Periodic, preşedintele Băsescu intentează şi pierde câte un proces de calomnie. S-a întâmplat în 2007, împotriva ministrului Eugen Nicolăescu; în 2009, împotriva ziaristului Cristian Oprea; acum, împotriva deputatului Mugurel Surupăceanu. Nu neapărat pentru că afirmaţiile făcute de adversarii săi ar fi fost riguros adevărate, ci pentru că reclamantul nu a putut dovedi că ele ar fi riguros false şi făcute cu rea-credinţă (ne amintim procesele împotriva lui Vadim Tudor din anii ’90, când afirmaţii mult mai grave nu au fost niciodată sancţionate).
În cazul Surupăceanu, sentinţa se referă la o problemă al cărei interes a crescut de la data intentării procesului (martie 2010) şi până acum, datorită scandalului provocat de magazinele de „produse etnobotanice”. Mugurel Surupăceanu acuza preşedintele, printre altele, de faptul că „a cerut public, prin Comisia prezidenţială, dezincriminarea consumului de droguri, ceea ce face greu de stăvilit fenomenul, lucru ce a dus de fapt la creşterea alarmantă a numărului victimelor consumului de droguri uşoare”. Este vorba despre raportul prezentat în 2009 de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România, condusă de profesorul Marian Preda.
La vremea respectivă, mi-am exprimat în această pagină o opinie pozitivă referitoare la faptul că o serie de probleme grave ale societăţii româneşti sunt aduse în dezbatere publică. Din păcate, nu a urmat o discuţie bazată pe argumente, ci doar pe luări de poziţie partizane – cea a domnului Surupăceanu înscriindu-se pe această linie. Reamintesc că în respectivul raport nu exista o propunere privind comercializarea liberă a drogurilor de orice fel, ci doar una referitoare la dezincriminarea consumului, ceea ce este cu totul altceva. De altfel, cine a citit raportul a putut constata că acolo se trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de „magazinele de vise”: „Recent s-au deschis în multe oraşe ale ţării (Braşov, Bacău, Galaţi, Hunedoara, Brăila, Iaşi, Bucureşti) magazine care vând produse etnobotanice ce au acelaşi efect ca drogurile ilegale uşoare şi efectele lor sociale nu par a fi vizibile”.
Dezincriminarea consumului, în condiţiile existenţei unor interdicţii şi pedepse ferme referitoare la comercializarea drogurilor, ar putea avea efecte benefice. Acum, când consumatorul şi traficantul sunt în egală măsură pasibili de pedepse cu închisoare, între cei doi se creează o complicitate care îngreunează descoperirea traficanţilor. Consumatori potenţiali vor exista întotdeauna, cât timp cineva îi va ademeni cu produsul mortal. Nu trebuie uitat că un consumator dependent este de obicei victima traficului de droguri. El nu va divulga de la cine şi-a cumpărat „iarba”, pentru că astfel va putea fi condamnat în calitate de cumpărător. Astfel, un consumator ar putea fi pedepsit, iar cel care i-a vândut marfa va rămâne în libertate, făcând zeci de victime.
Mai există şi alte argumente pentru dezincriminarea consumului (precum acela al prevenirii refolosirii seringilor, practică dovedită a contribui la răspândirea unor boli grave precum hepatita C şi HIV), după cum nu exclud existenţa unor argumente împotriva acestei măsuri. Ele trebuie însă discutate şi cântărite cu calm, şi nu prin reacţii nervoase de tipul celei a conducerii Asociaţiei Române de Sociologie, care într-un comunicat recent apreciază că „propunerea dezincriminării consumului de droguri este o eroare absolută”, cerând în final convocarea domnului Marian Preda în faţa comisiei deontologice a ARS. Comunicatul respectiv se referă la fapte inexistente, anume „responsabilitatea domnului Preda […] pentru a fi oferit argumentele pretins ştiinţifice utilizate pentru justificarea atitudinii tolerante faţă de explozia comercializării etnobotanicelor”.
Reamintesc, ideea propunerii din raport era tocmai aceea a separării tratamentului aplicat consumatorului de cel al celui care comercializează. În plus, ştim bine că respectiva propunere nu a produs efecte în plan legislativ.
Tendinţa de a muta dezbaterea ştiinţifică în sălile tribunalelor sau ale comisiilor disciplinare e la fel de periculoasă ca şi cea a înlocuirii dezbaterii politicilor cu conflictul tranşat prin argumentul celui mai puternic. Una dintre consecinţele directe este absenţa unor măsuri coerente împotriva răspândirii drogurilor şi, implicit, înmulţirea numărului victimelor.
Mircea Kivu, sociolog
