In 17 spre 18 noiembrie 1996, putin dupa miezul noptii, Emil Constantinescu iesea in balconul Universitatii din Bucuresti pentru a anunta stirea care era in aer de cateva ore: Conventia Democratica din Romania castigase alegerile parlamentare si prezidentiale. Valul popular al vointei de schimbare isi facuse efectul. Cateva zile mai tarziu, nou alesii aveau sa-si preia functiile.
Se vor implini, zilele acestea, zece ani de la eveniment. Zece ani este o perioada scurta, evaluari definitive nu vor putea fi facute inainte de multa vreme. De altfel, judecata istorica este mereu supusa reevaluarilor. Si cu toate astea…
La putine zile dupa victorie, noul presedinte al Romaniei avea sa declare ca CDR castigase alegerile, dar inca nu si puterea. Era adevarat. Tesatura secreta, clandestina care tinea Romania, si o tine si azi in plasa, era bine pusa in functie.
Guvernul Ciorbea, proaspat instalat, ar fi trebuit sa aplice fara intarziere reformele economice dure de care economia, dupa ani de recesiune, avea urgenta nevoie. Aceste reforme au intarziat. S-a spus atunci, si avem motive sa spunem ca era adevarat, ca de undeva cineva a amenintat ca in pragul iernii populatia nu avea sa suporte aceste reforme si ca exista pericolul unor miscari destabilizatoare. Trebuie asteptat pana in primavara. De fapt, acest zvon era el insusi o fabricatie. De astfel de manipulari nu am scapat nici pana azi. In primavara, cabinetul Ciorbea se gasea deja in prada unor conflicte interne, capacitatea lui de actiune era masiv franata. Reformele s-au subtiat, au intrat la apa. Entuziasmul scadea. Conventia ea insasi era macinata de conflicte interne, provocate de susceptibilitati ranite, de intrigi obscure. A urmat, dupa un an si jumatate, guvernul Radu Vasile, cu ezitari si gafe proverbiale. Care a trebuit sa gestioneze o noua mineriada, si a reusit. Lupta contra coruptiei, dusa in tot acest timp, a inregistrat succese, dar hidrele cu multe capete se refac…
In tot acest timp, romanii au ramas cu senzatia ca ceva se juca in culise, ca exercitarea democratica a puterii era sabotata de forte obscure.
A venit, in fine, in ultimul an, cabinetul Isarescu. El a fost eficace. Recesiunea s-a oprit, a inceput cresterea economica. Disputele interne continuau insa, in mod pagubos. Conventia a incetat, practic, sa mai existe. Dezamagirea plutea in aer.
… Romania anilor 1990-1996, a primei perioade Iliescu (a guvernelor succesive Roman, Stolojan, Vacaroiu), avusese o orientare internationala de stat postsovietic. Romania era preocupata in primul rand de relatia cu URSS, de „buna vecinatate” cu Iugoslavia si Serbia lui Milosevici, careia i-a dat, pe ascuns, dar cu perseverenta, ajutor, mai ales in razboiul din Bosnia, de pilda prin favorizarea traficului de benzina. Orientarea proeuropeana lipsea sau era mai mult verbala. Pe vremea administratiei Constantinescu, angajamentul clar al Romaniei in razboiul din Kosovo, initierea negocierilor de aderare la NATO si la Uniunea europeana au creat o situatie ireversibila. Cand a recastigat puterea, la sfarsitul anului 2000, noul regim Iliescu-Nastase a fost pus in fata unei situatii de fapt. Linia politica a tarii era trasata in mod ireversibil, pentru o lunga perioada de timp.
Sentimentul popular fata de CDR a fost amestecat. Lumea nadajduia intr-o minune care nu s-a produs (minunile sunt rare). Efectivele politice, tehnice care s-au mobilizat de partea Conventiei au fost insuficiente, alcatuite majoritar din oameni varstnici. Au functionat bine doar susceptibilitatile, combinatiile bazate pe neincredere, orgoliile ranite. Lumea a avut sentimentul ca s-au pierdut timp, ocazii – si lumea avea dreptate.
Dar nu e mai putin adevarat ca orientarea tarii a fost corecta, indrazneata pentru epoca. Acest lucru nu trebuie uitat in nici un chip.
… Zece ani au trecut. Suntem la mijlocul unui alt mandat parlamentar de centru-dreapta. Asistam la dezbinari interne ale Aliantei D.A. si ne temem ca aceasta va urma soarta CDR. Din nou exista impresia unor manipulari abile din umbra. Ceasul nu sunase atunci, dupa cum si azi instaurarea unui regim in mod autentic bazat pe societatea civila ramane inca un deziderat.
