Cică vreo cinci sute de nevăzători conduc în România cu permise în regulă. Lor li se adaugă diverşi membri prin Legislativ şi Executiv care nu au ajuns nici ei să orbecăie prin politica noastră publică fără autorizaţie, ci cu votul unora dintre noi. Cei care au scris Legea lustraţiei (imediat declarată neconstituţională de CC, după cum v-am anunţat dinainte – nu poţi condamna oamenii că aparţin unor categorii), cei care secretă zilnic mici şi mari excepţii de la regimul achiziţiilor publice europene, că e vorba de eliminat avize de la Ministerul Culturii pentru constructori sau de parteneriate cu privatul nostru de casă, sunt toţi aleşii cuiva.
Aleşi sunt şi cei care nu au avut bunul-simţ nu doar să nu numească o prietenă a lui Nuţi în fruntea Oficiului pentru Eroi (cu Aston Martinul ei cu tot), dar să nu desfiinţeze numitul oficiu pentru eroi (cred că putem da pensii la eroi şi urmaşi fără un oficiu dedicat) înainte de a tăia din veniturile bugetare a sute de mii de oameni, care cad automat sub pragul sărăciei din cauza asta. Cei care nu au fost aleşi direct de popor, precum Funeriu sau Baconschi, au fost aleşi de ceilalţi, dar pe aceleaşi criterii. Şi aşa se făcu intrarea noastră în epoca austerităţii, cu un ministru al Educaţiei căruia îi plac Jaguarele şi unul de Externe care e mort după case de protocol şi nu vede de ce nu şi-ar trage una în plus, pe lângă casa pe care o are deja. Ia imaginaţi-vă o secundă ce le făceam la pesedei dacă ieşeau în frontul reformei statului cu asemenea exemplare, şi anume pe post de aripă curată, ce să mai vorbesc de Udrea, Blaga etc. Dacă votaţi sau suportaţi asemenea oameni, fără nici un gest critic, nu are nimeni cu ce să vă ajute. E o parte fundamentală a problemei faptul că nu există acţiune colectivă şi între alegeri, că democraţia noastră rămâne la nivel delegativ.
Problema este că traficul s-a complicat brusc cu criza asta economică. Şi a intra în trafic nevăzător fiind, chiar dacă ai un permis electoral, poate avea consecinţe dramatice. Dau doar un exemplu banal: nu există în România jurnalist cât de cât informat care să nu fi ştiut că dna Vergu nu e atât jurnalist, cât promotor pentru anumite grupuri din educaţie care îşi permit asemenea servicii – aceiaşi care au plantat în legile educaţiei sistemul „corporatist” (scuzaţi limba română) pentru universităţi, ca şi alte posibilităţi lucrative pentru diversele lor întreprinderi. Trebuia o masivă incompetenţă din partea cuiva ca să o angajeze purtător de cuvânt sau ce era ea pe acolo. Dar scenariul real a fost, probabil, invers. Grupurile cu pricina, care la un moment dat îl foloseau şi pe Miclea, om pentru a cărui bună-credinţă aş băga mâna în foc, s-au uitat în jur în căutarea cuiva lovit de cecitate pe care să îl planteze la minister ca să îşi facă ei treaba. Şi l-au găsit pe băiatul ăsta, care nu reuşise să intre în nici un sistem de educaţie occidental şi al cărui contract de cercetător temporar expira în martie anul curent. Noroc că oameni ca dna Vergu sunt nerăbdători şi a căzut o parte din schemă.
