Poate ca cea mai dureroasa intrebare pentru elevi si pentru parintii lor este de ce nu s-a facut reforma in invatamant, de 26 de ani incoace. Daca stai de vorba cu profesorii, ei iti spun ca altcineva, nu se stie de pe ce “planeta”, nu a vrut sub niciun chip reformarea din temelii a scolii romanesti. De fiecare data am auzit acest motiv din partea celor cu care am stat de vorba, fie ca erau dascali din Capitala, fie din cine stie ce alta parte a tarii. Nimeni din sistem nu poate indica totusi o anumita sursa a piedicilor in calea schimbarii.
La mijlocul anilor ’90, din cate imi amintesc, fusese adus in atentia publica un studiu asupra invatamantului nostru, aratandu-se atat lipsurile, cat si partile bune, dar in special ce si cum ar trebui modificat. Parea sa fie un bun inceput. Se pusese un anumit diagnostic, nu stiu daca era cel corect, dar macar aveam de-a face cu un prim pas catre etapa urmatoare. Reforma. O etapa care nu a mai venit.
Scriu aceste randuri in contextul in care presa vuieste, de cateva zile, pe seama elevului care a cazut in genunchi in fata profesorului sau. Dupa ce cadrul didactic ar fi lansat ideea ca acela care vrea o medie mai mare sa se umileasca pentru asta. Nu stiu ce s-a intamplat in acel liceu din Bucuresti, dar banuiesc ca o ancheta a responsabililor in Educatie ar trebui sa lamureasca intocmai cazul acesta. Cert este un lucru. Pe mine nu ma mira acest fapt. Putregaiul din invatamantul romanesc este atat de mare, incat noul “episod” e doar o picatura intr-un ocean de mizerie.
Scoala romaneasca a incetat demult sa mai fie scoala, in adevaratul sens al cuvantului, asa cum o caracteriza Nicolae Iorga. Adica locul in care, dincolo de a se invata carte, sunt modelate caractere. Suntem la ani-lumina, azi, de acest deziderat. Am cunoscut profesori adevarati. Am scris despre gandurile si destinul lor. Erau oameni care traisera o viata cu catalogul in fata ochilor. Toti mi-au spus un lucru esential, ce inseamna cu adevarat sa fii dascal. Cea mai mare calitate este iubirea pentru elevi. Sa-i tratezi pe copiii de la scoala ca si cum ar fi copiii tai, de acasa. Ma intorc pentru moment la profesorul din Bucuresti acuzat ca le-a cerut elevilor sa stea in genunchi pentru medii mai mari, si ma intreb daca nu cumva s-a comportat la scoala asa cum o face si acasa, cu proprii lui copii.
Sunt convins ca in scoala romaneasca inca mai exista oameni de calitate, si profesionala, si in privinta caracterului, care au rezistat tuturor tentatiilor specifice fabricii de diplome ori politicianismului de doi bani. Ca urmare, incetati sa mai intoarceti capul atunci cand vedeti colegi de breasla care fac de rusine, in toate felurile posibile, aceasta meserie. Nobila si totodata grea! Pentru ca nu se lucreaza cu lemne sau cu metal, ci cu suflete. Si in special cu suflete de-o schioapa, care pot fi ranite sau pervertite iremediabil, prin conduita, mentalitati sau interese meschine.
Din acest punct ar trebui sa plece, in sfarsit, reforma in invatamant. De la reactia oamenilor din sistem. Daca veti lua atitudine impotriva imposturii, ar fi ca si cum i-ati apara pe copiii vostri. Astept asadar dovada unei lectii supreme, in fata elevilor de la care si voi, dascalii, ar trebui sa primiti note. Lectia respectului de sine.
