5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum pierdem Europa

Cum pierdem Europa

Întrebare la Radio Erevan: poate exista ceva mai iritant decât Valentin Stan? Ai zice că nu, că omul şi-a făcut chiar brand din antipatia generală. Răspunsul corect însă e că se poate: mai iritantă ca Valentin Stan e ideea că ar putea avea el dreptate până la urmă. Şi că vechile lui profeţii cârtitoare conform cărora devenim din ce în ce mai penibili pe plan extern iau viteză către îndeplinirea plenară.

Imaginea noastră externă atârnă greu din două motive: că avem mare nevoie de investiţii străine, ca şi de sprijin diplomatic – dacă, într-adevăr, ţinem la Republica Moldova.

Pentru orice avans decisiv apropo de Moldova, avem nevoie de europeni, singuri nu putem face nimic, decât să invadăm Moldova cu ofiţeri semiacoperiţi, lucru realizat deja. Nu menţionez la nevoile noastre şi turismul, nu doar că ponderea sa e nulă în economia noastră, ci pentru că atragerea a prea mulţi străini pe aici riscă să deconspire marele secret bine păstrat între noi: că nu avem drumuri, că nu avem natură accesibilă neinfestată de gunoi uman, că avem cele mai proaste restaurante din Europa la preţul lor şi că îţi rişti viaţa dacă te duci la mânăstire cu RATB patronată de Elena Udrea. Dacă mai trebuia un simbol al actualei guvernări, cele două autobuze RATB introduse de la 1 august la ordinul dnei Udrea, complet discreţionar într-o perioadă de reducere de cheltuieli, pentru a circula pe la nişte mânăstiri din jurul Capitalei şi care au reuşit să se ciocnească între ele, sunt pe locul 1. Oare de ce circulau ele în pereche? Şi ce obstacol li s-o fi ivit în cale? O fi fost, Doamne fereşte, vreun maidanez care nu a aflat de costisitoarea campanie de promovare a turismului rural din Capitală? Sau poate vreun berbec mioritic sperând că va fi pozat de un corespondent străin? Sau, cine ştie, o groapă, autobuzele fiind introduse înainte să fie introduse drumurile?

Să lăsăm bancurile şi să ne ocupăm de lucruri serioase. Ultimul trust străin din presă tocmai a plecat spunând că nu avem economie de piaţă concurenţială cu şanse egale. Şeful unei mari bănci europene, care mai e şi membru al grupului de reflecţie al UE, a declarat că suntem cel mai prost guvernată ţară din Europa şi nu reuşim în al patrulea an de aderare să atragem decât 25% din fondurile europene, plătind la bugetul UE mai mult decât primim. Asemenea contrareclamă, başca presa negativă din Financial Times şi The Economist, are un efect catastrofal. Că nu îmi imaginez că vreunul dintre inteligenţii mei cititori crede că Der Spiegel sau FT sunt sub influenţa oligarhilor sau că, neprofesionişti cum îi ştim, nu au sunat pe cine trebuie. Ziarele occidentale s-au lămurit cu noi, toate, o dată când a fost numită ministru Udrea şi a doua oară când s-a apucat să trimită la The Times şi Die Welt ameninţări cu tribunalul. Înaintea ei o făcea Dan Voiculescu, care cerea să nu i se mai publice numele legat de averea lui Ceauşescu, tot aşa cum Nutzy cere să nu mai fie asociată cu asfaltul, soţul, preşedintele şi lenjeria. Vast program!

Când un regim ajunge la ameninţarea presei străine, cum am văzut recent prin presa noastră, e la pragul de jos. E ceva atât de inutil şi de stupid, că nici nu merită calificat – vă daţi seama ce mare impact o să aibă în presa străină înjurăturile pe blogurile româneşti. Mai rău, asemenea reacţii îi alienează de tot pe ziariştii care i-au făcut mari servicii lui Băsescu atunci când nici nu era preşedinte, ca Alison Mutler. Asta e curată nesimţire, dacă unul încetează să îţi mai facă servicii gratuite pentru care nu i-ai mulţumit niciodată să îl consideri trădător – şi cam asta e atitudinea puterii la ora asta. Perdantă. Copie la indigo a guvernării PSD de pe când avea presă internaţională proastă, că, de, sub orice regim e mai uşor să dai vina pe conspiraţii decât să schimbi ceva din lucrurile pentru care eşti criticat. Măcar PSD să fi învăţat ceva: dar, judecând după cum înjură Ponta pe alde UE şi FMI, nu am speranţe.

