Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a reuşit în 2006, pentru o scurtă perioadă, să elimine imunitatea miniştrilor. Atunci ( ca şi acum, din păcate) cercetarea şi arestarea miniştrilor era mult îngreunată deoarece era nevoie de aviz special fie de la preşedinţie, fie de la camera parlamentară în cazul miniştrilor -parlamentari. Parchetul trebuia să trimită dosarul cu toate probele la Parlament (sau preşedinţie) pentru a obţine avizul de cercetare, iar discuţiile pe aceste probe se prelungeau luni de zile.
Monica Macovei a reuşit să elimine această imunitate care tergiversa instrumentarea faptelor ilegale sâvârşite de demnitari şi care împiedica percheziţiile, reţinerea şi arestarea preventivă . Reacţiile parlamentarilor, în special a celor de la PSD vizaţi în anchetele penale de atunci, au fost dure, Monica Macovei fiind atacată extrem de agresiv. Refrenul preferat atunci era ” demiterea Monicăi Macovei”. Însă, reuşitele Monicăi Macovei au fost mereu lăudate de cancelariile occidentale. Ultima laudă a venit astăzi, de la ambasadorul SUA , Mark Gitenstein, care spus că Monica Macovei este mentorul său şi că ea este prima persoană pe care o sună atunci când vrea să afle pentru ce trebuie să pledeze când vorbeşte despre reforma Justiţiei din România.Adevarata reformarea a Romăniei va începe abia atunci când nu vor exista imunităţi pentru demnitari. Abia atunci se poate vorbi de reformarea completă a României. Rezultatele micii reforme (fie ea şi temporară) Macovei au apărut imediat : atunci au fost trimişi în judecată cu rapiditate fostul premier Adrian Năstase foştii miniştri Miron Mitrea, Szolt Nagy, Codruţ Şereş, Şerban Mihăilescu etc. Cei vizaţi de aceste dosare au sesizat Curtea Constituţională, cerându-şi înapoi imunitatea, iar această instanţă le-a redat-o. Din această cauză multe din dosarele înalţilor demnitari mai sus-amintiţi, aflate în judecată la Înalta Curte, au fost retrimise la Parchet, unde s-a început ancheta de la zero. Procurorii au refăcut dosarele, le-au trimis din nou în judecată. Însă ,unele fapte s-au prescris, dosarele fiind închise, iar altele în care şi acum se judecă fapte din 2001-2004, se află aproape de prescripţie, între care şi în cazul lui Năstase.
Societatea civilă a militat pentru eliminarea imunităţilor , însă parlamentarii şi-au apărat cu dinţii acest privilegiu. Cum parlamentarii fac legile, se poate spune că în realitate, prin apărarea imunităţii prevăzute special în Constituţie, scopul principal al aleşilor neamului a fost şi este să-şi facă averi prin activităţi nelegale şi să le apere de confiscarea extinsă.
Cazul Boldea ilustrează din plin motivele pentru care cei mai mulţi parlamentari ţin cu dinţii de imunitate.
Imunitatea nu poate fi uşor eliminată deoarece este bine înfiptă în Constituţie, inclusiv în varianta adoptată pe vremea fostului premier Năstase. Dacă însă parlamentarii chiar vor să elimine situaţii de genul BOLDEA, n-au decât să schimbe repede Constituţia, profitând că există deja un referendum ( din 2010 !) prin care poporul a cerut micşorarea numărului de parlamentari la cel mult 300 şi dispariţia uneia dintre camerele parlamentului. Cine îi împiedică pe parlamentari să facă ce cere poporul, iar în plus să elimine din Constituţie imunităţile şi să includă şi confiscarea extinsă a averilor ilegale?!
Vor parlamentarii actuali să facă aceste modificări? Nu, pentru că în continuare scopul lor este îmbogăţirea prin fapte penale.
Parlamentarilor le este mult mai uşor să dea vina fugii lui Boldea pe procurorul general Laura Codruţa Koveşi şi să-i ceară acesteia demisia, cum a făcut acum PSD.
I se reproşează procurorului general că lui Boldea procurorii nu i-au impus interdicţia de părăsire a tării. Avea însă vreun efect real această interdicţie? NU, pentru că la graniţă nu putea fi reţinut. Să zicem că exista această interdicţie, Boldea era oprit la punctul de trecere a Frontierei Giurgiu. Poliţistul de acolo i-ar fi luat deputatului paşaportul simplu ( Boldea are şi paşaport diplomatic, ce nu poate fi reţinut unui parlamentar protejat de imunitate). Apoi, poliţistul i-ar fi spus lui Boldea că nu are voie să părăsească ţara şi l-ar fi rugat frumos să nu plece. Dacă deputatul nu voia să-l asculte, avea poliţistul pârghii legislative să-l reţină? NU, pentru că reţinerea şi arestarea unui parlamentar sunt protejate de imunitate. Pentru a-l putea reţine, poliţistul avea nevoie de o hotărâre judecătorească, ce se obţine în urma ridicării imunităţii parlamerntare.
Şirul evenimentelor care au precedat fuga deputatului Boldea
>>>Vineri, 16 martie 2012, deputatul Boldea a fost audiat la DIICOT Galaţi, unde nu a vrut să dea declaraţii, dar a văzut acuzaţiile şi probele procurorilor.
>>>Sâmbătă,17 martie , parte din membrii grupului infracţional coordonat de Bolde au fost arestaţi. Deputatul, care este şi avocat, şi-a dat seama că se va cere arestarea sa ( principiul egalităţii de tratament) pentru că în acte procurorii l-au definit ca fiind liderul , coordonatorului grupului. Este ziua în care deputatul a părăsit ţara cu un autoturism, prin punctul de trecere a frontierea Giurgiu.
>>> Luni, 19 martie , DIICOT a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare
>>> Marţi, 20 martie , ora 17, 00 , Parlamentul a votat ridicarea imunităţii, avăzând percheziţiile reţinerea şi arestarea deputatului Boldea. La ora 19,00, Boldea era dat în consemn la frontieră. Abia din acest moment, Boldea putea fi oprit să treacă graniţa!
Primele informaţii oficiale despre plecarea lui Boldea din ţară s-au obţinut miercuri, 21 martie, ora 15:00. Potrivit acestor informaţii, Boldea a părăsit ţara la data de 17 martie ( sâmbătă) , traversând Bulgaria, după care a intrat pe teritoriul Turciei. A doua zi, adică pe 18 martie, la ora 21,03, Boldea a părăsit teritoriul Turciei îmbarcându-se într-o direcţie necunoscută.
Surse extrajudiciare spun însă că serviciile secrete româneşti, în colaborare cu partenerii externi, nu l-au slăbit din filaj pe deputatul român , iar la această oră se ştie cu exactitate unde este Boldea. Pentru a se putea cere reţinerea deputatului se aşteaptă aprobarea mandatului internaţional de arestare pe care trebuie să-l emită Înalta Curte.
