În sfârşit, e alarmă la cel mai înalt nivel în legătură cu fondurile europene. Stăteam prost de la început, dar durează ceva ciclul de politici la noi, până intră ceva pe agenda de urgenţe. Adică până când se enervează Traian Băsescu, care dă ordin în jos să se facă ceva. Moment în care Emil Boc face ceva, adică numeşte pe cineva să se ocupe de problemă.
Săracii ONG-işti se agită de câţiva ani, au făcut şi o coaliţie pentru fonduri europene, au scris scrisori, au dat soluţii. Dar nu era o urgenţă. Se spunea să stăm liniştiţi, să ne uităm la sumele contractate, nu la alea chiar cheltuite. Apoi să ne uităm în jur, nici alţii nu stăteau bine când erau la vârsta noastră după integrare. Acum au rămas fără justificări. Pentru că de oriunde te uiţi stăm prost.
Care sunt soluţiile? Acum e pe agendă una mare şi tare: facem Minister al Fondurilor. Facem minister de coordonare. Avem deja multe autorităţi de coordonare care nu pot coordona pe nimeni, abia se coordonează pe sine. Cel mai bun exemplu: Secretariatul General al Guvernului. SGG e foarte bun să se ocupe de fleacuri sau să împartă vile la demnitari. Doar să fie Centrul Guvernului aşa cum au premierii puternici prin Occident nu are timp să fie. Dacă fondurile europene sunt prioritate zero şi e nevoie de coordonare, atunci la SGG ar trebui să se facă. Dar slabă speranţă. Deci, minister separat. Evident, depinde pe cine numim acolo. O să fie un om puternic politic, capabil să-i şutuiască pe alţii din alte instituţii? Atunci rezolvăm câteva probleme pe termen scurt.
Pe termen lung? Ce înseamnă pe termen lung? Cred că ar fi cazul să tragem puţin aer în piept şi să ne recunoaştem înfrângerea: exerciţiul financiar 2007-2013 e compromis pentru noi. Nu putem schimba mare lucru acum. E prea târziu. Vom şurubări puţin sistemul, vom da nişte şuturi în fund de la nivel politic înalt, vom cârpi, vom spoi, dar nu vom putea schimba mare lucru. E un eşec sistemic. E bine deci să facem minister, să-l facem puternic. Dar, dacă tot ne apucăm să schimbăm, haideţi să schimbăm mai mult cu ochii spre următorul exerciţiu financiar, cel care începe după 2013. Şi ca să aibă impact, nu trebuie doar să şurubărim o căruţă stricată, ci să luăm puţină distanţă, să ne scărpinăm la ceafă şi să comandăm ceva tractor modern care să ne scoată din drum. Adică să gândim inovator şi plecând de la eşecurile majore actuale.
Care sunt acelea? Cel mai mare este obsesia pentru hârtii în loc de concentrare pe analiza de risc. Aplicaţiile pentru bani europeni au devenit la noi o fugă după hârtii irelevante. E îngrozitor ce se întâmplă acolo. E o combinaţie perfect vicioasă între birocraţia europeană şi birocraţia noastră otomană. Vrei să cumperi stupi din bani europeni? Ar trebui să demonstrezi că ai un plan, că ştii cui să vinzi miere, că nu omori lumea cu produsul tău şi gata.
În practică, ca să iei banii respectivi trebuie să completezi formularul privind configuraţia corectă a stupilor, să aduci ştampila rotundă, dar neapărat aia rotundă, privind starea mediului înconjurător, să demonstrezi că salcâmii din zonă vor accepta polenizarea albinelor tale, preferabil printr-o stampilă pătrată, dar neapărat din aia pătrată, care ştampilă se găseşte numai la camera 54 din celălalt capăt al oraşului şi pentru ea trebuie să completezi formularul 512 de la Autoritatea Naţională pentru Buna Înţelegere între Salcâmi şi Albine (ANBÎSA) din localitatea de domiciliu plus formularul 2156, pe care îl iei de la Agenţia Fitosanitară a localităţii unde e înscrisă firma, şi formularul 45 de la Casa de Pensii a bunicului vecinului care are salcâmii, fiecare dintre ele având un timbru fiscal separat care trebuie plătit la poştă. Aveţi grijă să aduceţi cazier care să demonstreze că nu sunteţi pedofil sau tâlhar, dar acesta expiră în 30 de zile, că poate între timp vă gândiţi să deveniţi pedofil sau tâlhar şi statul trebuie să certifice din nou faptul că totuşi încă nu aţi devenit pedofil sau tâlhar. Între timp, aplicaţia propriu-zisă va fi lucrată de o firmă de consultanţă pe care o veţi plăti din banii dumneavoastră plus procent din ce veţi câştiga ulte-rior. Ca să aveţi o şansă, trebuie să lucraţi cu firma nurorii şefului judeţean de la ANBÎSA.
