Am revenit aceste zile din Republica Moldova. Aşa cum vă spuneam săptămâna trecută am mers să văd câteva sate din sudul Basarabiei. Da, marea parte a agricultorilor de aici nu-şi mai pot recupera investiţiile făcute. Şi aici nu vorbim de preţul muncii şi energiei consumate şi neplătite. Practic, nici jumătate din investiiţile făcute nu mai pot fi recuperate. De ce? Invazia mărfurilor foarte ieftine dinspre Ucraina, Turcia şi UE (în cazul dat- legumele). Ce înseamnă asta pentru un mic agricultor din satele Moldovei? Dezastru. Dacă nici celelalte produse pe care le creşte el nu vor reuşi să acopere investiţiile în următoarele luni însemnă că aceşti ultimi piloni ai brumei de bunăstare din satele de aici vor dispărea. Nu doar că vor avea nişte ani negri, pe minus, ci pur şi simplu aceşti oameni vor pleca la muncă în străinătate.
Practic, marea parte a satelor din Basarabia, ca şi a celor din România, în acest moment, sunt de fapt spaţii ale sărăciei şi subzistenţei. Ba mai mult, produc un anumit tip de regres social şi economic. Nu e neapărat din vina lor, ci din cauza acestui context social şi economic la nivel local şi global şi, mai ales, din lipsa unui proiect politic, economic şi social care să-i vizeze şi pe ei. Marea problemă în Republica Moldova, ca şi în România de altfel, este acest spaţiu rural. Ce facem cu zona rurală care a devenit un spaţiu al reproducerii sărăciei şi a subdezvoltării? Da, noi nu suntem ţări agricole, ci ţări rurale, ceea ce e o mare diferenţă.
Unul din procesele foarte importante care are loc în această epocă „postcomunistă” în R.M. este dez-urbanizarea.
Dezurbanizarea. Unul din factorii centrali ai modernizării a fost urbanizarea. Acest proces a fost urrnărit până şi în perioada sovietică, care încerca să transforme satul moldovenesc în “sat de tip orăşenesc”, cu o mulţime de elemente moderne de la tehnologie, la infrastructură şi servicii deloc specifice satului vechi (irigaţie, canalizaţie, spitale, grădiniţe, şcoli etc). În ultimii 25de ani, vedem însă un regres semnificativ. Practic, avem o creştere a spaţiului rural cu aproape 10%. Astăzi, există o populaţie rurală de peste 62%.
În mod normal, ar trebui să fie o ţară agrară. În realitate, avem o ţară, cum bine observă Victor Ciobanu, doar rurală.
Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că agricultura nu este un domeniu care să aducă profit, să susţină viaţa celor care trăiesc în spaţiul rural, ci maxim ce pot face aceşti oameni e să subziste. Din păcate, la presiunea imensă a pieţelor externe, nici acest lucru nu se mai poate realiza, satul devenind un garant al sărăciei şi subdezvoltării. Aş nuanţa câteva puncte.
Infrastructura şi administraţia. Avem în acest moment un număr imens de sate cu o infrastructură în continuă degradare şi o administraţie prea aglomerată. Acestea devin mult prea scumpe. “Din moment ce dorim să salvăm toate cele 1600 de sate, nu vom salva nici jumătate din ele. Oricât de dureros ar fi, trebuie să conştientizăm că pe toate nu le mai poţi duce în secolul 21, e prea scump, enorm de scump. De aceea, trebuie să ne focalizăm pe dezvoltarea anumitor centre urbane şi în jurul lor nişte zone rurale, dar redimensionate.” (sursa) Acest tip de sărăcie este prea scumpă.
Structura veniturilor. Deci, avem în acest moment 3 din 5 locuitori ai RM care trăiesc la țară. Structura veniturilor este aşa (via Victor Ciobanu)
- 31% – activitate salariată
- 20% – activitate agricolă individuală
- 21% – prestații sociale
- 20% – transferuri din afara țării
- Din cheltuieli – 80% se duc pe produse alimentare, locuință, îmbrăcăminte și sănătate.
- 0,7% – pentru învățământ…
Nu cred că cifrele s-au schimbat esențial între timp. Doar că numărul salariaților a scăzut sub 50.000. În aceste condiții, nu putem vorbi de producere agricolă. Țăranii își dau terenurile în arendă liderilor, care-s noua burghezie, și primesc la sfârșit de an produse în natură. Un fel de neo-feudalism. Majoritatea celor salariați sunt bugetari. Și atunci evident că nu suntem țară agrară. Suntem una rurală.
Aş mai adăuga aici faptul că 30% din populaţia aptă de muncă este plecată peste hotare. E bună comparaţia lui Ghenadie Ivașcenco pentru a înţelege tragedia situaţiei: „Moldova de astăzi, la 25 de ani de la proclamarea independenţei, arată ca o naţiune care trebuie refăcută după un război pe care l-a pierdut. Pentru că avem economia ruinată, avem undeva pe la 30% din populaţia aptă de muncă plecată. A propos, Germania, după Al Doilea Război Mondial, avea pierderi de 11% din populaţia activă, noi avem 30%. Şi suntem o naţiune cu moralul la pământ.” (sursa)
Structura socială conform veniturilor. Structura populației conform veniturilor e una dezastruoasă. Am publicat un studiu la această temă. Avem 1% oameni bogați, de la 3% până la 7% – clasa de mijloc, și restul săraci. Despre ce democraţie şi dezvoltare putem vorbi aici? Independenţă?
„De fapt, noi nici nu vorbim de o criză, noi vorbim de o depresiune, depresiune economică şi socială. Şi dacă să fac o comparaţie, spre exemplu, americanii spun că cea mai mare criză din toate timpurile este marea depresiune din anii 1929-1933, care a durat patru ani şi a adus o prăbuşire a PIB de 35%. La noi această monstruoasă depresiune durează 25 de ani şi a adus o prăbuşire a PIB cu 65%.” (sursa).
Revenim.
Citește și
