Nu avem alegeri prezidenţiale iminente, şi nici şeful statului nu are vreo intenţie să ne lase, şi cu toate astea asta a fost săptămîna liderilor, care se profilează deja pentru succesiune. Prin asta nu înţeleg neapărat succesiunea la fotoliul prezidenţial supraestimat şi onoarea de a ocupa palatul Cotroceni, cu candelabrele sale de cristal Mediaş şi pseudobiblioteca cu ale ei zeci de volume din enciclopedia teatrului în limba italiană. Ci pur şi simplu locurile centrale în crearea agendei şi formularea politicii, ca şi în atenţia publicului.
Ca să facem o evaluare a acestor lideri, a prestaţiei şi şanselor lor, trebuie să dăm la o parte tot fumul produs desopotrivă de ei şi de adversarii lor. Nici unul, dat nici unul nu apare la TV cu vreun ziarist independent, cu vreun analist de marcă sau cu vreun adversar, toţi dialoghează doar cu oameni de curte, şi asta nu îi pune pe niciunul într-o lumină bună sau clară. Şi cînd nu ne vorbesc direct e la fel de multă ceaţă. Într-un SF celebru, oamenii nu mai locuiesc demult pe pămînt, emigrînd în restul galaxiei, dar creaţiile lor literare au rămas în urmă : Alice în ţara minunilor, cei trei muşchetari şi Robinson Crusoe umblă de unii singuri pe planeta părăsită. Cam asta e şi impresia mea despre ţară după alegerile din decembrie trecut. Rezultatul e clar, campania e încheiată, dar creaţiile propagandistice continuă să bîntuie printre noi, mult mai vii şi mai puternice decît ce se întîmplă în realitate, pentru că sîntem o ţară subdezvoltată, în care nimeni nu citeşte statistici şi toată lumea se uită la televizor. În acest teatru de umbre- imediat, cîteva exemple- e greu să discerni ce se întîmplă.
Primul asemenea spectru care bîntuie printre noi este cel al lui Antonescu-dictatorul şi al eroicilor luptători pentru libertate din sînul partidului care i se opun. Doi au fost daţi afară săptămîna asta, plînşi ca nişte martiri pe la televiziunile taberei concurente. Luaţi de elan, ai noştri colegi nu au băgat de seamă că dnul Cherecheş, victima nr. 1, cîştigase premiul Traseistul anului acum doi ani pe romaniacurata.ro iar dl. Octavian Bot îl cîştigase chiar anul acesta. (şase partide), prin votul publicului. Ce să mai vorbim, nişte campioni ai moralităţii în politică şi rezistenţi ai integrităţii! Desigur, alta e situaţia cu Călin Popescu Tăriceanu, un om onorabil, dar nu am auzit să fi fost exclus dl. Tăriceanu, deşi evident că e folosit şi el contra lui Antonescu. E greu la noi să găseşti o întrebuinţare justă pentru oameni ca Tăriceanu sau Geoană, dar partidele inteligente trebuie să poată găsi ceva, în penuria asta de oameni, sîntem slab reprezentaţi în mari capitale şi pe la organizaţii internaţionale, de exemplu, dacă nu încăpeţi în ţară, dar chiar şi aici sînt convinsă că se pot găsi compromisuri şi partidele mature nu trebuie să îşi devore foştii lideri, ci să îi folosească just. Nu, dictatura nu e problema lui Antonescu, mai degrabă lipsa de autoritate în propriul său partid, faptul că pentru pacificare a trebuit să pună miniştri care nu fac cinste PNL. Antonescu va putea fi judecat complet numai după congres, cînd se va stabiliza şi va putea să arate vreo strategie pentru reconstruirea liberalismului. Deocamdată cu recruţi de mîntuială ca Marga sau Becali şi băieţi trecuţi prin toate ca Varujan (imediat l-a pus consilier pe Oprea de la Hidroelectrica şi a trebuit cenzurat de Ponta) nu i-a mers prea bine. Lipsa de conţinut se vede, chiar cînd interlocutorul e Victor Ciutacu sau unul pe acolo. Oricît de prost ar sta tabăra cealaltă, Antonescu nu se profilează ca succesorul numărul unu : destul să numărăm cîte teme pe agenda publică a pus el în acest început de an. În sfîrşit, să ne mulţumim că măcar a mai scos vreo două din cîte încerca să ne pună dl. Voiculescu…ş i să aşteptăm relnsarea PNL la congres şi după.