Dar, vă spun din nou, proiectul de lege Funeriu, prezentat ca sută la sută reformist, amestecă măsuri oportune cu altele care sunt nu doar proaste, ci şi plantate acolo de interese speciale. Fiţi mai atenţi! Pe vremuri, când eram la TVR sau la SAR, făceam talk-show-uri sau întâlniri private ca să împingem sau să oprim legi sau proiecte – nu ştiu cine mi-a luat locul şi mai face munca asta voluntară azi. Fiecare cetăţean – şi, mai ales, fiecare ziarist – trebuie să devină un critic mai atent şi mai avizat, care să ignore zgomotul creat de televiziuni şi să gândească. Dacă toţi ne purtăm ca nişte nevăzători în trafic, anarhia, chiar cea intelectuală, devine totală, cum am văzut săptămânile astea. E limpede că dictatele de la Cotroceni, transmise de dl Lăzăroiu pe post de trompetă – „Nu gândiţi! Ascultaţi la mine, problema adevărată este altădată!” -, nu pot ţine loc de gândire: sunt opusul ei, mesaje despre ce trebuie să gândească cine preferă să nu îşi utilizeze creierul propriu. Proiectul de reformă a Constituţiei, dincolo de discuţia de oportunitate, este şi mai slab ca legea de lemn a educaţiei. Eşec intelectual al PDL. Valeriu Stoica a încercat ani de zile să creeze o doctrină, dar vezi că asta nu a generat o gândire, şi aşa s-a ales PSD cu ISP-ul, un depozit de conservatorism kitsch, în care nu poţi găsi un om (1) cu o pregătire corespunzătoare politicilor publice.
Bineînţeles, şi opoziţia politică ar trebui să fie mai deşteaptă, că are mai mult de profitat. Dar ce văd zilele astea nu e încurajator. Felul în care l-au pierdut pe Johannis pe drum spune totul despre perspectiva de scurtă durată pentru care plănuiesc. Da, dl Ponta e bun în talk-show-uri, dar abilitatea nu ţine loc de contribuţie intelectuală veritabilă şi PSD nu reuşeşte să devină un partid inteligent. Nu că nu ar avea unii priză la realitate, dar nu au reuşit, cu toate eforturile lui Severin sau ale lui Geoană, să aibă o unitate de gândire mai strategică – şi Hrebenciuc, care ţinea locul ei, nu mai e ce a fost. La liberali situaţia e şi mai dramatică: în mod normal, oamenii de afaceri din jurul partidului ar fi trebuit să impună un curent de gândire mai pragmatic, dar vezi că şi ei sunt varianta autohtonă atipică. În loc să încurajeze austeritatea în sectorul public, ei au încurajat cheltuiala când au fost la guvernare. Nu e musai că eşti mai competent dacă eşti afacerist, sau nu aş fi auzit inepţiile despre dezvoltarea pe deficit de la liberali la ora când România deja semnase tratatul de intrare în UE, deci nu mai putea avea deficite (presupunând că ar fi fost finanţabile, lucru de care mă îndoiesc). Cum o să concureze asemenea oameni de afaceri în UE dacă nici măcar lucruri elementare nu ştiu? E cam evident: mânărind regulile pe la Bucureşti, la competiţie egală şi onestă nu fac faţă.
Iaca aşa devine incompetenţa o crimă, când incompetentul e într-o situaţie de putere şi face el regulile jocului, care vor dezavantaja totdeauna pe cei competenţi. Iată, asta e România, o societate perdantă, dar cu mulţi câştigători, în care puţinii oameni competenţi şi cu conştiinţă profesională sunt primii sistematic eliminaţi – şi nu de azi, de ieri.
Singura parte bună a acestei crize ar fi măturarea tuturor acestor personaje fumate de pe scena publică. Şi ea e foarte probabilă, dacă în săptămânile astea, în loc să vedem negocieri şi cooperare, vedem anarhie şi blocaj total. Războiul dintre putere şi opoziţie a ajuns precum cel dintre personajele lui Tolkien, Sauron şi Saruman, în care oricine cade e de bine. Teama e -vorba lui Gandalf – că supravieţuitorul va rămâne mai puternic decât merită şi va perpetua sistemul. Şi de asta avem nevoie de alternative noi. Dacă sunteţi încă tineri în politică, nepătaţi de vreun scandal şi vreţi să aveţi vreun viitor, nu vă mutaţi ca orbeţii de la un partid la altul al unui spectru politic condamnat, ci faceţi un grup mai mare şi diferenţiaţi-vă net de ceea ce se întâmplă zilele astea. Folosiţi criza, că nu scrie nicăieri că trebuie să aibă doar părţi rele.
