Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Pariul pierdut cu educația | OPINIE

Răzvan Orășanu Actualizat: 09.05.2017 - 15:29

Ar trebui să ne asumăm că prin gestiune dezastruoasă, prin neglijență criminală distrugem sistematic, programatic, viitorul unor generații fix în acest moment. Nu o singură generație, nu e așa, “de sacrificiu“, ca să vorbesc limba de lemn accesibilă diriguitorilor sistemului de educație actual, încremenit într-o paradigmă care nu mai era actuală nici la data concepției, prin anii ’80.

Share

Ar trebui să ne asumăm că prin gestiune dezastruoasă, prin neglijență criminală distrugem sistematic, programatic, viitorul unor generații fix în acest moment. Nu o singură generație, nu e așa, “de sacrificiu“, ca să vorbesc limba de lemn accesibilă diriguitorilor sistemului de educație actual, încremenit într-o paradigmă care nu mai era actuală nici la data concepției, prin anii ’80. Aceasta este marea strategie națională susținută momentan de toate entitățile responsabile – politice, administrative, până la nivel de unitate de învățământ. Pariul cu educația asumat de președinte este pe cale să fie pierdut, Ministerul Educației pornește din start, de niște ani deja, de la perspectiva că nici nu poate fi câștigat. Grupuri de lucru, workshop-uri, conferințe, paradigme, comitete, comiții – rezultatul este fix zero în ultimii 4-5 ani.

Doar în ultimele trei luni avem așa: în primul rând, dărâmarea criteriilor de competență pentru managementul școlilor, operate prin anularea unui ordin al vechiului ministru. Struțocămila prezentă este cu o parte din directorii de licee ajunși directori în urma unui concurs național, o altă parte puși politic și miluiți de partidul care trebuie. În al doilea rând, avem o desființare brutală a comisiilor de etică academică, de cercetare, restaurație completă în sistemul de educație. Pe la colțuri se vorbește și de plagiat la nivel înalt în sistemul actual, vă promit că fac săpături, mai ales că sunt persoana care a expus public și a demonstrat plagiatul penibilului fost ministru Ioan Mang. Noi nu suntem doar țara în care un fost ministru de Interne a fost jefuit (Cristi David), suntem și țara care a dat lumii singurul ministru plagiator al Educației din Uniunea Europeană. La o conferință organizată recent, cineva spunea că învățământul românesc este precum un telefon analog într-o epocă a smartphone-urilor, a telefoanelor 4G, telefoane care vor deveni în curând 5G.

La nivel universitar, situația e și mai dezastruoasă. Acele comisii de etică din universități în cârca cărora voia doamna ex-ministru Andronescu să pună foarte multe responsabilități pur și simplu func­ționează anormal. Scandalurile etice se întind preț de multe, foarte multe pagini de articole și dezvăluiri. Nu există încă vreun cadru didactic dibuit de aceste comisii – uneori nici minutele întrunirilor nu sunt disponibile atunci când o organizație neguvernamentală le cere. Cele mai penibile sunt academiile de securitate națională, cele care vor să construiască zisa securitate pe furt de cuvinte și poziția cârtiței atunci când sunt criticate sau vreun plagiat e făcut public. În ceea ce privește bugetele școlilor – cerute de Coaliția pentru Universități Curate de foarte multă vreme –, este o tăcere prelungă.

În fine, ultimul etaj – politicile publice în educație. Ca autor al unui manual de politici publice în educație, pot spune cinstit că nu există fizic mai mult de 20 de persoane capabile și interesate pentru politici publice în educație la nivel național, care să aibă abilitatea de a construi un program având ca temelie experiențe diverse anterioare în administrația publică și un aparat teoretic pus la punct. Dacă nu ne dăm copiii pe mâna unui chirurg începător, de ce ne dăm sistemul de educație pe mâna unora care primesc „bisturiul“ politicilor publice în mână pentru prima dată sau, mai rău, pe mâna unora care învață prin operația respectivă „aplicată“ copiilor? Ce e mai devastator, mai dăunător – claustrarea psihică produsă de un sistem expirat sau o zgaibă operată necorespunzător de un chirurg? Cum vi se pare, de pildă, refuzul sistematic de a vorbi despre analfabetismul funcțional, relevat de testele PISA, în proporție de 35-40% din populația elevilor de 15 ani?

Ar mai zice unii că rămân ONG-urile. Sunt zeci de pro­iecte inovative care func­ționează pe tărâmul îngust al respectivelor inițiative, dar arareori se transferă către politica publică. Sunt uneori inițiative locale, gen Iași, de care nu a auzit nimeni la Bucu­rești și invers. Iar Coaliția pentru Educație a spus așa, la o conferință pe care am moderat-o săptămâna trecută: „Pentru a face o coaliție, se pornește din momentul în care fiecare își ia o sabie și își taie pe lung stomacul, golindu-și în afară toate mațele și scoțând din măruntaiele respective toate impuritățile și depunerile negative stratificate în ani de zile. Abia apoi, după ce se trece peste orgolii și porniri negative, poate începe munca propriu-zisă de a construi o coaliție pentru educație“. Nu e foarte plastică descrierea, dar e foarte adevărată și arată resorturile problemelor – orgolii, depuneri stratificate, dificultăți de agregare a unei soluții coerente. Coaliția a propus un plan serios de reformare a sistemului – anume a se începe reforma de la profesor cu școli pentru profesori, cu măsurare de indicatori și, da, cu disponibilizări acolo unde nu există performanță.

La fel, Coaliția pentru Universități Curate a propus un plan similar pentru învățământul universitar – comisii de etică funcționale, criterii de selecție mai bune pentru dascăli și ancorarea întregului pachet într-o monitorizare independentă. Dacă toate aceste proiecte vor eșua, copiii noștri vor fi niște conserve închise mecanic într-un sistem descris de un cunoscător al sistemului drept unul „industrial“. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...