Partea diplomatică e şi mai catastrofală: Occidentul abundă de critici faţă de poziţia noastră diferită de cea a UE şi SUA în ce priveşte Kosovo, în ce priveşte munca ilegală a basarabenilor cu paşaport românesc, în ce priveşte dumpingul deliberat de forţă de muncă românească şi romi, ca să scăpăm noi de grija lor la buget, confirmate din cea mai înaltă sursă prezidenţială. Am reuşit să dăm impresia că UE e o vacă de muls, că noi nu avem nici un fel de obligaţii, europenii să ne dea bani şi noi să le trimitem muncitori ilegali şi să mai facem şi opinie separată în cazul Kosovo, ducând la blocaje ale politicii europene. Ce credem că o să câştigăm aşa: sprijin pentru integrarea Moldovei sau o eventuală unire? Dimpotrivă: o să reuşim să îi trimitem pe toţi moldovenii în cartierul de cutii de carton-dormitor de lîngă Tibru (filmat în documentarul meu Unde se încheie Europa), la cea mai mizerabilă viaţă cu putinţă! Mai profitabil ar fi fost dacă Băsescu aranja cu Moldova să ne dea ei nouă cetăţenie, frate-meu şi cu mine abia aşteptăm să votăm în ţara bunicilor noştri, şi ca noi mai sunt mulţi! Stăteam mai liniştiţi la alegerile următoare! Sau poate avem principii mai tari ca interesul?

Sunt curioasă să ştiu şi eu care sunt acelea. Nu pot să cred că iubim Kosovo mai mult decât o fac sârbii, care au făcut procesul de la Haga de formă, să se acopere că au făcut tot ce se putea face. La Belgrad există pe faţă poziţia că ar trebui recunoscut Kosovo ca să intre Serbia mai repede în UE, în timp ce noi ne cramponăm mai rău ca ei. De ce: că, după cum am prezis, tot nu s-a uitat nimeni la Transnistria că şi-a declarat şi ea independenţa. Dacă e să ne creadă lumea pe noi, şi nu pe naţionaliştii maghiari, zău că e proastă ideea să ne plasăm mereu pe poziţii mai naţionaliste ca ei. Kosovo şi-a câştigat independenţa nu prin majoritate etnică, ci pentru că Serbia sub Milosevic a dus contra locuitorilor un veritabil program de decimare, unicul motiv de secesiune acceptabil în dreptul internaţional, chiar fără acordul ambelor părţi (cursul meu de Naţionalism şi conflict etnic de la SNSPA i-a învăţat aceste lucruri elementare pe sute de studenţi în decursul anilor. Văd că nu a ajuns nici unul ministru de Externe – dacă nu predau teologie!). Deci alt motiv fals să încurcăm lumea în Kosovo, pseudoasemănarea cu secuimea – nu reuşim decât să stricăm viaţa a mii de tineri nevinovaţi (doi studenţi de-ai mei, de exemplu) care nu reuşesc să capete vize de studii din cauza statutului incert!

Dacă ne paşte amânarea intrării în Schengen, e numai vina noastră. Ne-am făcut impopulari: nu doar că dăm paşapoarte la moldoveni, în loc să căutăm soluţii mai durabile, dar ne şi lăudăm în gura mare că le dăm (natural – sunt contra voturi). Vă daţi seama că după intrarea în Schengen cu viza românească ai ajunge direct de la Bălţi la Defense, în piaţa de muncă ilegală de la Paris! Başca ANI, unde ungurii au arătat că averea le e mai dragă decât naţiunea, şi frumoşii europarlamentari PDL şi PNL, iubitori de tratamente cu cianură. Ce să mai vorbim, la eşecul nostru extern au pus mulţi umărul.

În încheiere, am o rugăminte la dl ministru Funeriu: să plătească cele câteva burse guvernamentale ale studenţilor noştri doctorali la Institutul European din Florenţa, că am fost pe acolo săptămâna trecută şi profesorii m-au informat că de vreun an fac chetă din buzunarul lor ca să îi ţină, biroul responsabil din Ministerul Educaţiei lăsându-i în voia sorţii. Fiind vorba de singura universitate a UE, cred că nu ne permitem această mare economie, cheltuită deja de autobuzele RATB introduse peste program. Costul în imagine e, vorba aia, incalculabil.

Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă