4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialBasescu isi ridica singur mingea la plasa

Basescu isi ridica singur mingea la plasa

Prin anuntul facut ieri privind organizarea unui referendum privind Parlamentul unicameral o data cu alegerile prezidentiale, Traian Basescu a confiscat scrutinul din acest an.
Ce ar putea sa nu placa populatiei la ideea unui Parlament unicameral format din maximum 300 de alesi? Parlamentul este una dintre cele mai impopulare institutii, si asta este valabil nu numai pentru Romania, ci si pentru cele mai avansate democratii. In plus, Parlamentul Romaniei este unul care are mai multe probleme decat alte corpuri legislative. In primul rand, Parlamentul nu legifereaza. De la investire, nu a adoptat nici macar o lege importanta, restul legislatiei a fost adoptata prin ordonanta de urgenta de catre Guvern, o procedura anormala si nedemocratica. In al doilea rand, Parlamentul nostru nu este reprezentativ.

 

Sistemul electoral de la noi, conceput de geniile de la Pro Democratia, este o strutocamila care nu exista nicaieri in lume si care a generat anomalii strigatoare la cer in care oameni care au primit sute de mii de voturi nu au intrat in Legislativ, in schimb au intrat pe baza de redistribuire oameni care au primit 50 de voturi. In al treilea rand, Parlamentul bicameral n-are nicio noima la noi. Romania nu este stat federal, ca Statele Unite, sa aiba nevoie de dubla reprezentare, la nivel de cetatean si de stat, iar (din pacate) comunismul a distrus clasele sociale si nu mai avem nevoie de camere care sa reprezinte interese diferite ale unor stari ce nu mai exista. Pana si in Marea Britanie s-a trecut la o reforma profunda a Camerei Lorzilor.

In al patrulea rand, Parlamentul nostru are o mare problema de coruptie. Cazul Nastase, in care alesii s-au pus pavaza in fata lui Adrian Nastase, impiedicand aducerea lui in fata justitiei, este cel mai cunoscut si cel mai revelator. In plus, Parlamentul nostru este o sursa imensa de trafic de influenta. La noi nu exista institutia lobby-ului care permite grupurilor de interese sa isi sustina in mod transparent preferintele legislative. In schimb, daca analizam legile existente, putem descoperi nenumarate cazuri in care deputatii si senatorii au adoptat legi care favorizeaza in mod nejustificat intregi categorii de oameni. Pensiile speciale si regimul de bonusuri si avantaje de care beneficiaza tot felul de oameni in mod cu totul netransparent sunt doar un exemplu.

In sfarsit, problema costurilor. Exista un motiv pentru care nici un parlament din lume nu isi are sediul intr-un monstru de cladire precum Casa Poporului. Pentru ca reprezentantii institutiilor unui stat trebuie macar sa dea impresia ca au grija de banii publici si ii respecta pe cei care i-au trimis in demnitatile pe care le ocupa. Or, impresia pe care o lasa Parlamentul nostru este de dezinteres total si sfidare a cetateanului obisnuit. Prin urmare, cine s-ar opune unui Parlament redus in dimensiuni, mai eficient si mai usor de controlat, ales prin vot uninominal curat? Este un referendum de 99%.

Din punct de vedere electoral, Traian Basescu preia initiativa campaniei si ii da continut. Pana acum, toata dezbaterea s-a rezumat mai mult sau mai putin la pro si contra Traian Basescu. Toti candidatii, fara exceptie, s-au multumit pana acum sa il atace pe Basescu pentru "natura sa conflictuala" si s-au prezentat pe ei insisi ca naturi rationale, promitand ca vor fi "mediatori" autentici si garanti autentici ai echilibrului puterilor in stat. Aceasta linie de bataie nu mai poate fi aparata din acest moment. Problema modificarii Constitutiei in sensul adoptarii Parlamentului unicameral este o problema de reforma a statului si, mai mult, o problema de reforma a clasei politice. Basescu vine cu o tema majora de campanie si reuseste sa se prezinte ca un reformist si progresist in lupta cu o clasa politica corupta si, ei bine, reactionara. Basescu isi forteaza adversarii sa se aseze in functie de aceasta tema pe care el a formulat-o si sa formuleze o reactie.

 

A neglija-o ca si cum nu ar exista sau a te opune acestui referendum ar reprezenta o sinucidere electorala din partea oricarui (contra)candidat pentru ca ar fi echivala cu sustinerea statu quo-ului politic. Prin aceasta mutare, Basescu a reusit sa isi delegitimeze oponentii, sa ii prezinte ca reprezentanti ai vechii ordini, iar pe sine ca un agent al schimbarii. Pana mai ieri, se vorbea despre unul ca Oprescu ca despre un fel de Mare Speranta Alba care va aduce Schimbarea in Romania, un fel de mic Obama dambovitean, sustinut de Cozmanca si de colonei de Securitate. De ieri, Basescu s-a asezat in pozitia de agent al schimbarii. sah mat.

In sfarsit, ne putem intreba cat este de morala decizia lui Basescu de a cupla alegerile prezidentiale cu referendumul daca isi creeaza un avantaj profitand de puterea prezidentiala la care alti candidati nu au acces. In absolut, cel mai elegant lucru ar fi sa nu candideze si sa se concentreze asupra promovarii reformei statului. Dar, daca aceasta reforma va fi realizata cu pretul de a-l mai avea cinci ani pe Traian Basescu la Cotroceni, se poate trai cu asta.

Cele mai citite

Pregătiri pentru Sărbători în Domeniul HoReCa: Dotări Esențiale pentru Confortul Clienților

Pe măsură ce sărbătorile se apropie, domeniul HoReCa trebuie să fie pregătit să ofere o experiență de neuitat oaspeților săi. Dotările de calitate nu...

Marea Britanie și Uniunea Europeană intensifică cooperarea înainte de mandatul lui Donald Trump

Marea Britanie și Uniunea Europeană își întăresc legăturile pentru a preveni eventualele tensiuni comerciale și de apărare ce ar putea apărea sub administrația lui...

Israelul a bombardat împrejurimile capitalei siriene Damasc

Avioane de luptă israeliene au bombardat joi împrejurimile capitalei siriene Damasc, aflată de duminică sub controlul insurgenţilor care l-au înlăturat de la putere pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă