Intr-unul dintre comentariile cu care ma onoreaza un cititor survin cateva fapte, recoltate din actualitatea cotidiana a Romaniei, care nu merita sa fie trecute cu vederea. Ele reflecta in felul lor, succint, stupoarea instalata in cuget prin acumularea – bombardamentul – unor detalii procedurale, comportamentale, ba chiar rituale, din viata noastra politica si institutionala, de catre orice ins care ia in serios notiunile de stat de drept si democratie, constatand insa la tot pasul contradictiile dintre ceea ce se pretinde si ceea ce se intampla. Iata ce spune el: "Ma ingrijoreaza, pe langa multe alte lucruri din viata politica, dezvoltarea unui sindrom al lipsei de responsabilitate a demnitarului pus sa conduca un sector oarecare.
Faptul ca, in Politie, o echipa intreaga de la Constanta transferase informatiile institutiei in apartamentele proprii si, desi exista o directie proprie de control si prevenire, neregulile au fost descoperite din greseala de altii, ceea ce nu a presupus plecarea automata a demnitarului raspunzator, m-a mirat. Faptul ca, la CFR, un individ – mare sef, dar cu alti sefi deasupra – a facut parjol prin bugetul institutiei si cei de deasupra nu au stiut ce se intampla acolo m-a mirat. Faptul ca la Transporturi sunt slujbasi cu lefuri de 40.000 lei pe luna si nimeni nu stie, iar cand presa semnaleaza afla si ministrul, si se mira si face haz, si ramane tot ministru ma mira. Faptul ca toata lumea vede cum se duc banii pe apa sambetei din bugetul de stat pentru imaginea proprie si publicitatea unui sector total privat – turismul – si seful Guvernului nu-si pune intrebari ma mira.
Faptul ca Educatia si Sanatatea au ajuns sectoare batjocorite de toti si mai sunt oameni dispusi sa stea in fruntea unor astfel de institutii ma mira. Faptul ca avem un Minister al Agriculturii cu mai mult de 10 angajati, in conditiile in care de 20 de ani nu s-a facut nimic pentru taranul roman ma mira. Faptul ca avem un Minister pentru Tineret doar ca sa-i facem prezentarea unei distinse tinere este mult prea mult".
Fara indoiala, cetateanul are dreptate. Iar la selectia lui se pot adauga si alte evenimente mirabile. Salariile de top ale maharilor de la Interne, dezvaluite recentissim. Sau mediile de top obtinute nu de niste elevi sau de un liceu, ci de cate un judet intreg la examenele de bacalaureat abia incheiate. Nu poate fi vorba despre simple intamplari, ci de incalcari si abuzuri repetate, prezente la cele mai diverse niveluri, orchestrate cu mijloace foarte diverse, insa convergente, de puternicii – uriasi, medii sau mici – din fiecare sector al vietii economice si sociale.
Chiar daca, prin complexitate, problema nu poate fi solutionata printr-un raspuns scurt si expeditiv, de tip lozinca, rezolvarea ei necesitand mecanisme institutionale, temeiuri legale, vointa politica si capacitate de actiune redutabile, voi sublinia doar ca tuturor acestor abateri li se adauga si o dimensiune de continuitate istorica. Iata vocea unui politician calificat expunandu-si viziunea, contrapunand-o criticilor sai: "Cand nu voi mai fi, cand vor amuti clevetirile turmei careia i-am tulburat mersul, cand prostii si escrocii pe care i-am urat si combatut din toate puterile mele nu vor mai avea interes sa ma manjeasca cu balele lor, cand presa vanduta si spertarii ei care nu se pot impaca cu oamenii hotarati si cinstiti nu vor mai avea interes sa arunce umbra si suspiciune asupra mea, mi se va face, in fine, dreptate. (…) Oamenii de rea-credinta m-au acuzat de inconsecventa in politica, fiindca am cautat sa ma servesc de toate partidele ca sa-mi ating scopul.
Nu numai ca n-am fost inconsecvent, dar, dimpotriva, am fost in politica de o rara consecventa. Mi-am tras de la inceput o linie dreapta si nu m-am abatut de la ea. (…) Am trecut in cariera mea drept un mare sforar in politica, cand adevarul este ca «politica» nu m-a interesat niciodata (daca m-ar fi interesat, n-as fi asteptat varsta de 42 de ani sa ma amestec intr-insa) si ca toate abilitatile mele au constat intr-o absoluta sinceritate si intr-o exclusiva practicare a liniei drepte. N-am fost niciodata, nici o singura clipa, om de partid. Conceptia de partid m-a dezgustat totdeauna. Dar, intr-o tara fara opinie publica luminata, cu mase covarsitoare ignorante si gregare, am crezut ca nu ma pot lipsi de puterea partidelor si in folosul ideii mele m-am servit de toate sau, cel putin, am incercat sa ma servesc de toate. Cu nici un partid n-am putut sa ma inteleg, nici chiar cu cele pe care le-am creat, fiindca interese de ordin secundar le-au indepartat constant de crezul pe care-l slujeam eu".
Daca citatul de la inceputul acestui articol provine dintr-un comentariu scris cu nici o saptamana in urma, cel din final a fost scris catre sfarsitul anilor ’30 ai secolului trecut de catre Constantin Argetoianu. Dar ambele sunt teribil de actuale.
