu dai mită, dacă nu încalci legea?
Maşina de propagandă antijustiţiară de-abia îşi face încălzirea. Cei ce se concentrează doar pe aspectele formale ale anchetei în cazul „Voicu” nu fac altceva decât să-şi ascundă nemulţumirea profundă faţă de fondul chestiunii, şi anume că DNA şi SRI au început, în sfârşit, să sape la rădăcina marilor reţele de crimă organizată care funcţionează la vârful societăţii. Şi vor deveni din ce în ce mai virulenţi pe măsură ce numărul celor implicaţi va creşte şi vor începe să se simtă ameninţaţi în mod direct, pentru că prin capilarele sistemului aproape toţi sunt interconectaţi în marele Matrix al traficului de influenţă răsplătit fie cu bani, fie cu funcţii în aparatul de stat. Însă lupta nu se va limita la dueluri verbale, la mârâieli televizate de sponsorii din media.
Voicu şi Costiniu sunt două personaje importante, însă pot fi sacrificate fără ca restul reţelei să aibă prea mult de suferit. La urma urmei, sunt doi servanţi. Chiar şi cei care au făcut afaceri cu ei şi ştiu că ar putea fi turnaţi sunt relativ calmi, pentru că încă mai speră că pot negocia, că ameninţând la rândul lor că îi vor trage şi pe alţii după ei îşi vor asigura o apărare suficient de puternică pentru a se pune la adăpost.
Doar atunci când cumnatul unui fost candidat la preşedinţie va fi chemat la DNA şi va afla că probele împotriva sa sunt mai solide decât bănuieşte acum s-ar putea să aflăm cât de mulţi şi puternici sunt cei care vor ca această investigaţie să se oprească la Voicu şi Costiniu. Acela va fi un moment de cotitură. Iar când valul de nume sonore, politicieni şi oameni de afaceri care au împărţit de-a lungul timpului numeroase afaceri murdare va începe să crească, atitudinea celor ce se simt ameninţaţi de ofensiva anticorupţie se va radicaliza. Şi nu se vor mai limita doar la declaraţii, ci se vor transforma într-o adevărată mişcare de rezistenţă, în care vor încerca să angreneze inclusiv instituţii ale statului încă dominate de complicii lor.
Atunci va începe cu adevărat bătălia. Iar ea nu poate fi câştigată fără sprijin din partea societăţii civile. Ce s-a întâmplat cu protestul celor 400 de magistraţi este elocvent. Nu cred că CSM şi-ar fi dat avizul pentru arestarea judecătorului Florin Costiniu dacă magistraţii cinstiţi nu ar fi pus presiune pe forul lor profesional. Dacă nu i-ar fi cerut imperativ să renunţe la a-i mai proteja pe magistraţii corupţi.
Acest tip de presiune trebuie extins asupra tuturor instituţiilor statului care nu şi-au dezvoltat anticorpii pentru a elimina singure focarele de infecţie. Este timpul să ne amintim că suntem cu toţii responsabili pentru viitorul acestei ţări şi că această responsabilitate nu poate fi exercitată pasiv.
