În cei nouă ani de când conduce România, Traian Băsescu a părut că învaţă să fie deasupra combinaţiilor de interese în care se încurcă îndeobşte politicienii balcanici, mânaţi adesea mai mult de dorinţa de a avea decât de cea de a fi dedicaţi celor mulţi.
Înconjurat de simpatia unor intelectuali cunoscuţi, în primii săi ani la Cotroceni, Traian Băsescu a lăsat impresia că se transformă ireversibil, din fostul primar care-şi dăduse singur o casă în centrul Bucureştiului, în liderul complex care ştie să se lupte cu mafia transpartinică, să-i demaşte pe securiştii regimului comunist, dar şi să construiască pe scheletele unui partid mic afiliat la Internaţionala Socialistă, la fel ca PSD, o formaţiune mare care să joace împotriva vechilor aliaţi ai comuniştilor europeni, de partea Partidului Popular European.
La final de mandat, preşedintele vrea să redevină omul unidimensional, al propriului interes, la fel ca cei mai mulţi politicieni autohtoni care tind să se căpătuiască atunci când sunt la putere, de frică să nu piardă ocaziile cele mai favorabile. De ce n-a aşteptat Traian Băsescu să plece din funcţie înainte de a cumpăra 300 de hectare de teren agricol? De ce nu a negociat cu o bancă privată creditul de 1 milion de euro, luat pe numele fiicei sale? De ce, după ce a obţinut de la CEC banii care îl vor transforma într-un mare fermier, a încercat să-i conserve poziţia chiar şefului băncii de unde a luat creditul? S-a gândit, oare, că face trafic de influenţă atunci când l-a sunat pe ministrul Finanţelor pentru a pune o vorbă bună pentru preşedintele CEC?
Dacă toate aceste întrebări – care ţin, poate, mai puţin de legalitate, dar care pun sub semnul întrebării moralitatea – sunt inutile pentru un lider crescut în cultura politicii dâmboviţene, tacticianul Traian Băsescu ar fi putut cel puţin să prevadă scandalul uriaş pe care îl fac acum adversarii lui şi anchetele în care va fi terfelit. Dar preşedintele îşi pierde tot mai mult intuiţia, una dintre marile sale calităţi politice, care l-a ajutat să joace roluri onorabile şi interesante nu doar în interior, ci şi în exterior. Calculele şi mişcările pe care le face în ultima perioadă ne arată un Băsescu la fel de sigur pe sine, cum era până acum, dar anesteziat şi incapabil să se raporteze la realitate.
Preşedintele crede că în politică totul este permis, urmând sfaturile lui Machiavelli aşa cum le-au înţeles unii dintre consilierii săi, dar chiar şi cel mai cinic teoretician al politicii spune că un lider „nu trebuie să aibă toate însuşirile“, dar „trebuie neapărat să pară că le are“.
Traian Băsescu uită acum să joace rolul solidarităţii cu cei mulţi, care abia răzbesc prin criză, şi se laudă cu cele 300 de hectare cumpărate pentru a se face fermier. Poate fi un semnal pentru cei care au bani, dar în acelaşi timp este şi o sfidare pentru ceilalţi. De aceea lipsa lui de modestie s-ar putea să aibă costuri multiple, fiindcă, aşa cum constata pe propria-i piele cardinalul Richelieu (prim-ministru al Franţei, 1624-1642), „îngâmfarea este unul dintre marile vicii pe care le poate avea cineva în exerciţiul funcţiilor publice, iar dacă umilinţa nu îi este necesară celui menit să conducă statul, de modestie are în schimb nevoie, fiindcă fără modestie marile spirite îşi iubesc atât de mult propriile opinii încât le condamnă pe toate celelalte, deşi sunt mai bune, iar orgoliul constituţiei lor naturale, îmbinat cu autoritatea de care dispun, îi face să devină absolut insuportabili“ (Testament politic, I, VIII, 2).
(I)moralitatea preşedintelui poate fi măsurată nu doar prin felul în care şi-a cumpărat pământ, dar şi prin felul în care şi-a implicat propria fiică într-un scandal de proporţii. (I)moralitatea lui se poate măsura, însă, şi în dezbinarea formaţiunilor „de dreapta“, în lupta îndreptată nu doar spre PSD, ci poate chiar mai mult împotriva PDL, cu scopul aproape declarat de a o aduce pe favorita sa, Elena Udrea, în fruntea democrat-liberalilor. (I)moralitatea lui Traian Băsescu ar putea avea legătură şi cu reabilitarea lui Crin Antonescu, pe care ar vrea să-l înveţe cum să câştige prezidenţialele, sau chiar cu acceptarea declaraţiei consilierului său politic, Sebastian Lăzăroiu, de a aspira spre modelul Putin printr-un eventual mandat de premier, ca şi cum democraţia nu înseamnă, printre altele, „alternarea la putere“. Mai are un an în care să se reabiliteze. Se gândeşte preşedintele la acest lucru?
