Rusinoasa zi de 29 septembrie 2005, cand, asa cum a revelat colegul nostru Catalin Antohe, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat pe sest modificarea a 72 de planuri urbanistice de zona, la gramada, in unanimitate si fara nici o dezbatere, ridica problema daca Romania este cu adevarat un stat de drept. Caci nu este suficient ca alesii sa fie desemnati pe cale democratica. Este necesar si ca acesti alesi sa-si si faca datoria fata de alegatori, adica sa fie dedicati sarcinii pentru care au fost desemnati, aceea de a examina cu buna-credinta fiecare din proiectele care le-au fost supuse. Este fals ca buna-credinta si corectitudinea nu se pot masura. Intr-o asemenea imprejurare, cand legi de o importanta deosebita pentru viitorul Capitalei fac obiectul unei adevarate lovituri administrative, consilierii nu au dreptul sa spuna ca au fost pacaliti, hipnotizati. De fapt, au votat ca niste adevarati deputati comunisti de pe vremuri, fiindca li s-a cerut s-o faca. Faptul ca acest vot a fost transpartinic, unind intr-o sublima unanimitate a tembelismului toate grupurile politice, ar dovedi inca o data ca partidele nu se delimiteaza intre ele, ca diferentele sunt putin marcate, iar membrii unor formatii diferite sunt gata sa actioneze in comun daca interesul oligarhiei o cere.
Ca este asa o dovedeste si recenta decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei. Deciziile CCR nu pot fi atacate. Traim, in fapt daca nu in drept, intr-un regim autoritar in care judecatorii CCR controleaza activitatea politica. Recent, CCR a hotarat ca subcomisiile camerelor au acces integral la dosarele deputatilor pentru care justitia a cerut ridicarea imunitatii parlamentare. Cu toate acestea, un principiu elementar al dreptului constitutional spune ca puterile in stat sunt separate. Acest principiu este incalcat prin decizia CCR, deoarece subcomisia parlamentara care va examina dosarele va avea acces la integralitatea continutului lor. Dar este un principiu de drept ca, in faza de instructie, doar procurorii si avocatii au acces la dosar. Un fundament al statului de drept, separarea puterilor in stat, este prin urmare atacat chiar de instanta judecatoreasca suprema, CCR, de vreme ce un organ legislativ – Parlamentul – capata o functie judecatoreasca pentru care nu este nici competent, nici autorizat.
Daca urmarim peripetiile dosarelor demnitarilor nostri, imposibilitatea de fapt ca ele sa ajunga in fata instantei, prin tot soiul de manevre dilatorii (taraganari), nu putem sa nu facem o serie de ipoteze. Cea dintai este ca acesti demintari se simt vinovati si incearca sa scape de un proces compromitator. Al doilea, dimpotriva, ca ei stiu ca justitia nu este obiectiva si se tem de o decizie nedreapta. Respingerea de catre tribunale a unor dosare pentru vicii de forma ridica de asemenea suspiciunea ca organele de ancheta nu sunt suficient de pregatite sau, dimpotriva, comit voit greseli spre a anula propriile dosare. Dar, oricare ar fi adevarul, una singura este concluzia: justitia, la noi, nu functioneaza.
Dupa cum nu functioneaza nici etica si stim foarte bine ca fara o corectitudine minima legile sunt neputincioase. Nu putem fi convinsi de declaratiile repetate ale politicienilor, care sustin ca partidele politice reprezinta pozitii independente unul fata de celalalt. Asemenea declaratii sunt facute pentru a atrage membrii si pentru a da un sentiment de siguranta aparatelor de partid. In realitate, ceea ce actioneaza sunt relatiile informale bazate pe nasii si cumetrii, care sunt transpartinice. Pe plan local, membri diferitelor partide se inteleg, iar conflictele survin accidental, atunci cand anumite conventii informale sunt rupte.
Un stat formal democratic poate ascunde o oligarhie, iar aceasta nu poate fi un stat de drept. Democratia inseamna alegeri libere. Dar pentru ca statul sa functioneze ca un stat de drept este necesar ca justitia sa fie eficienta si separata de celelalte puteri, este necesar ca alesii sa-si faca datoria si sa voteze in deplina cunostinta de cauza. O oligarhie nu poate fi considerata un stat de drept.
Opinia publica simte, in mod mai mult sau mai putin confuz, care este situatia. Domneste o nemultumire generala. Pentru moment, solutiile alternative (PRM mai de mult, PNG, PIN mai de curand) nu au convins. Cu exceptia PNTCD (care esueaza lamentabil, ajungand la o alianta locala cu dl Becali), partidele emergente dupa schimbarea din 1989 se mentin la putere. Daca aceasta criza, care este una de sistem, va continua, tentatia pentru o formatie totalitara va creste si, cu timpul, chiar se va impune. si UE nu va putea face nimic pentru a o impiedica. Iar exemplele vecine nu lipsesc (Rusia). Numai ca regimurile dictatoriale nu sunt nici ele state de drept. Acolo chiar legea este nedreapta. Sa nu ne trezim prea tarziu.
