Exasperat de refuzul constant al USL de a include în viitoarea Constituţie rezultatul referendumului din 2009 – transformarea parlamentului într-unul unicameral – preşedintele a decis sǎ iniţieze încǎ un referendum, pe aceeaşi temǎ.
În comunicatul de presǎ prin care a anunţat declanşarera procedurii, domnia sa a explicat cǎ, în formula actualǎ, parlamentul este “ineficient şi desprins chiar de realităţile legislative, dacă ne gândim că, marţea sau miercurea (…), se adună în plen şi votează 50 de legi, fără să ştie despre ce este vorba mulţi dintre parlamentari”. Aşa o fi, numai cǎ nu prea înţeleg în ce fel s-ar rezolva aceastǎ deficienţǎ prin renunţarea la una din Camere. Dimpotrivǎ, am putea argumenta cǎ, în condiţiile în care o camerǎ este decizionalǎ doar pentru jumǎtate din legi, existǎ mai multe şanse ca parlamentarii sǎ se aplece cu ceva mai multǎ atenţie asupra jumǎtǎţii de care sunt responsabili, decât asupra întregului.
Mai departe, preşedintele constatǎ cǎ “avem un parlament bicameral, în care cele două camere au atribuţiuni diferite, ceea ce înseamnă că, practic, funcţionarea pe fond este a unui parlament unicameral”. Cu alte cuvinte, actualul parlament funcţioneazǎ ca unul unicameral şi este ineficient etc. Dacǎ e aşa, soluţia de bun simţ n-ar fi mai degrabǎ sǎ-l facem sǎ funcţioneze ca unul cu adevǎrat bicameral?
De altfel, concluziile raportului Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România sugerau, în 2009, fie trecerea la unicameralism, fie individualizarea celor douǎ camere, prin instituirea unui bicameralism inegalitar sau asimetric, fǎrǎ a opta cǎtre una din aceste soluţii. Problema este cǎ nici propunerile de modificare a Constituţiei aprobate pânǎ acum în Comisia de revizuire nu definesc o asemenea structurǎ asimetricǎ, care sǎ justifice existenţa a douǎ camere. Dacǎ ar fi prezentat un proiect coerent, care sǎ justifice existenţa a douǎ camere, fiecare cu atribute distincte, USL ar fi putut opune preşedintelui un argument de fond. Aşa, mi se pare cǎ atât teza unicameralistǎ, cât şi cea bicameralistǎ sunt susţinute exclusiv cu argumente “de autoritate”: de o parte, cǎ aşa a decis poporul ; de cealaltǎ; cǎ aşa e tradiţia, cǎ aşa e în toate statele mari.
De ce doreşte preşedintele un nou referendum? Argumentul juridic al obligativitǎţii includerii în noua Constituţie a dorinţei exprimate de electorat ar cǎpǎta mai multǎ forţǎ dacǎ ar fi vorba despre douǎ referendumuri în loc de unul? N-aş zice.
Se spune cǎ în 2009, referendumul fiind simultan cu alegerile prezidenţiale, nu a existat posibilitatea unei dezbateri reale. Acest argument ar fi înlǎturat dacǎ noul referendum, nemaifiind “bruiat” de campania electoralǎ, ar produce o discuţie pe fond asupra avantajelor şi dezavantajelor fiecǎrui sistem parlamentar. Din pǎcate, tonul dominant în momentul de faţǎ este “voi nu respectaţi suveranitatea poporului exprimatǎ prin referendum” – “ba voi nu respectaţi voinţa poporului care ne-a votat în decembrie, ştiind cǎ vom pǎstra cele douǎ camere”. Deci, slabǎ nǎdejde sǎ asistǎm la dezbateri de idei.
Cred cǎ obiectivul real al lui Traian Bǎsescu este unirea forţelor de opoziţie. În acest moment asistǎm la proliferarea formaţiunilor care se opun politicii USL dar care sunt separate între ele de orgolii, ambiţii, conflicte mocnite. La referendumul din vara trecutǎ s-a putut constata cǎ ele pot acţiona împreunǎ destul de eficient atunci când sunt puse într-o situaţie de combat sub un stindard comun. Parlamentul unicameral poate constitui un numitor comun pentru PDL, Forţa Civicǎ, Noua Republicǎ, Mişcarea Popularǎ etc. pentru motivul simplu cǎ prin acesta se poate aduce un prejudiciu major taberei adverse – eşecul revizuirii Constituţiei. Tema e destul de popularǎ (probabil nu la fel ca acum patru ani, dar oricum mult mai popularǎ decât toate grupǎrile ce alcǎtuiesc opoziţia la un loc). Şi mai e ceva – Traian Bǎsescu şi-ar redobândi rolul, acum contestat, de lider al acestei opoziţii.
Riscul este ca preşedintele, împreunǎ cu grupǎrile din opoziţie şi tema popularǎ a reducerii parlamentului, sǎ nu reuşeascǎ sǎ aducǎ la vot cele 5,5 milioane de alegǎtori necesare validǎrii referendumului, în condiţiile legii modificate de USL. Asta ar însemna, pe lângǎ înmormântarea cu parastas şi toate cele trebuincioase a temei unicameralismului, o înfrângere electoralǎ ce ar putea avea un efect definitiv asupra viitorului politic al actualului preşedinte. Tocmai de asta, s-ar putea ca decretul prezidenţial de convocare a referendumului sǎ nu fie semnat niciodatǎ.
Oricum, varianta care m-ar amuza cel mai mult ar fi cea în care ambele referendumuri (cel de revizuire şi cel pentru parlament unicameral) sǎ fie ţinute simultan, şi ambele sǎ fie validate. Atunci aş vrea sǎ vǎd cum se descurcǎ judecǎtorii Curţii Constituţionale.