După ce ai toate astea, trebuie să ceri bani de cofinanţare de la o bancă, pe care să o convingi că ai un plan şi că ştii cui să vinzi miere. Evident, acesta este un caz ipotetic. Şi profund relevant pentru multe alte cazuri reale. Care este elementul inutil? Toate respectivele ştampile şi ANBÎSA. Care e soluţia sistemică? Privatizarea managementului fondurilor europene. Dacă oamenii tot trec pe la bancă, de ce nu să externalizăm analiza dosarelor către bănci? Tot au departamente de fonduri europene, tot par că ştiu situaţia mai bine decât cei din administraţie. De ce să nu radem dintr-un foc o mulţime de instituţii intermediare care se ocupă de ordinea în pagină a ştampilelor pătrate faţă de cele rotunde?
Apoi e corupţia. Problemă mare, nu se va rezolva printr-un minister. Pur şi simplu, pentru administraţia noastră fondurile europene sunt un fel de petrol: o resursă naturală pentru care nu au muncit, dar care depinde de ştampila lor. Şi atunci oamenii se aşteaptă să le pice ceva. Ba chiar au ajuns la sentimentul că, dacă dau ceva proiect şi lor nu le iese nimic, e un fel de pierdere personală. Chiar suferă. Au pierdut ceva ce li se cuvenea. Problema asta nu se rezolvă decât prin desfiinţat de instituţii şi de ştampile. Când vin cu ideea asta, mi se spune: dar nu ne lasă Bruxellesul, ei au omologat instituţiile astea. Ştiţi, domnule Ghinea, ce efort a fost pentru noi să omologăm ANBÎSA la nivel european!? Da, ştiu. Şi nu merge, acum trebuie să murim cu ea de gât?
Omologarea. Asta e o chestie care le place la nebunie. O adoră. Ei sunt omologaţi de Bruxelles. Pentru ei, asta înseamnă că au primit de la Dumnezeu dreptul de a pune ştampilă. Dar dacă mergem la Bruxelles şi zicem: dragi reprezentanţi ai contribuabililor europeni, am fost fraieri când am cerut omologările alea, acum regretăm, am fost catastrofali, pierdem bani, haideţi să gândim împreună constructiv şi neortodox. Dacă băncile sunt mai bune decât statul la analiza dosarelor, haideţi să lăsăm băncile să facă asta. Statul doar zice da sau nu la ce a decis banca. S‑ar supăra ăia de la Bruxelles? Nu cred.
Apoi mai e chestia cu priorităţile. Am alocat mulţi bani la infrastructură. Nu ne-a ieşit. Dar avem zone unde chiar am absorbit fondurile. Haideţi să-i luăm de acolo să-i dăm dincolo. Aş, nu se poate. De ce? Nu merge cu Bruxellesul. Dar i-am întrebat serios, le-am adus argumente? Am încercat măcar? Nu. Şi uite aşa spunem pe faţă şi fără ruşine: aveam două milioane de euro bani europeni pentru turism, i-am spart pe gala de box cu Lucian Bute. Hai, nu vă enervaţi, că dacă nu îi dădeam pe box trebuia să îi dăm înapoi la Bruxelles. Aşa ne zice Rudel Obreja: nu-i puteam cheltui pe şcoli şi spitale, îi dădeam înapoi la UE, mai bine că mi i-aţi dat la firma mea. Apoi, acum citez exact că poate nu mă credeţi, tot din Rudel Obreja, acest gânditor european plenar: „Banii investiţi în această gală nu sunt publici, ci bani europeni. Nu sunt de utilitate publică”. Aha! Magistral! Dacă cei de la Bruxelles îi acceptă doamnei Udrea cheltuiala respectivă după declaraţii de genul acesta, atunci sunt boi şi merită să fie furaţi. Cum ziceam, ăştia tratează fondurile europene ca pe un fel de petrol: e gratis, stă acolo cuminte, iei din el ce şi cât îţi trebuie. Nu contează rata de absorbţie, contează cât furi din ce ai absorbit.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
