După aproape un an de la alegeri, guvernarea USL nu se poate lăuda cu prea multe împliniri: reîntregirea salariilor tăiate în 2010 a fost deja uitată, majorarea salariului minim a afectat prea puţine persoane, iar micşorarea TVA la produsele de panificaţie nu s-a prea simţit în buzunarele cetăţenilor.
Pe cealaltă coloană – a neîmplinirilor – avem mai ales insuccese politice: modificarea Constituţiei e amânată sine die; din regionalizare a rămas doar descentralizarea, dar şi asta nu “în baza unor dezbateri publice, în colaborare cu mass-media, ONG-uri şi alte instituţii publice interesate precum şi cu informarea permanentă şi corectă a cetăţenilor” (conform Programului de guvernare), ci prin asumarea răspunderii; despre necesara modificare a legilor electorale nici nu se mai discută. Intrarea în spaţiul Schengen e mai departe ca oricând, graţie eforturilor susţinute de a se obţine un raport MCV cât mai prost (împiedicarea anchetării unor parlamentari, ignorarea unor hotărâri judecătoreşti de incompatibilitate, comentarii ale unor demnitari asupra unor procese în desfăşurare). Angajamentele privind privatizările (Oltchim, CFR Marfă, Poşta Română) au fost sistematic încălcate, iar managementul privat al companiilor de stat a fost transformat într-o caricatură.
Cu toată această impresionantă (şi incompletă) listă de eşecuri, alianţa aflată la guvernare, USL, îşi păstrează, conform majorităţii sondajelor publicate, intenţia de vot de peste 60% în eventualitatea unor alegeri parlamentare. Asta, în condiţiile în care, de două luni, în marile (şi mai micile) oraşe ale ţării au loc proteste de stradă la care se cere, din ce în ce mai apăsat, demisia Guvernului. Altfel spus, Guvernul nu-şi atinge obiectivele asumate, este contestat în stradă dar îşi păstrează intact capitalul electoral – paradox ce se cere lămurit.
O primă explicaţie poate fi dată prin prisma agendei publice (subiect mai rar prezentat în sondajele publicate). Revizuirea Constituţiei, regionalizarea, acordul Schengen, privatizările, managementul companiilor de stat se află undeva la coada listei temelor care preocupă alegătorul. Pe primele locuri se află pensiile şi salariile (care, de bine de rău, au mai crescut, măcar în termeni nominali), preţurile (relativ stabile, în comparaţie cu alţi ani), locurile de muncă (rata şomajului e în general constantă şi relativ mică). Aşadar, Guvernul stă bine (sau se face că stă bine) la temele care preocupă majoritatea populaţiei; faptul că este repetent la subiecte care nu-s importante pentru cetăţeanul de rând nu are de ce să-i afecteze capitaluol electoral.
Tematica în jurul căreia se desfăşoară protestele contra exploatării prin cianurare a început să capete actualitate abia în ultimele luni. De fapt, atragerea atenţiei publicului, modificarea agendei, reprezintă unul dintre obiectivele oricărei manifestaţii de stradă. Partidele aflate la guvernare au înţeles asta şi tocmai de aceea tergiversează adoptarea unei decizii. În contextul de acum două luni, când a fost promovat proiectul de lege RMGC, tema nu era actuală şi guvernanţii au sperat că îl vor putea trece prin Parlament fără costuri electorale majore. Acum, lucrurile s-au schimbat şi este posibil ca, tema devenind sensibilă, guvernanţii să sacrifice proiectul, cel puţin până va ieşi din atenţia publicului.
O a doua explicaţie a conservării cotei electorale a USL (semnalată de către sociologul Barbu Mateescu) constă în faptul că cei care protestează acum nu fac parte din electoratul PSD (principalul vector de imagine al alianţei), ci mai degrabă dintre cei care nu au votat deloc la ultimele alegeri. Lucrul este adevărat, dar e de semnalat că activarea temei gazelor de şist s-a petrecut în judeţul Vaslui, un fief tradiţional al PSD, şi pe un discurs (ameninţările asupra micilor proprietari agricoli) la care este sensibil electoratul social-democrat. Protestele de la Pungeşti sunt recente, dar este de aşteptat ca ele să afecteze rezultatele viitoarelor sondaje.
În sfârşit, trebuie spus că intenţiile de vot se măsoară ca părţi dintr-un total fix de 100%. Cu alte cuvinte, pentru ca un partid să scadă, trebuie să crească altul. Or, sondajele ne arată că cele două partide care s-au situat la alegerile de anul trecut după USL stagnează sau se află în pierdere: PDL obţinuse la alegeri, sub sigla ARD, 16,5%, iar acum este cotat la 15,5% (INSCOP), 18% (CSCI) sau 19% (CSOP) – deci nu înregistrază un progres semnificativ. PPDD, care obţinuse 14%, este acum la mai puţin de jumătate din acea performanţă (4% la CSCI, 5% la CSOP, 6,8% la INSCOP). Aşadar, unul dintre partidele-alternativă e pe cale de dispariţie, altul se menţine la cam aceleaşi cote, iar partidele nou-apărute (Forţa Civică, Noua Republică, Mişcarea Populară) înregistrează scoruri extrem de modeste. În condiţiile astea, eforturile USL de a scădea sub nivelul înregistrat la alegeri sunt sortite eşecului.
