Păcatul originar al democrației românești este mineriada din 13-15 iunie 1990. Democrația românească este bolnavă pentru că s-a născut în urmă cu 25 de ani din violență, minciună, manipulare și teroare în formă pură. 13-15 iunie este momentul în care Securitatea și-a luat țara temporar pierdută în decembrie 89 înapoi și de atunci nu facem decât să plătim prețul. Aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat atunci nu trebuie să fie un demers istoric ci o operațiune de curățire a României de azi prin pedepsirea celor vinovați.
Știm că în dimineața zilei de 13 iunie, la ora 4.00 dimineața, în Piață nu mai erau decât o mână de oameni și câteva corturi ale greviștilor foamei. Fenomenul intrase în declin după alegerile de la 20 mai, Liga Studenților se retrăsese. La Arhitectură, studenții lucrau febril la proiectele de sfârșit de an, complet neștiutori de ceea ce se întâmpla la doi pași de ei. Mare greșeală, pentru că în numai câteva minute poliția a descins din dube în Piața liniștită și au declanșat iadul. I-au atacat cu brutalitate pe cei câțiva oameni aflați în piață, au rupt și răvășit corturile și pentru că „recolta” de „dușmani ai poporului” era prea săracă, au intrat în Facultatea de Arhitectură și i-au smuls pe studenți din fața planșelor.
Știm că la ora 9.00 au apărut în Piață, încolonați, muncitorii de la IMGB, care strigau „IMGB face ordine” și „Moarte Intelectualilor!”.
Știm că vestea despre brutalitatea complet nenecesară a poliției și despre arestarea câtorva zeci de oameni nevinovați despre a căror soartă nimeni nu știa nimic s-a răspândit suspect de repede, după cum s-au răspândit și zvonuri teribile despre ce li se întâmplase acestora. Într-o perioadă în care nu exista nici telefon mobil, nici Internet, zvonurile reprezentau un mijloc de manipulare extrem de eficientă a maselor. Care mase s-au deplasat alarmate la Poliție și la Ministerul de Interne pentru a cere informații și socoteală despre soarta arestaților.
Știm că aceste clădiri erau suspect de slab păzite când au fost atacate. Știm că un general de poliție îi cere ministrului de Interne: „Vă rog să-l informaţi-l pe domnul preşedinte. Dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înţelegerea! Vă rog să informaţi.” Știm că „informația” potrivit căreia demonstranții „au ridicat steagul verde, legionar” deasupra Ministerului de Interne a fost o minciună sfruntată. Știm că întreruperea emisiunii Televiziunii Române nu a fost necesară.
Știm, din propriile mărturii, că minerii au primit la sosirea la București pachete cu mâncare pregătite dinainte și aduse cu mașini la gara Băneasa. Acest detaliu este suficient pentru a demonta pretenția lui Iliescu că a fost vorba de o mișcare spontană. Patru trenuri pline cu mineri nu pot pleca „spontan” din Valea Jiului spre București. Cineva a organizat logistica mineriadei: transport, hrană, apă cazarea de la Romexpo și Sala Polivalentă, etc. Cine sunt acești cineva?
Știm că o dată sosiți în București în zorii zilei de 14, Ion Iliescu i-a îndemnat direct să meargă și să curețe Piața Universității, din balconul Palatului Victoria. Știm că după aceea, o parte dintre ei au mers în Piață unde au declanșat teroarea asupra trecătorilor. Teroare în formă pură cu femei și copii de liceu bătuți cu bestialitate doar pentru că se întâmpla să fie în zonă. Știm că alte grupe de mineri au mers sub conducerea unor lideri misterioși (toată lumea a vorbit despre ofițeri SRI, dar nimeni nu și i-a asumat) la sediile Partidelor istorice, la sediile ziarelor de opoziție (inclusiv al acestui ziar, unde minerii au devastat redacția și au bătut pe cine au prins), la locuințele liderilor opoziției precum Ion Rațiu dar mai știm și că oameni simpli, care trecuseră prin Piață sau făcuseră vreun comentariu favorabil Pieței Universității au fost ridicați din casele lor de mineri și polițiști, ceea ce este chiar mai grav decât devastarea casei lui Ion Rațiu. Rațiu era o figură publică, dar arestarea unor necunoscuți din casele lor, fără mandat și fără justificare demonstrează că au existat liste alcătuite dinainte ale unor ținte ale campaniei de represiune și ipso facto un plan de represiune.
Nu știm numărul real al victimelor mineriadei dar știm că nevinovații bătuți până la inconștientă aruncați de mineri în dubele poliției au fost duși la baza militară de la Măgurele unde au fost ținuți în arest, unii dintre ei două luni, până la mijlocul lunii august, unde au fost „anchetați” de procurorii fideli regimului. Știm că un procuror care a refuzat să participe la această mascaradă sinistră de Justiție și a cerut pedepsirea acelor procurori care au participat este singurul om din România descris astăzi drept „fost procuror comunist”. Numele său este Monica Macovei.
Știm că atunci a început primul exod al celor mai buni români către Occident și că de atunci România a rămas o țară sfâșiată, dominată de o „elită” securisto-comunistă care a scos România de pe orbita civilizației occidentale pentru 15 ani și patronează actualul sistem al corupției generalizate. Dacă Victor Ponta este o aberație națională acest lucru se întâmplă pentru că Victor Ponta nu este decât o excrescență a cancerului sădit în inima României în 13-15 iunie 1990.
Cineva trebuie să plătească pentru această nenorocire de acum 25 de ani, în frunte cu Ion Iliescu, altfel nu vom fi niciodată întregi.