Cine face şi ţine agenda este, indiscutabil, premierul, omul nostru politic care a evoluat cel mai mult în ultimul an, cu trista paranteză de peste vară şi cu handicapurile mari ale începutului (Stănoiu, Năstase, plagiat). Orb să fie cineva să nu bage de seamă că, indiferent de motive (arivism, ipocrizie, duşmanii nu s-au zgîrcit cu presupunerile), Ponta se descurcă bine ca prim ministru, radiază siguranţă, a învăţat enorm şi are reacţii de o promptitudine de invidiat. Linia pe care şi-a fixat-o ca personalitate e justă, şi exprimată prin cîteva formulări memorabile ( „eu sînt pentru includeri, nu excluderi”, etc). Ponta şi-a pus partitura pe omul care se consultă, care cooperează, care e flexibil, omul raţiunii. Déjà pe aici sînt sigură că urlă îndignarea în unii din cei care citesc. Din păcate, vă înşelaţi cînd refuzaţi să vedeţi calităţile omului, care devine dintr-un talent o forţă. Îmi vine să spun că Năstase s-a orientat bine cînd l-a ales. Şi nu e vorba doar de calităţile de autopromovare ale lui Ponta, foarte vizibile la prezentarea bugetului (ce bună idee), ci şi de lucruri de fond. Deşi- sau tocmai pentru că a cîştigat cu 60%, Ponta a învăţat că e important să respecţi măcar liniile simbolice pe care le-ai fixat. De asta RAPPS e pus în situaţia de a publica în sfîrşit valorile chiriilor pe care i le cer eu aicea de trei ani, de asta parlamentarii ajung la Loganuri second hand şi garsoniere, de asta regula să pui oameni cît mai departe de domeniu ca să nu ajungă mafia la ei, de asta ideea de a debirocratiza şi de a unifica organismele de control, care operau mai mult ca un flagel pentru firme în interesul lor privat, decît al statului. Agenda e justă, culminînd cu numirea unui tehnocrat fără partid la buget. Şi tot pe ea se desenează şi liniile viitoare de conflict, între cei care au gîndit structura asta şi cei care vor încerca să aibă acces discriminatoriu la buget. Dacă luăm linia fundamentalistă că Ponta e un plagiator compromis pe viaţă şi îi lăsăm pe Voinea şi pe el singuri (cu ceva sprijin FMI, UE) să se lupte cu ăia, îmi e clar cine va fi mai tare. De asta, cu regretul că dezamăgesc pe toţi cei care au oroare de Ponta, inclusiv cultivată de mine ani de zile (nu am epurat De ce nu iau românii premiul Nobel de ce am scris despre el acum cîţiva ani, cînd era lătrătorul de serviciu al partidului), eu nu gîndesc aşa. Cred că e un efort vizibil de raţionalizare şi că acest efort merită sprijinit, cu recunoaştere dar şi strictă monitorizare. De asta, marţi în şedinţa Alianţei pentru o Românie curată, cu colegii de la Let”s do it, Romania, CJI, Salvaţi Bucureştiul, organizaţiile din sănătate, educaţie şi consiliul nostru jurnalistic am hotărît să începem monitorizarea Cartei Albe a Bunei Guvernări, la care USL a agreat acum exact un an, şi să facem rapoarte periodice asupra stadiului îndeplinirii ei. Problema rămîne, bineînţeles, justiţia şi dna Pivniceru. Acolo e zona cea mai controversată, şi nu mai deschid subiectul, poziţia mea e tot aceea – indiferent cine e în CSM, primul ministru nu trebuie să intre în polemică cu membrii CSM, nici ai CC, şi nici să tolereze ca presa de partid să îi tăvălească prin praf. Că Antenele nu sînt presă privată, ci după cum în mod anticipatibil şi corect a spus Cristi Preda în parlamentul european, sînt proprietatea unui om politic şef de partid şi membru în coaliţia guvernamentală. Ca atare, aici bilă neagră pentru liderii coaliţiei guvernamentale că public se luptă să pună mîna pe justiţie. S-o formulez aşa pentru dl. Ivan, charismaticul nou purtător de cuvînt al PSD : numiţi-mi dvs o altă ţară europeană în care o televiziune a unui lider aflat la putere şterge pe jos cu procurori, magistraţi şi judecători la Curtea Constituţională. Nu puteţi ? Păi atunci poate vă reconsideraţi strategia.
Hai să vedem puţin ce face opoziţia, unde agitaţia pentru succesorat e şi mai mare. Opoziţia nu face bine, din motivele pentru care nu făcea bine nici cînd era la putere, adică tot Băsescu, Udrea şi curtea sînt pe de o parte, cu ce au ei din servicii, şi partidul şi clientela pe cealaltă. Căutarea unui proxim pentru Băsescu, unul şi mai clar ca precedentul, nu s-a calmat -ultimul nume de sacrificat e Cristi Diaconescu- la fel lupta Blaga-MRU. Îmi pare rău să o spun, dar electoratul, cît a mai rămas, nu are ce alege din asta, ce vrea electoratul nu oferă nici una din cele două tabere. Sugerez însă o metodologie PDL, în măsura în care acolo o mai exista cineva detaşat şi lucid, care se poate gîndi la viitor separat de ordinele băsesciene transmise prin Sebi Lăzăroiu şi alţi ghinionişti manipulatori ai anilor trecuţi. Prima este că necesitatea mai stringentă nu este a unui candidat la prezidenţiale, ci a unui electorat. Cui se adresează în clipa asta PDL, în afară de foştii clienţi ? Care e acea bază socială pe care o va nemulţumi guvernarea actuală şi care e musai să caute repede o alternativă în altă parte ? Ca să răspundeţi la această întrebare fundamentală, ieşiţi mai întîi din aburii tot de voi creaţi că v-a bătut stînga. Nu există o stîngă de 70%, v-a bătut o alianţă stînga-dreapta, de asta a fost aşa mare, şi în alianţa asta stînga a cam venit la centru, după cum mă aşteptam s-a amînat renunţarea la cota unică, şi e greu de găsit terenul de contestare. Dar oricît de greu ar fi, de aici trebuie plecat, Al doilea lucru după ce o lămuriţi pe asta, dar numai după, este cum puteţi organiza nişte alegeri primare pentru lideri. Găsiţi un electorat, şi lăsaţi-l pe el să aleagă între voi, sau nu vă văd bine nici peste un an, nici peste trei. Şi nu uitaţi că Băsescu a fost popular că părea sincer şi dintr-o bucată, nu mai scoateţi făcături din buzunare, care par exact contrariul lui (adică elaboraţi şi ascunşi), de parcă chiar nu aţi înţeles nimic din ce face succesul la public. Ponta devine repede şi un lider de opinie publică redutabil, şi nimic contrafăcut nu îi va face faţă, nici chiar dacă nu e el candidatul tura asta, ci primul susţinător.
