Poti sa ai un Parlament cu o larga majoritate iresponsabila din punct de vedere fiscal? Aceasta noua intrebare la radio Erevan s-a pus cu ocazia adoptarii legii pensiilor PSD-PNL, care a trecut initial fara voturi impotriva, intoarsa fiind temporar din drum de catre presedintele Traian Basescu. Raspuns: daca e iresponsabil in general, de ce ar face exceptie domeniul fiscal? Numai pentru ca aici le putem dovedi mai usor ca 1 si cu 1 fac 2, iar noi putem plati doar 1? Daca poate declansa referedumuri de demitere pentru presedinte fara motive constitutionale, daca poate adopta legi care-i ajuta pe contrabandisti, daca poate produce legi inaplicabile, lasand curtile de justitie sa se descurce cu ele, de ce sa nu treaca o lege ca fiecare ou va avea de aici inainte doua galbenusuri? Numai pentru ca finantistii se opun? Numai pentru ca e iresponsabil ca pui pe guvernul din 2008 povara inventarii celui de-al doilea galbenus? Legea pensiilor arata profundul pesimism al celor doua partide care au dat-o. Nici unul nu crede ca va ajunge la guvernare in 2008, din acest motiv opereaza cu gaura din covrig si lasa mostenire la urmasi gaura neagra care se va crea cu aceasta ocazie.
Parlamentarii nostri nu sunt prosti, cel putin nu majoritatea. Calatoresc si mai vad cum functioneaza alte tari. Cum e cu putinta sa se intample asemenea lucruri, ca un proiect fara o estimare financiara, fara nici un studiu de evaluare, depus de un oarecare si dezaprobat chiar de finantistii din partidele care l-au sustinut sa ajunga lege, cand de cativa ani nici cel mai mic fleac de ordonanta nu poate trece fara fisa de politici publice in care trebuie sa precizezi expres sursele bugetare? M-am gandit ca au vrut pur si simplu, din teribilism, sa-l provoace pe Basescu, sa aiba de ales intre a fi responsabil, dar a pierde simpatia pensionarilor, sau a fi iresponsabil si populist ca ei (bravo lui, nu a fost asa). Responsabilitatea financiara e baza actului guvernarii, mai ales cand ai semnat un tratat de integrare care iti ia libertatea de a trai pe datorie. Fara nici o discutie despre forme alternative de ajutor, care s-ar fi bazat pe bugete mai sanatoase decat cel de pensii, de la transport gratuit complet la medicamente gratuite pentru pensionari, trecem o lege din start lasata mostenire viitorului guvern sa se spele cu ea pe cap.
Putem spera sa mai profesionalizam vreodata clasa noastra politica? La inceput am crezut ca e o chestiune de training. Unul dintre primele proiecte ale SAR a fost o academie a parlamentarilor. Interesul lor s-a deplasat repede pe chestiuni strict electorale, ca si la trainingurile pe care le fac fundatiile straine. Niciodata nu discuta politici publice sau chestii de program la asemenea traininguri, ci numai cum sa vinzi la public marfa pe care nu o ai. Fundatia pentru Pluralism a organizat ani de zile o scoala a tinerilor lideri. Nu stiu pe nimeni in politica de varf sa fi absolvit asemenea scoli, singurii absolventi mai buni au plecat in strainatate sau au pierdut competitia la ei in partid. In 2004 am organizat o serie de dezbateri cu partidele si partenerii sociali pe toate temele serioase de doctrine si programe. Lasa ca nu a prea a fost presa si putini ziaristi s-au ostenit sa scrie ce vor face partidele odata ajunse la guvernare, desi cred ca publicul era interesat, dar politicienii care au venit sa prezinte punctul de vedere al partidelor lor, lucrat de ei, bun, rau, cum a fost, nu au ajuns ministri si nici secretari de stat prin domeniile lor. Exceptiile sunt Mona Musca si Varujan Vosganian, si nu vreau sa ma pronunt asupra calitatii ministeriatelor lor. Liderii de sindicat mi s-au parut adesea mai competenti ca viitorii ministri, dar nimeni nu vorbeste cu ei decat la greve. M-am bucurat ca proiectul SAR cu cota unica a intrat in programul Aliantei, dar mai bine era daca in final cota era fixata la 18% si se faceau niste studii de impact mai serioase etc. Una peste alta, totul e de o improvizatie si o lipsa de profesionalism greu de conceput.
De ce? Daca un student nu invata, sunt doua posibilitati. Ori e prost, ori stie ca va merge si asa. Ma uit de ani de zile cum scade calitatea in invatamantul superior romanesc, desi studentii nu sunt deloc mai prosti, dimpotriva. Motivul este ca universitatile fiind evaluate dupa cati absolventi termina, studentii nu mai au de ce sa invete, ca tot trec. Cam pe aici se invarte si dilema repetentilor din Parlament. Putem sa transformam scolile de vara in cursuri hard de finante publice, ca nu va servi la nimic. Climatul de brambureala si iresponsabilitate e profitabil, e mult mai usor sa strecori in el interese personale sau de grup, care ar sari in ochi daca ai avea o politica publica farmaceutic ordonata. Haosul e profitabil coruptiei. si asta nu o putem rezolva prin training, si nici daca vom continua ca dinafara sa facem programele partidelor politice sau studiile de evaluare la legi importante. Parlamentarii sunt incapabili pentru ca sunt corupti, nu au ajuns corupti ca, vezi Doamne, sunt incapabili sa socoteasca ca daca ai doua galbenusuri de dat nu le poti da la trei oameni. Sa nu-i subestimam.
Toata problema bunei guvernari la noi se invarte in jurul dificultatii de a responsabiliza adunarile noastre legislative, ca e vorba de Parlament sau de Consiliul Municipiului Bucuresti. Daca o responsabilizam, o si profesionalizam. Primarii, care mi se par cei mai profesionisti dintre politicieni, au evoluat si sunt mai buni decat erau. Nu toti, dar cei care nu sunt nu vor fi realesi. Pana nu facem la fel si cu parlamentarii, pana nu mai cade vreun partid iresponsabil de tot la fund, cum a fost cu PNTCD, politica noastra publica va continua sa fie periculoasa pentru bugetul tarii si profitabila doar pentru bugete private.
Alina Mungiu-Pippidi este presedinte fondator al SAR si cercetator asociat al Colegiului St. Antonys din Oxford